Societatea Timișoara premiază, în fiecare an, instituții și personalități, pentru promovarea democrației și a valorilor europene. Printre premiații acestui an, Direcția Națională Anticorupție, în timp ce premiul „Secera și ciocanul” le este decernat lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
Societatea Timișoara premiază, în fiecare an, instituții și personalități pentru promovarea democrației și a valorilor europene, transmițând că „la 28 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara, reafirmă principiile și valorile în care a crezut și pentru care a luptat de la început.”
Premiul „Speranţa” pe anul 2017 se acordă Direcției Naționale Anticorupție.
Premiul „Alexandra Indrieş” îi revine scriitorului și jurnalistului Radu Vancu. Alexandra Indrieş, pe numele ei adevărat Gloria Lilin, fost deţinut politic, scriitor, membru fondator al Societăţii „Timişoara” și editorialist la ziarul „Timişoara“, a murit în 1993.
Premiul pentru jurnalism civic „Oscar Berger„ se acordă jurnalistului Liviu Avram. Oscar Berger a fost regizor, redactor-șef și director al ziarului „Timișoara”, până la moartea sa, în 2013.
Premiul „Ion Monoran” se acordă istoricului și cercetătorului Mădălin Hodor. Ion Monoran, poet, membru fondator al Societăţii şi ziarului Timişoara, la care a scris până la moartea sa, în 1993, a fost cel care, în 16 decembrie 1989, a oprit tramvaiele în Piaţa Maria, din Timişoara, moment esenţial în declanşarea Revoluţiei.
Premiul „Secera şi ciocanul” se acordă liderilor coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
Premiile vor fi decernate vineri, 22 iunie, de la ora 12, în sala Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, din Timișoara. Au confirmat, până acum, participarea la festivitatea Laura Codruța Kovesi, din partea DNA, Radu Vancu, Liviu Avram și Mădălin Hodor.
Ultimele comentarii