Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană au iscat şi controverse legate de licitaţii cu cântec, produse dubioase şi costuri mari de ambalare şi distribuire. Probabil, şi pentru a se elimina aceste controverse, există posibilitatea înlocuirii respectivelor alimente cu tichete de masă. Mai departe, rămâne speranţa că aceste tichete nu vor fi folosite pentru achiziţia de băuturi alcoolice şi ţigări.

Reguli noi impuse de U.E.

Românii care primeau făină şi ulei ca ajutoare de la U.E. ar putea primi în acest an tichete de masă. Autorităţile vor să elimine în acest fel înghesuiala şi cozile de la ridicarea pachetelor, dar şi suspiciunile de fraudă din licitaţiile pentru produse. Pe de altă parte, e greu de verificat dacă beneficiarii nu vor folosi bonurile pentru a-şi cumpăra băutură sau ţigări. Valoarea tichetelor nu a fost încă stabilită. În prezent, 2,7 milioane de români primesc din fonduri europene pachete cu ulei, făină sau zahăr, în valoare de 54 de milioane de euro, pentru care stau la cozi în fiecare an. Ministerul Fondurilor Europene va schimba însă sistemul, după ce U.E. a dat voie statelor membre să aleagă modul de distribuire a banilor pentru săraci.

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, susţine că Poşta Română va distribui voucherele, iar pentru persoanele care au alt tip de ajutor, urmează să se stabilească ce instituţii pot prelua sarcina distribuţiei.

Dan Barna, consultant pe problematici de fonduri europene, a declarat că tichetele pentru ajutoare sociale ar trebui să delimiteze cât mai strict aria de produse pe care o pot acoperi. „Am putea ajunge în situaţia în care, în loc să fie distribuite alimente, să se distribuie ţigări sau alcool”, a adăugat acesta.

Pe de altă parte, unii beneficiari ai programului spun că nu aveau nevoie de toate produsele din coşul primit de la U.E. Totuşi, noul sistem ar putea descuraja fraudele cu bani europeni, mai spun specialiştii în fonduri europene. La adresa unor oficiali din conducerea centrală a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, care a gestionat acest program, au existat acuzaţii conform cărora s-ar fi perceput comisioane din contractele pe fonduri europene pentru cumpărarea de ulei, de la unul dintre câştigătorii unei licitaţii. În 2013, câteva sute de mii de persoane au găsit în pachete miere falsificată. În urmă cu doi ani, românii au primit doar o treime din cantitatea de făină şi 3% din cea de ulei, pentru că o firmă din Bulgaria a încasat 26 de milioane de euro, fără să distribuie mâncarea.

“Cel puţin din punct de vedere logistic, sistemul cu tichete de masă ar fi mult mai simplu. Rămâne de văzut cum va fi implementat. În general, a existat interes pentru aceste alimente, în Timiş nu rămâneau cantităţi mari de alimente nedistribuite de la an la an”, ne-a declarat Dan Micluţă, directorul adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.

16.000 de beneficiari doar în Timişoara

Persoanele vârstnice din Timişoara cu posibilităţi financiare modeste au putut intra în posesia ajutoarelor venite din partea U.E. până la termenul-limită asumat, de 31 martie 2014.

Primăria susţine că activitatea de distribuţie de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară, de care răspunde, s-a desfăşurat în condiţii bune, menţionând că situaţiile jenante de genul celor care se petrec în alte centre de din ţară, la distribuirea produselor oferite ca sprijin pentru categoriile sociale defavorizate, nu îşi găsesc reflectare aici. Şi asta pentru că, spun ei, în Timişoara s-a lucrat cu programare, în baza unor numere de ordine care sunt distribuite din timp. Primăria a susţinut că verifică personal modul în care este organizată activitatea direcţiei aflate în subordinea sa.

În Timişoara sunt aproximativ 16.000 de beneficiari, în medie 382 de beneficiari pe zi primind produsele alimentare oferite de U.E.

“Ajutoarele din U.E.”, un program marcat de controverse

În urmă cu doi ani, în ideea restrângerii bugetelor U.E., în contextul crizei economice, multe state comunitare au solicitat stoparea programului de distribuţie de alimente din stocurile comunitare. Germania, Marea Britanie, Olanda, Cehia, Danemarca şi Suedia  au fost ţările care au precizat că se opun continuării furnizării acestor ajutoare. În urma unei interpelări a Germaniei, Curtea Europeană a Uniunii Europene a decis ca aceste ajutoare alimentare să fie oferite doar din stocurile de alimente ale U.E., nu din bugetul acesteia.

