Bienalei Art Encounters – singurul eveniment timișorean organizat pentru trei ediţii consecutive sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și unicul eveniment de arte vizuale din țară care deține această distincție – i-a fost decernat, la Gala Premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional 2021, Premiul pentru Cooperare Culturală Internațională.
„O echipă grozavă, lucrând cu artiști și curatori uimitori, împreună cu o lungă listă de parteneri locali, organizații naționale și internaționale și muzee, pentru a ajuta la dezvoltarea scenei de artă contemporană românești. Mulțumirile mele tuturor celor implicați și felicitări! Recunoașterea contribuției Bienalei Art Encounters este importantă pentru noi și îi motivează pe toți cei implicați pentru ediția de anul viitor. Un an în care Timișoara este Capitală Culturală Europeană. Muncim din greu pentru a ne aduce contribuția la acest program, cu Bienala, dar și cu o serie de expoziții și evenimente deosebite”, a declarat preşedintele şi fondatorul Fundaţiei Art Encounters, Ovidiu Şandor.
Reprezentanţii fundaţiei se declară încântaţi şi onoraţi de acest premiu, cu atât mai mult cu cât, reamintesc ei, Bienala Art Encounters 2021 a stat sub semnul incertitudinii cauzate de pandemia de covid, când atât artiștii şi curatorii invitaţi, cât şi întreaga echipă au fost nevoiţi să se adapteze continuu: „A fost un privilegiu pentru noi să lucrăm alături de curatorii Mihnea Mircan și Kasia Redzisz, pentru expozițiile centrale, și alături de Bogdan Ghiu și Maria Rus Bojan, pentru expoziția invitată. Echipa Bienalei a depus eforturi eroice – de aceea, îi menționăm pe membrii acesteia: Diana Marincu, Georgia Bacinschi, Georgia Țidorescu, Ali Cretu, Natca Vaszilcsin, Erdei Attila Zsolt, Alina Bernecker și mai nou Cristina Apostol și Ovidiu Dajbog-Miron, și bineînțeles, președintele fundației și motorul acestui proiect, Ovidiu Şandor”.
Reprezentanţii Fundaţiei Art Encounters mai spun că rolul Bienalei în contextul instabil actual este mai important ca oricând, iar prezența unui astfel de eveniment în Timișoara contribuie, alături de alte inițiative, la crearea unei scene de artă din ce în ce mai dinamice: „Astăzi, când bienalele își regândesc menirea, credem că un astfel de proiect are capacitatea de a crea o structură suport, de a uni și solidariza scena de artă și de a oferi artei contemporane un loc central în constelația culturală actuală.”
La Bienala Art Encounters, cel mai important eveniment de artă contemporană din România ajuns în 2021 la cea de a patra ediţie, publicul a putut vizita gratuit, în perioada 1 octombrie – 7 noiembrie, lucrări semnate de 120 de artiști români și internaționali, expuse pe 5000 mp de artă contemporană. Bienala Art Encounters 2021 a fost curatoriată de Kasia Redzisz și Mihnea Mircan.
Fundaţia Art Encounters, fondată în 2015 de către Ovidiu Șandor, colecţionar de artă și antreprenor din Timișoara, își propune să crească și să sprijine dezvoltarea artei contemporane din România. Misiunea ei esenţială are la bază aspiraţia de a hrăni dialogul, cunoașterea, cercetarea și experimentul. Activităţile fundaţiei se desfășoară în câteva direcţii majore: organizarea Bienalei Art Encounters și a programului de expoziţii desfășurat la sediul permanent al fundaţiei sau în alte locuri, sprijinirea educaţiei și dezvoltarea de public prin programe dedicate, dezvoltarea unor serii de rezidenţe pentru artiști și curatori. În conjuncţie cu programele permanente ale Fundaţiei, colecţia privată a lui Ovidiu Șandor, președintele Fundaţiei Art Encounters, funcţionează ca resursă deschisă pentru expoziţii, colaborare instituţională și cercetare.
„Credem că arta joacă un rol cheie în înţelegerea societăţii actuale, întărind comunitatea locală și stimulând idei creative pentru un viitor mai deschis și mai sustenabil. Viziunea Fundaţiei Art Encounters este să devină un punct de întâlnire pentru oameni, idei, culturi și comunităţi, și să creeze o platformă deschisă pentru arta contemporană în strânsă legătură deopotrivă cu orașul Timișoara și cu scena globală de artă. Publicul este încurajat să exploreze domeniul artei și să devină parte într-un schimb permanent de cunoaștere”, transmit reprezentanţii Fundaţiei Art Encounters.
Administrația Fondului Cultural Național este o instituție publică autonomă, aflată în subordinea Ministerului Culturii, înființată în 2005. Misiunea instituţiei este să finanțeze proiecte care susțin creația contemporană românească și valorizarea patrimoniului, proiecte care contribuie la buna înțelegere a fenomenelor artistice, precum şi la accesul cât mai larg al publicului la cultură.
Ultimele comentarii