Asociația Timișoara 2021 lansează Manifestul Luminii

De Ziua Internațională a Luminii Asociația Timișoara 2021 lansează un manifest video în 26 de limbi, în care evidențiază metafora luminii din sloganul asociației, „Luminează orașul prin tine”.

 

„Una dintre valențele luminii, incluse în slogan, se referă la energia și forța creatoare a locuitorilor orașului, a comunităților care pot pune lucrurile în mișcare, dacă lucrează împreună, dar și speranța că o societate poate renaște prin cultură și umanitate. De aceea, asociația dorește ca sloganul «Luminează orașul prin tine!» să devină un imbold pentru fiecare dintre locuitorii Timișoarei, precum și ai României”, tarnsmit reprezentanţii Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Aceştia mai spun că „lumina” este laitmotivul acțiunilor cultural-artistice și sociale organizate de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii: „Manifestul Luminii este despre oameni. Dorința lor de a se manifesta liberi, de a fi împreună în vremuri de distanțare socială, de a nu fi separați de frumos și artă, și esența spiritului uman, atât de complex și adaptabil, au fost puse în povestea acestui Manifest”.

Toate aceste idei se regăsesc, într-o formă simbolică, inspirațională, în clipul video care va fi tradus în 26 de limbi, limbile oficiale ale Uniunii Europene, între care engleză, franceză, germană, maghiară, spaniolă și italiană. Clipul video a fost realizat de Asociația Timișoara 2021, în colaborare cu regizorul Tedy Necula, cunoscut, între altele, pentru realizarea lungmetrajului Coborâm la prima despre tragedia de la Clubul Colectiv.

 

Print Friendly, PDF & Email