Volumul lui Vladimir Nabokov, Visele insomniacului, va fi lansat la librăria La două bufniţe, fiind declarat şi cartea lunii februarie.
Lansarea cărţii lui Vladimir Nabokov, Visele insomniacului, va avea loc joi, 14 februarie, de la ora 18, la librăria La Două Bufnițe. Invitații serii sunt psihologul Mircea Dragu și profesorul universitar Sorin Ciutacu. Evenimentul face parte din campania Cartea lunii la Bufnițe, prin care echipa librăriei își propune să promoveze o carte din literatura universală sau literatura română recent apărută pe piața editorială din România, prin organizarea de dezbateri și întâlniri în jurul acesteia.
Visele insomniacului, de Vladimir Nabokov, a apărut înseria de autor Vladimir Nabokov, a editurii Polirom. Cartea este tradusă din limba engleză de scriitoarea Veronica D. Niculescu și are o prefață de Ghennadi Barabtarlo, care a şi antologat, editat şi comentat textele.
În octombrie 1964, Vladimir Nabokov, insomniac intratabil, și-a propus să facă un experiment: pe parcursul a 80 de zile, imediat după trezire, și-a așternut visele pe hârtie. Încerca astfel să demonstreze teoria că timpul e reversibil, astfel încât, paradoxal, un eveniment din viitor poate genera un vis din trecut. Rezultatul este un jurnal fascinant, în care Nabokov a notat 64 de vise și episoadele ce le-au urmat în timpul zilei, oferind o perspectivă până acum necunoscută asupra vieții scriitorului.
Vladimir Vladimirovici Nabokov (1899-1977) este unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX. Din seria rusă a scrierilor lui fac parte romanele Mașenka (1926), Rege, damă, valet (1928), Apărarea Lujin (1930) etc. După stabilirea în Statele Unite, îşi începe strălucita carieră de romancier în limba engleză şi publică Lolita (1955), Foc palid (1962), Ada sau ardoarea (1969), Lucruri transparente (1972), Priveşte-i pe arlechini (1974). În 2009 a apărut postum Originalul Laurei.
Ultimele comentarii