Scriitoarea Gabriela Adameşteanu, numit Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor

Gabriela AdamesteanuScriitoarea Gabriela Adameşteanu va primi titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, de la ambasadorul Franţei în România, Excelenţa Sa Philippe Gustin, într-o ceremonie care a avut loc la sfârşitul săptămânii, la reşedinţa Franţei din Capitală.

 

Republica Franceză recunoaşte prin acest titlu talentul doamnei Adameşteanu ca scriitoare, calitatea relaţiilor pe care a ştiut să le construiască între Franţa şi România şi munca depusă pentru a face literatura franceză să fie cât mai bine cunoscută în România. În 2013, doamna Adameşteanu a fost preşedinta de onoare a primei ediţii a premiului Goncourt românesc, care a cunoscut un real succes”, se arată în comunicatul de presă al Ambasadei Franţei, citat de Mediafax.

Recunoscut ca parte a Ordinului Naţional al Meritului de Charles de Gaulle, în 1965, Ordinul Artelor şi Literelor recompensează cele mai importante personalităţi culturale ale lumii franceze, dar este acordat şi cetăţenilor de alte naţionalităţi, pentru contribuţii deosebite în îmbogăţirea patrimoniului cultural francez.

Gabriela Adameşteanu s-a născut pe 2 aprilie 1942, la Târgu Ocna, într-o familie de intelectuali – Ion Adameşteanu, unul dintre creatorii şcolii româneşti de patologie medicală veterinară, şi arheologul italian Dinu Adameşteanu sunt unchii săi. Tatăl, profesor de istorie, i-a orientat interesul spre disciplinele umaniste. A urmat şcoala generală şi liceul la Piteşti şi a absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Română, Universitatea din Bucuresti, cu o lucrare de diplomă despre Marcel Proust. A fost redactor de editură (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Cartea Românească, 1965 – 1990), redactor-şef al Revistei 22 (septembrie 1991 – mai 2005) şi al Bucureştiului Cultural.

Gabriela Adameşteanu este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1980), precum şi preşedintele Centrului PEN din România (2004 – 2008). Printre romanele scrise de Gabriela Adameşteanu se numără Drumul egal al fiecărei zile, Dimineaţa pierdută, Întâlnirea, Provizorat. A scris, de asemenea, şi proză scurtă – Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă, Vară-primăvară –, dar şi publicistică, memorii – Obsesia politicii, 1995 (Obsession de la politique) şi Cele doua Românii, 2000 (Les deux Roumanies), lucrări care i-au adus articole elogioase în importante publicatii franceze, precum Le Monde, L'Express, Lire, Le Magazine Littéraire, La Quinzaine Littéraire.

De asemenea, Gabriela Adameşteanu este o cunoscută traducătoare a cărţilor lui Guy de Maupassant (Pierre şi Jean) şi Héctor Bianciotti (Sans la misericorde du Christ).

Print Friendly, PDF & Email