Dezbatere publică pe tema regenerării urbane a zonei Piața Traian

Foto: PMT

Primăria Timișoara îi invită publicul interesat la prima dezbatere publică pe tema proiectului de regenerare urbană a zonei Piața Traian. Aceasta va avea loc luni, 10 octombrie, de la ora 17.30, în Piața Romanilor nr. 1.

 

Primăria Timișoara a lansat, în premieră, o consultare publică pe tema aceasta încă din stadiul elaborării Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, documentație care stabilește, conform legii, parametrii tehnico-economici de realizare a unui proiect.

Prezentarea proiectului „Regenerare Urbană – zona Piața Traian”, în cadrul căreia timișorenii interesați au putut afla propunerile echipei de proiectare, a avut loc pe 26 septembrie. De atunci și până în prezent au fost transmise aproximativ 40 de propuneri, opinii, întrebări și recomandări pe tema acestui proiect, propuneri ce vor fi adresate în cadrul acestei prime dezbateri publice, transmit reprezentanţii Municipalităţii.

Propunerile și recomandările pot fi transmise în continuare, până în 23 octombrie, fie online, pe platforma Decidem, fie în scris, la Biroul Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente, situat la parterul Palatului Ștefania, din Piața Traian, de luni până joi, între orele 9 -16.

Propunerea echipei de proiectare poate fi văzută accesând acest link ori în cadrul expoziției deschise în Piața Traian sau la Biroul Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente.

După încheierea etapei de consultare, Primăria Timișoara va mai organiza încă o dezbatere finală pe marginea acestui proiect.

Print Friendly, PDF & Email