Un deputat USR de Timiş, Cătălin Drulă, îi transmite ministrului Transporturilor că aberează când spune că trebuie să discutăm la Comisia Europeană renunțarea la tunelurile de pe autostrada Lugoj – Deva.
„Nu Comisia Europeană ne cere să construim acele tuneluri, ci propriile noastre evaluări făcute după legile și reglementările naționale. Avem un acord de mediu emis de Statul român (https://goo.gl/xhWhE2) la care s-a muncit ani de zile, care ajunge la concluzia că soluția tehnică din licitația inițială, o săpătură masivă, ar fi fost catastrofală prin efectele asupra mediului”, afirmă, într-o scrisoare deschisă trimisă ministrului Transporturilor, Alexandru Cuc, deputatul USR Cătălin Drulă, fost consilier pe probleme de infrastructură a premierului Dacian Cioloş.
Dincolo de aspectele de mediu, mai spune Cătălin Drulă, soluția inițială era pur și simplu proastă din punct de vedere tehnic: „O săpătură cu adâncimea de 40 de metri (cât un bloc de 10 etaje) și deschiderea la partea superioară de câteva sute de metri, prin pământuri similare cu cele de pe Orăștie – Sibiu, aceste tuneluri se impuneau oricum din punct de vedere tehnic în orice țară normală. Nu trebuie să ne uităm mai departe de Ungaria să vedem că orice ridicătură de relief mai mare e traversată prin tuneluri”.
Deputatul USR mai spune ce e vorba despre un contract de la Lugoj la Deva, licitat pentru aproximativ 400 de milioane de euro, dar pe care Statul român estimase să plătească dublu, pe motiv că s-a venit cu valori foarte mici la licitație. „Un contract finanțat 85% de Comisia Europeană cu fonduri nerambursabile. Nu această suplimentare pentru o soluție mai bună e problema, domnule Cuc, ci felul cum derulează CNAIR și Ministerul acest contract prin care s-au pierdut mult mai mulți bani, atât drept costuri de oportunitate că nu-i gata autostrada, cât și efectiv ca suplimentări cerute de constructori pentru că Statul nu e în stare să le asigure front de lucru”, declară deputatul USR.
Acesta mai declară că, „prin modul cum genialul domn Neaga (director general la CNADNR în anii 2013 – 2015 – n.r.) a derulat acest contract, am pierdut sute de milioane de euro pe care puteam să-i tragem din Programul Operațional Transport 2007 – 2013 (cu extensie pînă în 2015).
Se știe, din decembrie 2013, că aceste tuneluri trebuie scoase la licitație separat, dar CNAIR sub dl Neaga (acum consilier al ministrului Cuc – n.r.) a sabotat permanent progresul în această direcție. De ce? Nu pot decât să presupun: ambiție, prostie sau lipsa de asumare a unei decizii. Sau o combinație a acestora.”
Cel mai grav, avertizează Cătălin Drulă, este că zona acestor tuneluri va fi singura întrerupere de pe autostrada Sibiu – Nădlac, pentru multă vreme. Deputatul USR estimează că, timp de cel puțin cinci ani, se va ieși de pe autostradă pe drumul național alăturat, îngust și cu serpentine, pe o distanță de 15 kilometri. „Rezultatul: cozi interminabile de mașini și tiruri, pentru că pe acolo trece traficul României spre Europa. Când vom vedea știri la TV pe tema asta, peste câțiva ani, să ne aducem aminte de cei care au cauzat situația prin aceste tergiversări.
În final, să nu uităm că proiectul tehnic pentru aceste tuneluri a fost realizat deja de antreprenor, la cererea Statului român. S-au efecutat studii geotehnice amănunțite, s-a verificat proiectul de către Consiliile Tehnico-Economice ale CNAIR, în repetate rânduri, s-au pronunțat profesori universitari asupra acestor tuneluri. Așadar, avem un proiect tehnic gata, în valoare de sute de mii de lei, tot ce trebuie făcut este să fie licitat pentru găsirea unui constructor”, mai spune Cătălin Drulă, în scrisoarea deschisă adresată ministrului Transporturilor. Conchizând: „Domnule Cuc, n-aveți ce să căutați la Comisia Europeană. Terminați cu inepțiile si scoateți odată la licitație acest sector, astfel încât să închidem coridorul european!”
Ultimele comentarii