Această măsură a fost considerată o avanpremieră la posibila sistare totală a programului, în contextul în care stocurile de alimente ale U.E. au scăzut în ultimii ani, pe de o parte din cauza producţiilor destul de slabe, şi pe de altă parte, din cauza unui nou set de politici în domeniul agricol. Statele mai puţin dezvoltate economic din spaţiul comunitar, printre care şi România, au militat pentru menţinerea acestui program, propunând eventual o diminuare a sumelor alocate acestuia de la bugetul comunitar. România a primit, la ultima tranşă de ajutoare, în cadrul Planului European de Ajutoare pentru Persoanele cele mai Defavorizate, cantităţi foarte mari de alimente de bază, stocate în depozite din ţările europene, în aşa-numitele stocuri de intervenţie ale Comunităţii Europene.

Anual, României  i-au fost alocate135.555 de tone de cereale, 4.500 de tone de lapte praf şi 5.577 de tone de zahăr. Beneficiarii sunt cei care trăiesc din ajutor social, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, pensionarii cu venituri mici şi persoanele cu handicap. În Timiş, anual, s-au distribuit 876 de tone de făină, 433 de tone de mălai, 221 de tone de paste, 83 de tone de biscuiţi, 80 de tone de zahăr şi 71 de tone de lapte praf.

Deşi procentul populaţiei cu venituri mici şi foarte mici este unul deloc neglijabil, inclusiv în Timiş, oamenii săraci nu s-au înghesuit să primească aceste alimente în momentul în care a început distribuţia. Au existat ani în care, din cauza numărului mare de beneficiari care nu îşi revendicaseră pachetele, rămăseseră nedistribuite aproape 280 de tone de alimente. Soluţiile pentru cantităţile rămase pe stoc au fost diferite, de la judeţ la judeţ. În unele cazuri s-a decis repartizarea alimentelor rămase unor case de copii şi aziluri de bătrâni. Însă în alte zone alimentele au fost distribuite persoanelor care primiseră deja o tranşă de alimente, până la epuizarea cantităţilor rămase.

Semnalele că în destul de multe zone ale ţării au rămas astfel de cantităţi de alimente nedistribuite par să-i fi determinat pe reprezentanţi ai statelor comunitare să considere că e nevoie de o regândire a acestei scheme de ajutor, în aşa fel încât alimentele să ajungă doar la cei care au cu adevărat nevoie de ele, iar costurile repartizate pentru finanţarea acestui program social să scadă.

În toţi anii de când a fost demarat acest program de ajutor, din cantităţile de alimente iniţial repartizate României, ce a ajuns ca produs final la categoriile defavorizate, a fost vizibil diminuat. Statul român a apelat la firme din sectorul privat pentru a ambala respectivele alimente şi a le distribui, companiile cu pricina urmând să fie plătite pentru eforturile lor cu produse în natură, mai precis, din cantitatea totală de produse de bază luate din stocurile U.E., ele aveau dreptul să-şi reţină o parte, ca o contravaloare a serviciilor prestate. Pe lângă asta, primeau de la Statul român şi contravaloarea cheltuielilor de transport, pentru aducerea respectivelor cantităţi de produse în ţară de la depozitele de produse alimentare de intervenţie ale U.E.

Astfel, au existat ani în care, de exemplu, pentru cele 5.777 de tone de zahăr aflat în depozitele de intervenţie U.E. din Italia şi transportarea la cele 52 de depozite ale structurilor desemnate cu distribuirea din ţară, contravaloarea contractului a fost de aproape 1,9 milioane de euro, plus 80.000 de euro pentru transport. Într-un final, din cele 5.777 de tone de zahăr au ajuns să fie distribuite, ca produs finit, doar 3.700 de tone, din care Timişul a primit 80 de tone (deşi judeţe cu o suprafaţă şi populaţie mult mai mică au primit cantităţi mult mai mari – 125 de tone au fost distribuite în Argeş sau 155 de tone, în Dolj). Costul de distribuţie şi ambalare a fost de 0,51 de euro pe kilogram, adică peste 2,3 lei – cost cu mult peste ce se întâmplă în România, unde la nicio companie de profil ambalarea şi distribuţia nu costă mai mult de jumătate din preţul final de raft al produsului.

La lapte praf, pentru ambalarea şi distribuirea la depozitele din ţară a celor 4.500 de tone primite de la U.E., România a plătit 34 de milioane de lei, la care s-au adăugat cheltuieli de transport de 340.000 de euro, suportate tot de către stat. Într-un final, ca produs finit ambalat au rezultat 3.300 de tone de lapte praf, din care Timişul a primit 71 de tone (judeţe mai mici, precum Doljul primind dublu – aproape 140 de tone). Şi lista poate continua. Cumulat, poate şi aceste bilanţuri finale legate de cantităţile de alimente ajunse la beneficiari i-au făcut pe oficialii U.E. să se gândească la schimbarea radicală a programului.