Adrian Cionca, antreprenor timișorean, și-a început parcursul în mediul politic alături de PSD Timiș. Crescut în cultura bănățeană și absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Cionca a acumulat o vastă experiență în antreprenoriat, înființând un business de succes recunoscut la nivel local și nu numai.
„În cei 18 ani de activitate în afaceri, m-am confruntat cu numeroase situații care m-au făcut să mă întreb de ce este esențial ca oamenii care înțeleg nevoile reale ale românilor să se implice în politică. Am decis să mă alătur PSD Timiș în momentul în care Alfred Simonis lucra la reconstrucția filialei. M-am implicat pentru că înțeleg nevoile antreprenorilor, ale angajaților și ale tuturor românilor care se confruntă cu dificultăți, spre exemplu atunci când nu beneficiază de servicii medicale de calitate sau trebuie să plece în alte orașe, precum Szeged sau Cluj, pentru tratamente oncologice. Am trecut și eu prin astfel de experiențe”, a declarat Adrian Cionca.
Astăzi, PSD Timiș are o nouă perspectivă de dezvoltare pentru județul Timiș și regiunea Banatului. „Cu o echipă competentă, condusă de președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, și sprijinită de prim-vicepreședintele PSD la nivel național, Sorin Grindeanu, ne propunem să readucem Timișul în prim-plan, recuperând anii în care a fost ignorat de București. Investițiile deja începute, dar și cele viitoare, vor transforma județul într-un loc atractiv nu doar din punct de vedere al locurilor de muncă bine plătite, ci și al calității vieții”, a mai precizat Adrian Cionca.
Ultimele comentarii