Primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz declară că va pleda în faţa autorităţilor centrale pentru proiecte precum un nou spital municipal, dezvoltarea infrastructurii rutiere şi feroviare, susţinerea programului Timişoara – Capitală Culturală Europeană, potrivit Agerpres.
„O să mă vedeţi mai des aici, la Bucureşti, pentru că avem nişte proiecte strategice care cred că sunt importante nu doar pentru noi, în Timişoara, ci pentru dezvoltarea României, de fapt, şi vreau să numesc doar trei. Un proiect este un nou spital municipal, cu care vrem să setăm un standard nou în infrastructură sanitară în România. Pentru asta o să avem nevoie şi de fonduri europene şi o să revin în curând la Guvernul României să cer ajutor pentru asta”, a declarat Dominic Fritz, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul din Bucureşti al USR PLUS.
Pe de altă parte, el a arătat că Timişoara a fost ignorată în ceea ce priveşte infrastructura mare: „În jurul Timişoarei trebuie să ne conectăm mai bine, să ne folosim mult mai bine de poziţia noastră geografică unică în ţară – între Bucureşti şi Budapesta. Cu tot respectul pentru colegii prezenţi, Timişoara are o poziţie unică să se dezvolte ca un pol economic puternic. Pentru asta avem nevoie de o racordare la autostradă, de infrastructură feroviară şi aşa mai departe. Eu mă aştept ca Guvernul României – şi mai ales noul Guvern, condus de USR PLUS – o să investească în aceste priorităţi. În al treilea rând, ştiţi că Timişoara va fi capitală culturală europeană în anul 2023. S-a amânat cu doi ani. Acesta nu este un proiect timişorean, ci unul naţional. Noi vom reprezenta România în faţa Europei. O să vină toată Europa să vadă cât de europeană este România şi mă aştept la o susţinere puternică şi din partea Capitalei, să facem din acest proiect unul cu adevărat naţional, de mândrie europeană.”
Totodată, el a subliniat că o colaborare cu PNL la nivel local va avea loc doar în baza unor „principii foarte clare”: „Nu vom negocia poziţii, nu vom negocia oameni. (…) Transparenţa şi lupta anticorupţie este primul principiu pentru noi şi PNL trebuie să se decidă dacă vor să facă parte din acest proces de curăţare sau dacă vor să rămână irelevanţi în sensul reformării. Şi cred că timişorenii au spus foarte clar ce viziune au despre cum ar trebui să funcţioneze lucrurile în Primărie. Faptul că domnul Robu, cu echipa sa netransparentă şi mediocră, a pierdut la 25 de procente în spatele meu a spus ceva despre dorinţa timişorenilor de transparenţă şi cred că mesajul a ajuns şi la PNL.”
Ultimele comentarii