Foto: Arhivă personală Teodor Baconschi

De azi, timp de trei zile, începe vizita apostolică în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc, a doua vizită a unui Suveran Pontif în ultimii 20 de ani. Una dintre cele mai importante părţi ale acestei vizite o reprezintă beatificarea a şapte episcopi greco-catolici morţi sub prigoana comunistă.

L-am invitat la un dialog pe diplomatul Teodor Baconschi, antropolog al religiilor şi fost ambasador al României la Vatican, în mandatul căruia ţara noastră primea, în mai 1999, vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea. Un dialog despre semnificaţia acestor vizite, despre semnificaţia beatificării, despre întâlnirea sa cu Papa Ioan Paul al II-lea, pe care îl consideră „maxima figură a unei cotituri esențiale, fără de care nu m-aș fi putut simți un om liber, în propria țară”.

„Să nu subestimăm forța simbolurilor în mersul istoric al lumii”

Domnule Teodor Baconschi, care este semnificaţia vizitei Papei Francisc în România?

Papa Francisc a făcut recent un turneu est-european. Ne bucurăm că România – cu o minoritate catolică destul de consistentă – n-a lipsit din program. Spre deosebire de premiera vizitei pontificale de acum două decenii, vom avea acum o vizită pastorală, cu un discret accent ecumenic. Oricum, e un oaspete de seamă, care ne propune „să mergem împreună” (spre o civilizație a iubirii, spre o Europă care nu-și secționează rădăcinile creștine). Mi se pare un îndemn de maximă actualitate și sper să avem inteligența de a-l concretiza.

Ce consecinţe estimaţi că va avea sau ar trebui să aibă?

Mi se pare important că rămânem o țară majoritar ortodoxă, dar deschisă spre Occidentul latin, unde s-au instalat milioane de români, și spre modelul democratic al căruia tindem cu toții, dacă avem un simț patriotic nealterat de propaganda național-comunistă. Prezența Papei – urmașul Apostolului Petru – în țara care se declară tradițional evanghelizată de Apostolul Andrei ne atestă deopotrivă vechimea și viitorul. Sunt operațiuni simbolice, însă nu e cazul să subestimăm forța simbolurilor în mersul istoric al lumii. Nu știu câți au recitit discursurile rostite de Ioan Paul al II-lea la București, acum două decenii: era acolo, esențializat, un întreg program de veritabilă renaștere națională, în libertate, respectul demnității umane și vocația conlucrării pentru binele comun. Sunt sigur că Papa Francisc va relua, cu propria retorică, aceste azimuturi naționale pline de înțelepciune.

Este o vizită de trei zile, cea mai lungă făcută într-o țară europeană. Cum să interpretăm acest termen atipic?

Ei, suntem o țară mare, importantă geografic și demografic. Dacă Ioan Paul al II-lea a fost cumva nevoit (de gazde) să se limiteze la capitala României, acum urmașul său va merge nestânjenit să-i viziteze pe romano-catolici și greco-catolici acolo unde trăiesc, adică și în Moldova sau Transilvania. Văd aici un semn de normalitate.

„Beatificarea onorează eroismul moral în vremuri de prigoană atee”

În timpul vizitei, Papa Francisc va beatifica şapte episcopi greco-catolici care au murit sub prigoana comunistă, în anii 1950-1970, un proces care, de obicei, nu este prezidat de Suveranul Pontif. Ce mesaj transmite astfel Papa Franscisc?

Catolicii sunt foarte riguroși cu dosarele de canonizare, prelucrate până la ultimul detaliu de către Congregația pentru Cauza Sfinților. Dar Papa e cel care, în ultimă instanță, semnează decretele de beatificare. Așa s-a întâmplat și cu cei șapte episcopi martiri, ridicați acum, cum se spune, „la gloria altarelor”.

Mesajul acestei decizii onorează eroismul moral în vremuri de prigoană atee, sub comunism, dă o lecție de pedagogie istorică și face dreptate unor ierarhi care chiar și-au jerftit libertatea și viața, din fidelitate față de Biserica lor.

Vaticanul a beatificat prima dată un român, pe Ioan Valahul, în 1983, pe vremea lui Ioan Paul al II-lea. Acum câțiva ani, am fost invitat și eu la beatificarea Fericitului Vladimir Ghika, o altă mare figură a rezistenței contra tăvălugului bolșevic. Îmi amintesc respectiva ceremonie cu mare emoție.

„Moscova se crede a treia Romă. Ambiții lumești, care nu servesc unitatea creștină”

În Bulgaria, Papa a fost primit cu răceală de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe…

E o răceală cam… necreștinească, de ce să nu o spunem ? Ea se explică pesemne prin orientarea filo-rusă a Ortodoxiei slave din țara vecină. Curios e că nu țin minte să se fi petrecut ceva similar când Ioan Paul al II-lea a fost la Sofia, după București. Semn că pe atunci domina un alt spirit, cel al extinderii și integrării, nu cel al unui Război rece 2.0.

Dar faptul că, în aproape 30 de ani de la prăbuşirea URSS, niciun Suveran Pontif nu a vizitat Federaţia Rusă cum poate fi explicat?

Moscova se crede a treia Romă și se luptă, după cum se vede, atât cu vechea Romă (de pe Tibru), cât și cu Patriarhia Ecumenică, din Noua Romă (fostul Constantinopol). Ambiții lumești, care nu servesc unitatea creștină, deși ar fi nevoie de ea, măcar la nivel practic, în aceste timpuri de confuzie spirituală.

„Până la Papa Ioan Paul al II-lea nu mi-a mai fost dat să întâlnesc un viitor sfânt”

Foto: Arhivă personală Teodor Baconschi

S-au împlinit de curând 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, de a cărei organizare v-aţi ocupat ca ambasador la Vatican. Cu ce diferă evenimentul de acum de cel de atunci?

