Premii de excelenţă pentru copiii de zece ai Timişoarei

elevi premianti 2Primăria Timişoara organizează azi, la Filarmonica Banatul, Gala Premiilor de Excelenţă, în cadrul căreia vor fi premiaţi elevii claselor V – VIII care au obţinut media generală 10 în anul şcolar 2012 – 2013.

A venit momentul să sărbătorim şi să răsplătim simbolic efortul, voinţa, capacitatea şi performanţa. Dincolo de un moment de bilanţ, fiecare astfel de gest este unul de speranţă. Speranţa în ceea ce putem deveni prin educaţie”, spune Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei. 

Azi, de la ora 14.45, Primăria Timişoara organizează, la Filarmonica Banatul, Gala Premiilor de Excelenţă, în cadrul căreia vor fi premiaţi elevii claselor V – VIII care au obţinut media generală 10 în anul şcolar 2012 – 2013. „Vă aşteptăm pe toţi cei care credeţi că elevii de nota 10 din Timişoara merită aplauzele noastre”, lansează Dan Diaconu invitaţia. 
În deschiderea evenimentului vor susţine un mini-recital la pian elevii clasei a III-a de la Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”, din Timişoara.

Gala Premiilor pentru Excelenţă este un eveniment anual dedicat timişorenilor care au obţinut rezultate deosebite în domeniile lor de activitate, acţiunea fiind organizată de Primăria Timişoara şi finanţată de Consiliul Local Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email