Primăria Municipiului Timișoara a lansat procedura de achiziție pentru servicii de proiectare a Traseului Revoluției din 1989 în Timișoara. Valoarea contractului de proiectare este de peste 230.000 de lei cu TVA inclus.
Cum Revoluția din 1989 este unul din evenimentele majore ale istoriei Timișoarei, marcând tranziția de la totalitarism la democrație, acest proiect vizează transformarea spațiului public într-un mediu care să evoce momentele acelea și să păstreze vie memoria zilelor lui Decembrie 1989.
Nouă puncte emblematice pentru Revoluție vor trece prin diverse intervenții urbanistice: Piața Maria, Podul Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Prefectura, Podul Decebal, Parcul Poporului, Cimitirul Eroilor. Cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată și realitate virtuală, timișorenii și turiștii vor putea retrăi atmosfera acelor zile, anună oficialii Primăriei Timișoara.
„Pentru a pune în valoare și a surprinde cât mai fidel acele momente istorice de extremă intensitate, am cerut ca unul din criteriile de evaluare a ofertelor care se vor depune să fie existența în cadrul echipei de proiectare a unui curator cu experiență în elaborarea de astfel de proiecte de memorie personală și colectivă, rezistență prin cultură, stereotipuri, marginalizare, discriminare, oprimare și depășirea vechilor mentalități”, declară primarul Dominic Fritz.
Patrimoniul cultural al orașului va fi de asemenea valorificat din punct de vedere turistic, printr-o semnalistică modernă, crearea unei aplicații dedicate vizitatorilor și digitalizarea locațiilor incluse în traseu.
Proiectul prevede și modernizarea pavajelor, pentru a accesibiliza spațiul pentru toate categoriile de utilizatori pietonali, prin iluminat public diferențiat, marcaj tactic, signaletică sonoră și borduri la nivel cu carosabilul. Mobilierul urban și marcajele vizuale vor avea un concept unitar pentru toate locațiile.
Caracterul locului va fi conservat și valorificat, iar pentru două puncte de pe acest traseu, Piața Maria și Consiliul Județean, vor fi realizate studii de iluminat public complete și vor fi propuse soluții de iluminat ambiental. Tehnologia trece în prim-plan prin acest proiect.
Traseul Revoluției, cu o valoare totală estimată de aproape 4,3 milioane de euro, este singurul proiect de memorie istorică colectivă al unui oraș din România, admis din start în Programul Național de Redresare și Reziliență.
Ultimele comentarii