Pentru a marca 30 de ani de la izbucnirea Revoluţiei Române din 1989, Asociația Memorialul Revoluției împreună cu Forumul Democrat al Germanilor din Banat organizează conferința internațională „După 30 de ani. Moștenirea otrăvită a comunismului”.
Conferinţa internațională După 30 de ani. Moștenirea otrăvită a comunismului va beneficia de participare internaţională, la eveniment fiind invitaţi din Albania, Bulgaria, Germania, Republica Moldova, Ungaria și România. Deschiderea conferinței va avea loc în 26 noiembrie, ora 10, la Casa „Adam Müller-Guttenbrunn” din Timișoara.
În cadrul zilelor conferinței va avea loc şi lansarea volumului Candelă împotriva timpului. După 30 de ani, de Titus Suciu și Vasile Bogdan, eveniment care va avea loc în 28 noiembrie, între orele 17.30 şi 18, la Memorialul Revoluției” din Timișoara, de pe str. Oituz nr. 2B. De asemenea, este programat vernisajul unei expoziții itinerante a Muzeului Memorial „Runde Ecke”, din Leipzig, Germania, în 26 noiembrie, de la ora 18, la Casa „Adam Müller-Guttenbrunn”. Expoziţia va fi deschisă de către consulul Republicii Federale Germania la Timişoara, Ralf Krautkrämer, şi de către şefa Secţiei Cultură, Educaţie şi Probleme ale Minorităţii Germane a Ambasadei Republicii Federale Germania în România, Saskia Schmidt.
Evenimentele sunt cofinanțate de Consiliul Județean Timiș.
Ultimele comentarii