La invitația primarului Dominic Fritz, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, va planta un nou stejar în locul celui sădit de Regele Ferdinand I, în urmă cu aproape 100 de ani, care a fost grav afectat de lucrările de reamenajare a Pieței Libertăţii.
După aproape 100 de ani în care a umbrit intrarea în Garnizoana din Piața Libertății, stejarul plantat de Regele Ferdinand I în 1 mai 1923, grav afectat de lucrările de reabilitare a pieței, va fi ridicat și donat Facultății de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara pentru a fi transformat într-o operă publică de artă, urmând a fi amplasată într-un spațiu public.
Vineri, 13 mai, lucrătorii Horticultura, cu sprijinul celor de la Societatea de Transport Public Timişoara, vor îndepărta stejarul uscat. „Grav afectat de lucrările începute în 2012 în Piața Libertății, în timpul cărora rădăcinile arborelui au fost distruse, acesta nu a avut nicio șansă de a mai fi salvat. Tăierea lui a devenit urgentă din motive de siguranță atât pentru vizitatorii pieței, cât și pentru clădirea istorică din apropiere”, tarnsmit reprezentanţii Municipalităţii.
În data de 19 mai, pe locul unde s-a aflat acest stejar, va fi plantat un altul de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.
„Tăierea stejarului cel mai iubit este un moment dureros pentru Timișoara, dar din păcate de câțiva ani nu mai putea fi salvat. Mă bucur mult că Majestatea Sa Margareta a acceptat invitația de a planta în locul lui un alt stejar, în semn de respect pentru legătura specială pe care Timișoara o are cu Casa Regală și pentru valorile comune pe care le împărtășim”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
În cursul acestui an, Primăria Timișoara și Horticultura vor realiza mai multe intervenții asupra celuilalt stejar din piață, plantat tot în 1923, de Regina Maria, aflat încă în viață. Intervențiile au fost recomandate în urma unui studiu realizat de specialiștii Asociației Peisagiștilor din România Filiala Teritorială Vest pentru a-l proteja, însă, potrivit studiului amintit, nu există garanții că va mai putea fi salvat. Primăria Timișoara lucrează la un proiect de reînverzire a Pieței Libertății.
Ultimele comentarii