E.On a anunţat sistarea furnizării de gaze către Colterm

Compania E.On a anunţat că opreşte azi, de la ora 12, furnizarea de gaze către Colterm, a anunţat directorul interimar al Colterm, Cristian Mitu, în cadrul colegiului prefectural, potrivit Agerpres.

 

Directorul interimar al Colterm, Cristian Mitu, a afirmat că în momentul de faţă în curtea Colterm sunt 6.400 de tone de cărbune, care ar acoperi necesarul pentru cel mult şase zile, dacă vor avea gazul cu care să îl ardă.

„Suntem în perioada în care achiziţionăm cărbune. Sunt 6.400 de tone intrate în CET, pe lignit. Aducem o dată la două zile, de la Oradea, următoarea la încărcătura va fi de 1.350 – 1.400 de tone. Avem contracte încheiate cu Movistar. La cărbunele din zona Motru nu au început livrările. Mai avem un contract cu AMV Style, dar încă nu au început livrările. Cu CO Oltenia încă sunt discuţii, pentru că aici este vorba şi de o datorie. Săptămâna aceasta vom avea o întâlnire cu ei. E.On Furnizare şi-a declinat contractul cu noi şi trebuia să înceteze ieri, dar s-a prelungit până azi, momentan nu e oprit. Se continua negocieri cu firmele de ultimă instanţă, desemnate de ANR. Sperăm ca aceste negocieri să se finalizeze azi şi să avem o întrerupere de scurtă durată ori să nu fie întreruptă deloc. Legat de energia electrica, e contract cu Enel, e un contract lunar, suntem cu plăţile în derulare, nu ar trebui să fie probleme”, declară, potrivit Agerpres, Cristian Mitu.

Subprefectul de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, l-a atenţionat pe directorul interimar de la Colterm că, potrivit unei informări a Delgaz Grid, întreruperea furnizării de gaz către compania de termoficare e programată marţi, 26 octombrie, la ora 12.

În prezent, peste 50.000 de abonaţi ai Colterm, între care cinci spitale şi şcolile din Timişoara, rămân fără căldură.

Print Friendly, PDF & Email