Cânepa, o cultură profitabilă care ar putea fi resuscitată de investiţiile italiene

Ani de zile, culturile de plante tehnice au fost decimate de proceduri funcţionăreşti aberante sau de strategii europene aplicate prost, în spatele cărora se ascundeau de fapt interese economice. Deşi în Timiş, la Staţiunea de Cercetare Lovrin, s-au dezvoltat nişte soiuri de cânepă extrem de performante, ele nu au putut fi cultivate pe suprafeţe mari, din cauza controalelor abuzive şi a hăţişului birocratic cu care au fost confruntaţi producătorii. Acest lucru s-ar putea schimba dacă va prinde contur o investiţie italiană într-o fabrică de prelucrare, ce se doreşte a fi amplasată la Gottlob.

În Timiş s-ar putea cultiva 10.000 de hectare de cânepă

canepa 2După ce, prin campania creată împotriva plantelor tehnice tradiţio­na­le româneşti s-au neglijat şi chiar dis­trus rezultatele a zeci de ani de cerce­tare în domeniu, cultura de câ­nepă ar putea fi resuscitată în Timiş, ca urma­re a unei investiţii care se pre­găteşte în zona Gottlob. Nişte între­prinzători ita­lieni doresc să înfiinţeze, în această localitate, o fabrică de preluare a plan­telor de cânepă, după cum spune Ştefan Tarjoc, directorul Staţiunii Agricole de Cercetare de la Lovrin. “Un aspect foarte bun legat de această investiţie este faptul că acea fabrică va fi complet mecanizată, iar respectivii întreprinzători vor aduce inclusiv uti­laje de recoltat şi prelucrat. Pe lângă prelucrarea fibre­lor de cânepă, res­pectiva fabrică ar putea realiza inclu­siv plăci presate pentru construcţii, care sunt foarte apreciate în acest sector”, mai spune Ştefan Tarjoc.

Faptul că investitorii italieni aduc inclusiv utilaje de recoltare ar putea elimina problema care a făcut ca în ultimii ani producătorii agricoli timi­şeni să se ferească de culturile de in şi cânepă, foarte răspândite în judeţ în ur­mă cu câteva decenii. “Recoltarea nu se poate face cu combine clasice, pen­tru că seminţele de cânepă sunt foar­te greu de extras din fuioare. Dar, din câte am înţeles, investitorii italieni vor veni cu tehnologii de ultimă oră, care vor rezolva şi această problemă. Dacă investiţia ar prinde contur, practic s-ar putea relansa cultivarea inului şi a câ­nepei în vestul ţării. Doar pentru aceas­tă fabrică de la Gottlob s-ar putea cul­tiva în judeţ între 10.000 şi 20.000 de hectare cu cânepă”, spune reprezen­tantul Staţiunii Lovrin.

Investiţia ar putea duce şi la uti­lizarea soiurilor foarte bune de cânepă obţinute de-a lungul anilor, în urma cercetării agricole, la Lovrin. Cu atât mai mult cu cât Staţiunea de Cerceta­re de la Lovrin se numără printre insti­tuţiile de profil unde s-a investit foarte mult timp şi resurse pentru crearea unor soiuri performante de plante teh­nice. Aici s-a creat, de pildă, unul din­tre cele mai performante soiuri de câ­nepă din lume, “Lovrin 110”, omologat în 1981. La acest soi, producţia de tulpini (cu conţinut de fibră de 25 – 30%) este de 9.000 – 11 000 de kilogra­me pe hectar, iar producţia de sămân­ţă, de 900 – 1.200 de kilograme pe hectar. Mai mult, soiul este rezistent la temperaturi scăzute, secetă şi căderi de grindină, precum şi la bolile speci­fice: pătarea albă a frunzelor, mană şi putregaiul alb.

Reprezentanţii Staţiunii susţin că, deşi soiurile selecţionate obţinute la Lovrin ar merita cultivate pe scară lar­gă, putându-se obţine producţii foarte bune, producătorii au fost descurajaţi, şi au renunţat rând pe rând la aceste culturi. Acum, în Timiş, seminţele de cânepă mai sunt folosite eventual în industria farmaceutică, în timp ce în alte ţări, cânepa este folosită intensiv nu doar pentru fibre şi ulei, ci şi pen­tru realizarea de materiale de con­strucţie, care sunt foarte bine cotate, fiind ecologice şi având proprietăţi termoizolante foarte bune.

În ultimii trei ani, pe lângă soiul “Lovrin 110”, Staţiunea de Cercetare a mai produs un soi nou, “Lovrin 111”, care este şi mai performant. 

Din păcate, din cauză că aceste culturi au fost descurajate pe plan intern, s-a ajuns la situaţia aberantă ca produsul activităţilor de cercetare din România să fie folosit pentru culturi cu rezultate foarte bune în Austria şi Germania.

O cultură de tradiţie

După ce, în perioada interbelică şi apoi în perioada comunistă, până în 1989, România a fost una dintre ţările europene cu cele mai mari suprafeţe cultivate cu plante tehnice (în special, in şi cânepă), aceste culturi fiind ex­trem de profitabile, produsele româ­neşti obţinute din aceste plante fiind exportate în întreaga lume, în prezent, în România, aceste tipuri de culturi au ajuns să fie o raritate. Zeci de ani de investiţi în cercetare şi ameliorare de producţie în acest domeniu s-au dus pe apa sâmbetei, ca şi fondurile investite de industria antedecembristă în utila­rea fabricilor şi combinatelor de pre­lucrare a plantelor tehnice.

