În ziua în care urma să aibă loc învestirea în funcţie a primarului ales al Timişoarei, Dominic Fritz, Tribunalul Timiş a amânat pronunţarea privind validarea mandatului de primar, acesta fiind contestat de trei timişoreni.
„Este trist că Timișoara este printre ultimele capitale de județ din România care va avea primarul validat. Am convingerea că timișorenii nu și-au dorit asta. Pronunțarea instanței va avea loc mâine (miercuri, 28 octombrie – n.r.). Nu am îndoieli că dreptul meu la candidatură va fi validat din nou, după ce deja a fost admis dosarul meu de candidatură, validată victoria mea pe baza acestui dosar, și, după ce am fost înscris din oficiu pe lista electorală a orașului, tocmai pentru că trăiesc aici”, a transmis, pe pagina sa de Facebook, Dominic Fritz, primarul ales susţinut de Alianţa USR-PLUS.
Părţile apelante în dosarul deschis la Tribunalul Timiş sunt Călin Petrescu, fostul DJ de la Radio Timişoara, Monica Hărmănescu, cadru didactic al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, şi Adrian Popescu, care acandidat din partea ALDE pentru funcţia de primar al Timişoarei la alegerile locale din septembrie.
…ESCU vs EUROPA.