La Spitalul Municipal sunt funcţionale noi paturi destinate bolnavilor covid

Foto: Primăria Timişoara

Șase noi paturi ATI sunt funcționale la Spitalul Municipal din Timișoara începând azi. În total, la acest spital sunt acum 12 paturi ATI, destinate tratării formelor grave de covid.

 

Funcționalizarea noilor paturi ATI la Spitalul Municipal din Timișoara vine în contextul în care, de săptămâni bune, în secțiile de Terapie Intensivă din oraş nu mai există niciun loc liber pentru bolnavii din Timișoara și Timiș care au forme grave de covid, anunţă Primăria Timişoara, în a cărei subordine se află Spitalul Municipal.

Noile paturi au fost instalate în clădirea Secţiei de Dermato-Venerice a Spitalului Municipal de pe strada Daliei, din Complexul Studenţesc. Tot astăzi va fi finalizată și pregătirea personalului care va deservi aceste paturi.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, face un apel la populaţie să respecte regulie sanitare impuse de pandemia de covid: „Nevoia de paturi ATI nu a fost niciodată mai acută ca acum. Îi rog pe timișoreni să respecte toate regulile de distanțare, să se protejeze cât de bine pot, pentru că situația este foarte serioasă. Cu toții ne dorim să ne petrecem sărbătorile alături de prieteni și familie și vom putea face asta numai dacă vom reuși să oprim împreună răspândirea acestei boli.”

Înainte de funcționalizarea acestor paturi, în Timișoara existau 35 de locuri ATI pentru pacienţii cu forme grave de covid. Astfel, numărul acestora ajunge acum la 41. În zilele următoare, numărul lor va fi suplimentat cu încă zece paturi ATI care vor fi funcţionale la Spitalul modular de campanie operat de Ministerul Apărării Naționale și aflat pe Stadionul CFR din Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email