Lipsa fabricilor de specialitate, unde să-şi predea producţia, dar şi isteriile legate de culturile de canna­bis (deşi cânepa românească nu are nicio legătură cu cea indiană, având un conţinut psihotrop infim, de mai puţin de 0,2%) i-a determinat pe tot mai mulţi producători să renunţe şi să profileze spre alte culturi.

Suprafaţa cultivată în România cu cânepă şi in s-a redus considerabil, de la 70.000 de hectare, înainte de 1989, la câteva sute în prezent. Aceasta deşi ţări cu tradiţie în cultivarea acestor plante, cum ar fi Rusia, Serbia sau Croaţia, nu au renunţat la sprijinirea acestui sector al plantelor tehnice, în aceste state existând culturi de peste jumătate de milion de hectare.

Efectul distructiv al isteriei anti­drog a fost amplificat de unele direc­tive europene, aplicate original, care au impus un regim şi mai restrictiv de cultivare a acestor plante, fiind de notorietate deja aversiunea unor structuri europene de decizie faţă de cul­turi tradiţionale, soluţii bio şi alter­native naturale la compuşi chimici. Această aversiune, indusă uneori de grupuri de lobby animate de interese economice, a făcut ca subvenţionarea acestor culturi să scadă treptat, intrând sub incidenţa reglementărilor comunitare foarte stricte legate de ajutorul de stat.

Cum producătorii au fost tot mai des supuşi abuzurilor autorităţilor şi lăsaţi fără niciun fel de sprijin din partea Statului, numărul lor a scăzut treptat, şi unităţile de prelucrare a inului şi cânepei s-au închis rând pe rând. Din 28 de astfel de unităţi mari de procesare existente în anul 1989, în prezent au mai rămas în funcţiune doar două, cu capacităţi de procesare mici. Este vorba de Galir S.A., din Mangalia, cu o capacitate de 640 de tone de fibre pe an, şi Carpic Carei S.A., cu o capacitate de 2.000 tone de fibră pe an. Recent s-a mai înfiinţat la Salonta, în Bihor, o fabrică de ulei de cânepă, cu o capacitate de prelucrare de 1000 de tone de seminţe pe an. Însă, din cauza împuţinării producă­torilor, aceste unităţi, nu foarte mari, nu întotdeauna reuşesc să-şi asigure materia primă de pe plan intern, fiind nevoite să apeleze la importuri.

Cânepa este o plantă care necesită un volum foarte mare de lucru la recoltat. Este o plantă mai mare de doi metri, care se taie greu, care apoi trebuie bătută pentru a se obţine sămânţa. Reprezentanţii Direcţiei Agricole spun că recoltarea cânepii o muncă foarte grea, pentru care nu se prea găsesc muncitori. În urmă cu ceva ani se angajau pentru recoltare muncitori din Maramureş – sezonieri veniţi în Timiş pentru a lucra în construcţii. Însă acum, pe fondul crizei, nu se mai găsesc nici muncitori “zilieri” din alte judeţe.

Pământul din Timiş, propice pentru plantele tehnice

viorel solomie (3)În Timiş, înainte de 1989, se culti­vau peste 10.000 de hec­tare de câne­pă, obţinându-se producţii foarte bune, de nouă – zece tone la hectar. Repre­zen­tanţii Direcţiei Judeţene Agri­cole spun că, în judeţ, clima, dar şi pământul sunt prielnice pentru aceste culturi de plante tehnice.

De aceea, acum 20 – 30 de ani, se cultiva in şi cânepă pe mii de hectare. “E adevărat, existau şi unităţi de co­lectare şi procesare a acestor plante, pro­ducătorii nu se chinuiau să cau­te unităţi care să le cumpere pro­ducţia obţinută. La Biled exista topitorie, iar la Sânnicolau Ma­re se extrăgeau fibrele din aceste plante tehnice. Existau mul­te locuri de muncă asigurate în aceas­tă industrie. Topi­toriile s-au în­chis, şi Ro­mânia importă fuioare de cânepă din Turcia”, spune inginerul agro­nom Vio­rel Solomie (foto), din cadrul Di­rec­ţiei Judeţene Agricole Timiş.

În prezent, precizează reprezen­tantul Direcţiei Agricole, din cauza lip­sei pieţei de desfacere, se mai cultivă cânepă numai la Lovrin şi doar experi­mental, şi asta pe suprafeţe bine deli­mitate şi controlate, doar pentru export: “Acum mai există în judeţ doar o su­prafaţă de 72 de hectare, cultivată cu in, la Remetea Mare, şi una de şase hec­tare, la Staţiunea de Cercetări Lovrin. Întreprinzători din Ungaria ar mai fi interesaţi să achiziţioneze cânepă din România. Însă, din ce am văzut, pe culturile de acest gen controlul este foarte strict, recoltarea este urmărită, după cum monitorizat este şi traseul pe care îl urmează producţia obţinută de pe suprafaţa cultivată, pentru care trebuie să existe acte justificative, cu cantităţi clare specificate”, afirmă Viorel Solomie.

Pe lângă controalele excesive şi lipsa unei pieţe sigure de desfacere pe plan intern, mai există un factor care îi descurajează pe producători : lipsa mâi­nii de lucru necesară. Cum în mediul rural sunt tot mai mulţi cei care preferă să trăiască din ajutor social, găsirea unor lucrători pentru munca grea de re­coltare este adesea o misiune imposibilă.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro