Pentru prima dată, Filarmonica Banatul Timișoara se alătură instituțiilor culturale care sărbătoresc Noaptea Albă a Muzeelor, când îi așteaptă pe vizitatori cu un program variat ce include tururi și momente muzicale.
Evenimentele se vor desfășura sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 22, iar programul se va întinde până la miezul nopții, interval în care cei care vor călca pragul instituției vor afla informații inedite din istoria instituției, în cadrul unor tururi ghidate ce vor alterna cu momentele muzicale susținute de artiștii Filarmonicii.
Între altele, instituția muzicală va expune Cartea de Aur a Filarmonicii, ceea ce reprezintă o ocazie rară pentru vizitatori de a vedea semnătura compozitorului Johannes Brahms, care a concertat la Timișoara în 1879. În cadrul tururilor, publicul va avea puteaa urca pe scena Sălii Capitol și de a admira spațiul de concerte din perspectiva artiștilor.
Startul programului se va da la ora 22, când cei prezenți vor putea asculta fragmente muzicale celebre din Lion King, Aladdin, Cartea Junglei și Tangled, interpretate de Ana David – la vioară, Darius Tereu – la violoncel, Bogdan Preda – la flaut, Irina Duldiier – la oboi și Andreea Olariu – la pian. Al doilea moment muzical al serii va fi susținut de tânărul clarinetist Cătălin Andrei Catina, elev al Liceului de Artă „Ion Vidu”, alături de profesoara lui, pianista Cristina Fernbach.
De la ora 23, pe scenă vor urca artiștii Ansamblului Gioventu Armoniosa: Alexandra Mahu – flaut, Irina Duldiier – oboi, Alina Talianu – clarinet, Radu Țaga – fagot, Horațiu Văsar – corn și Regina Csermak – pian.
De la ora 23.30, vizitatorii vor putea audia Duetul în Re major pentru violoncel și contrabas al compozitorului italian Gioachino Rossini, în interpretarea artiștilor Arthur Balogh – contrabas și Maksay Csaba Zsolt – violoncel.
Ultimul moment muzical al serii, care e programat să înceapă la miezul nopții, le aparține violoniștilor Abel Chircă, Andreea Fălcușan, Mariana Radu, Simona Mehedinți, Valentina Pancă, violistului Andrei Popa, violonceliștilor Maksay Csaba Zsolt și Denis Mocuța și contrabasistului Sánta Csaba. În program: Divertimento în re major, de Wolfgang Amadeus Mozart.
Evenimentele din cadrul Noapții Albe la Filarmonica Banatul se vor desfășura atât la Sala Capitol, cât și în Grădina de Vară, iar intrarea publicului este liberă.
Ajunsă la ediția cu numărul 20, Noaptea Albă a Muzeelor este un eveniment derulat la nivel european, inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronat în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor.
Ultimele comentarii