Trăim deja în altă lume. Pe atunci, România își revenea din comunism, cu mari ezitări. Acum, suntem de mulți ani în NATO și UE, numai că ambele organizații se „resimt” după criza economico-financiară din 2008 și după valurile de refugiați, ca să nu mai pomenim de eșecul Primăverii Arabe și de complicațiile Brexit. Pe de altă parte, nimeni – deci nici bonomul și smeritul Papă Francisc – nu a egalat popularitatea mondială atinsă de Papa Wojtyla. Istoria continuă, fără să se repete…

În timpul mandatului de la Vatican, aţi fost unul dintre oamenii care au reclădit relaţia bilaterală România-Sfântul Scaun, întreruptă în timpul reagimului comunist? De ce fusese întreruptă şi cât timp a luat refacerea ei?

Relația noastră cu Sfântul Scaun a fost întreruptă după ocuparea sovietică a țării și instalarea cu forța a regimului comunist. Asta era politica lui Stalin, care vedea în Vatican un agent al imperialismului occidental. Foștii comuniști, rămași la putere, au pedalat intens pe reluarea legăturilor diplomatice, tocmai pentru că se simțeau nelegitimi (în continuare) și doreau să marcheze „schimbarea”. Și totuși, vizita Papei la noi a fost posibilă doar după 96, sub admistrația CDR. Am fost în acea misiune omul potrivit, cu CV-ul potrivit (și o tinerețe care sugera transformarea țării). Nu exagerez nostalgic dacă îmi mențin sentimentul că am participat, atunci, la un eveniment cu adevărat istoric.

Îl situaţi pe Ioan Paul al II-lea – în volumul dumneavoastră Mic almanah al marilor oameni –, în topul personalităţilor pe care le-aţi cunoscut în anii de diplomaţie, multe, cunoscute şi care scriu istoria. De ce, Ioan Paul al II-lea pe primul loc?

Sunt multe motive – le-am menționat în carte – dar cel dintâi e că nu mi-a mai fost dat să întâlnesc un viitor sfânt… L-am respectat, admirat și iubit, pentru că am văzut în el omul trimis de Dumnezeu la timp, în anii care au marcat eliberarea atâtor națiuni captive în robia comunistă. Acest polonez eminent rămâne pentru mine maxima figură a unei cotituri esențiale, fără de care nu m-aș fi putut simți un om liber, în propria țară.

L-aţi întâlnit şi pe Papa Benedict al XVI-lea. Cum l-aţi perceput?

Un Papă capabil să abdice… Rara avis… Îl știam încă din misiunea de la Vatican, când se îngrijea de… „ortodoxia” catolicismului mondial. Un imens teolog, mare scriitor și intelectual, foarte conservator, dar și capabil de argumentații subtile. Îi voi păstra și Papei Ratzinger, pe care l-am revăzut ca ministru de Externe, o amintire pioasă. Sunt convins că, din penumbra în care s-a retras, continuă să-și consilieze urmașul, mai ales în chestiunile doctrinare.

CV Teodor Baconschi

Carieră: După un doctorat în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), Teodor Baconschi a urmat studii post-doctorale la New Europe College (Bucureşti, 1996). 1995 – 1997 – director al Editurii Anastasia (1995 -1996). 1997 – redactor-şef în TVR, emisiunea Viaţa spirituală. 1997 – 2000 – ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta şi Republica San Marino. 2001 – 2002 – director general în Ministerul Afacerilor Externe. 2002 – 2004 – ambasador al României în Republica Portugheză. 2004 – 2006 – secretar de stat în MAE, pentru afaceri globale. 2006 – 2007 – consilier prezidenţial. 2007 – 2009 – ambasador al României în Republica Franceză şi Principatul de Monaco. 2009 – 2012 – ministru al Afacerilor Externe.

Distincţii: A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franţa), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România).

Publicaţii: „Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer”, Paris, 1996 („Râsul Patriarhilor”, Anastasia, 1996, şi Humanitas, 2008); „Iacob şi îngerul”, Anastasia, 1996; „Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinţei”, Anastasia, 1997; „Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică”, Curtea Veche, 1999; „Roma caput mundi” (împreună cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; „Pe ce lume trăim”, Editura Pro, 2004; „Insula Cetăţii. Jurnal parizian”, Curtea Veche, 2005; „Despre necunoscut”, Humanitas, 2007; „111 incursiuni în Cotidianul românesc” (ilustraţii de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; „Bisericile de lemn din Maramureş” (album UNESCO), 2010; „Creştinism şi democraţie”, Curtea Veche, 2011; „Legătura de chei. Mărturii diplomatice” (în dialog cu Armand Goşu),Curtea Veche, 2013; Facebook. ”Fabrica de narcisism”, Humanitas, 2015; „Anatomia ratării. Tipuri şi tare din România postcomunistă”, în dialog cu Dan-Liviu Boeriu, Humanitas, 2016; „Cetatea sub asediu. Însemnări despre credinţă, raţiune şi terorism” (Editura Doxologia, 2017); „Fascinaţia tradiţiei. Studii patristice şi de istorie a religiilor”, Editura Lumea, 2017, ”Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut)”, Polirom, 2018,  „35 de lămuriri în compania lui Laurenţiu-Ciprian Tudor”, Polirom, 2019, şi „Averea bunei educaţii”, Univers, 2019.

(Sursă CV: www.humanitas.ro)

• Citiţi şi: Teodor Baconschi: „Nu putem să educăm noile generaţii numai în star-sistemul internaţional”
• Citiţi şi: Teodor Baconschi: “Socializarea digitală constituie prima expresie a unei revoluţii intelectuale care va modifica economia culturii în secolul 21”