Copiii de la Şcoala Generală Moşniţa, campioni ai curăţeniei

Scoala-Zero-Waste-2Copiii de la Şcoala Generală din Moşniţa Nouă sunt campioni la adunat deşeuri reciclabile. Lor le-a revenit locul trei într-o competiţie naţională, în urma căreia au fost colectate 168 de tone de deşeuri reciclabile.

 

Premiul I și Trofeul ”Școala Zero Waste” 2014, oferit de Continental Corporation, a fost câștigat de Școala Gimnazială „Sf. Nicolae”, dinTârgu Jiu. Premiul II a fost câștigat de Școala Gimnazială  „Horea, Cloșca și Crișan” din Brad – Hunedoara, iar premiul III a fost câștigat de Școala Gimnazială Moșnița Nouă.

Premiile pentru cei mai harnici elevi s-au dus la Brad: Andreea Oprea, care a aduna 5.378 de kilograme de deşeuri, la Anda Darabant – care a strâns 5.324 de kilograme, și la Botoșani, la Tudor – Lucian Colbea – care a predat 3.501 kilograme de deşeuri. Pe lângă aceste prime trei locuri, au fost oferite zece mențiuni și au fost recompensați și cei mai harnici doi participanți din fiecare județ.

Premiile au fost oferite de partenerul competiției, Continental Corporation și de Flextronics, Recycle International, EcoStuff Romania și Billa România.

În total, în şase săptămâni cât a durat concursul, au fost colectate 168 de tone de deșeuri reciclabile. Dintre acestea, 141 tone au fost hârtie și carton, 23 de tone, plastic și aproape trei tone, aluminiu. Cantitatea medie de deșeuri colectată este de aproape 36 de kilograme per elev.

În total, în competiţie au fost înscriși 4.674 de elevi din 108 școli din 33 de județe și din București. Indirect au fost implicați peste 25.000 de elevi. Perioada de desfăşurare a concursului a fost 23 aprilie – 30 mai.

Prin „Şcoala Zero Waste” organizatorii, reprezentanţii Ecostuff, îşi doresc să crească nivelul de educaţie în ceea ce priveşte acest vechi concept potrivit căruia nimic nu se risipeşte, iar deşeurile sunt privite ca resurse.

Premiere Zero WasteIdeea «Şcoala Zero Waste» a venit în urma discuţiilor purtate cu participanţii în campaniile Let’s Do It, Romania! Concluzia generală este că acţiunile de curăţenie şi ecologizare nu sunt deloc suficiente. Trebuie să ne îndreptăm către o lume în care astfel de campanii de curăţenie nu vor mai fi necesare, înspre o lume cu zero deşeuri”, mai spun reprezentanţii Ecostuff.

În lupta pentru premiul cel mare – o tablă interactivă, un calculator şi o imprimantă multifuncţională oferit de Continental Corporation – au luat startul 108 şcoli din 33 de judeţe şi din Bucureşti – 68 sunt din mediul rural  şi 40 din mediul urban –, fiind implicaţi aproape 40.000 de elevi. Au mai fost înscrise în competiţie patru şcoli speciale, o şcoală cu elevi de etnie rromă şi o şcoală sportivă. Judeţul cu cele mai multe şcoli înscrise a fost Timişul, cu 17 şcoli: Şcoala Primară Alioş, Şcoala Gimnazială Birda, Liceul Teoretic Buziaş, Şcolile Gimnaziale Cenei, Darova, Ghilad, Liebling, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Al. Roşca”, din Lugoj, Şcolile Gimnaziale „Măguri”, din Lugoj, Moşniţa Nouă, Pădureni, Pişchia, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan”, din Timişoara, Liceele Teoretice „Nikolaus Lenau” şi „Grigore Moisil”, din Timişoara, Şcoala Gimnazială nr. 7 Timişoara şi Şcoala Gimnazială Topolovăţu Mare.

Zero Waste (Zero Deşeuri) este un concept menit să ghideze oamenii în schimbarea stilului de viaţă şi care încurajează regândirea ciclului de viaţă al resurselor, astfel încât să imite modul în care natura refoloseşte resursele. Astfel, volumul gunoaielor scade, poluarea este mult diminuată, iar ameninţarea pentru sănătatea oamenilor, plantelor şi animalelor ar putea dispărea încet-încet.

Print Friendly, PDF & Email