Scandalurile publice lăsate în coadă de peşte, la fel, opacitatea SRI, decredibilizează instituţia şi slăbesc încrederea în ea. Iar un serviciu de informaţii decredibilizat e vulnerabilizat.
SRI şi-a prezentat bilanţul pe 2016, zilele trecute. De fapt, e un fel de a spune că şi-a prezentat bilanţul. Pentru că un raport de activitate amănunţit nu este accesibil publicului. La câteva zile după acea şedinţă de bilanţ, pe site-ul instituţiei există doar o declaraţie de presă a directorului SRI, în care se menţionează că nu va insista pe cifre statistice şi din care aflăm că Raportul de activitate a fost depus în Parlament şi va fi făcut public abia după discuţia în plen. De ce nu putea fi făcut public concomitent cu trimiterea în Parlament, atâta vreme cât e vorba despre date oficiale care, e de presupus, nu vor mai fi schimbate, nu am înţeles.
Cu alte cuvinte, ca reprezentant al societăţii civile sau al presei, nu ai cum să faci, încă, o analiză a activităţii acestei instituţii pe 2016, pentru că nu ai la ce să te raportezi, în afară de declaraţiile directorului SRI. Şi nici nu e clar dacă vei avea, nici după discuţia în plen. Pentru că, dacă până în 2014 SRI îşi prezenta, pe propriul site, rapoartele de activitate detaliat, pe câteva zeci de pagini, din 2015, prezentarea activităţii se rezumă la câteva informaţii, pe o singură pagină, şi acelea, cu accent pe relaţiile publice ale instituţiei.
2015, anul din care activitatea SRI a rămas necunoscută publicului, a fost şi anul în care această instituţie a avut puseuri de exhibare a puterii, în detrimentul altor instituţii ale statului de drept.
În ianuarie 2015, după ce CCR respinsese, pe motiv de neconstituţionalitate, controversatul pachet de “legi Big Brother”, susţinute de SRI – Legea retenţiei datelor, Legea cartelelor prepay şi Legea securităţii cibernetice –, oameni de la vârful serviciului au încercat să pună presiune pe judecătorii constituţionali, acuzându-i public de crearea unui vid legislativ.
Tot 2015, în aprilie, izbucnea scandalul „câmpul tactic”, după ce directorul Direcţiei Juridice a SRI, generalul Daniel Dumbravă, declarase că „instanţele de judecată au devenit «câmp tactic» al serviciilor de informaţii”. Deşi o astfel de afirmaţie ducea spre ideea depăşirii prerogativelor SRI, spre ideea unei instituţii care îşi arogă puteri mai mari decât îi conferă legea şi spre ideea încălcării independenţei Justiţiei, CSM, garantul independenţei Justiţiei, a refuzat cererea asociaţiilor de magistraţi de a le comunica explicaţiile transmise de SRI, pe motiv că… ar conţine date confidenţiale. Episodul a rămas în coadă de peşte. La nivel de metaforă, din care fiecare înţelege ce vrea sau cât poate.
Tot în primăvara lui 2015, izbucnea scandalul privind ofiţerii acoperiţi din Justiţie. După luni de zile de tăcere oficială şi presiuni publice, CSAT a comunicat că nu există aşa ceva. Problema este că eventualii ofiţeri acoperiţi din Justiţie nici nu pot fi deconspiraţi, deşi prin prezenţa lor în Justiţie ar fi în ilegalitate. Legea de funcţionare a SRI, 14/1992, spune, la art. 28, că „personalul operativ al SRI îşi desfăşoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a siguranţei naţionale”. Iar când vorbim despre siguranţă naţională, trecem la altă lege: 51/1991, republicată în 2014, care arată, la art. 10, că „activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale are caracter de secret de stat.” În traducere, sunt informaţii nedivulgabile. Deci, ca legiutor, interzici ofiţerii acoperiţi în Justiţie, dar ca reprezentant al instituţiilor care aplică legea nu ai cum să respecţi legea. Pe scurt, dacă sunt acoperiţi în Justiţie, au rămas tot acolo şi acolo vor fi până la modificarea legilor.
Nu ştim cum va arăta 2016 în raportul de activitate al SRI, care va fi pus la dispoziţia publicului. Ceea ce ştim, momentan, de la dl Hellvig, este că instituţia a făcut faţă cu bine „unui an greu, bogat în provocări”.
Şi mai ştim că 2016 a fost un an care a venit cu un răspuns la lipsa unui control civil real, prin intermediul Parlamentului, resimţită acut în 2015. În 2016, un fost membru al Comisiei de Control al SRI, Sebastian Ghiţă, divulga, în prime-time, informaţii despre chermezele şi concediile pe care le făcuse împreună cu şefi ai SRI a căror activitate ar fi trebuit, oficial, să o controleze. Dezvăluiri ce au culminat cu dinamitarea poziţiei numărului 2 din SRI. După 12 ani de activitate la vârful acestei structuri, generalul Florian Coldea, şeful operativ al SRI, a fost tras pe linie moartă. Scos din joc de un urmărit general. Sau prin intermediul unui urmărit general, aflat, până nu demult, în graţiile sale. Şi nu numai ale sale. Episodul acesta a lăsat în urmă nişte semne de întrebare.
În primul rând, dacă nu a fost nimic ilegal în relaţia dintre Florian Coldea şi Sebastian Ghiţă – cum declară oficial SRI –, de ce dl Coldea şi-a mai dat demisia? La demnitate şi onoare militară – invocate ca argumente pentru pasul înapoi – poate era cazul să se gândească mai demult. Şi nu doar el.
Mai mult, de ce directorul SRI, Eduard Hellvig, a cerut trecerea lui în rezervă, dacă e nevinovat? Cumva, doar pentru a elibera oameni (foşti sau actuali) de la vârful instituţiei de povara unei responsabilităţi?
Chiar nimeni din SRI nu a avut informaţii, de ani şi ani, despre concediile pe care dl Coldea le făcea cu Sebastian Ghiţă – într-o primă fază, “doar” om de afaceri abonat la contracte cu SRI şi membru în Comisia de control al SRI? Nimeni nu a ştiut despre bairamurile la care cei doi – şi nu doar ei – se distrau, deşi, între timp Sebastian Ghiţă fusese pus sub urmărire penală? Nimeni nu a ştiut despre întâlnirile conspirative la care avea acces – în ce calitate? – Sebastian Ghiţă? Aceste lucruri au avut loc fără ştiinţa şi aprobarea (fie ea şi tacită) a conducerii SRI? Chiar?
Dacă vârful acestei instituţii nu a ştiut – ceea ce, repet, e improbabil –, este extrem de grav. Dacă a ştiut şi nu a luat măsuri – ceea ce e la fel de grav – apare întrebarea de ce le-a trecut cu vederea? Iar dacă nu e grav şi, cum ni s-a spus, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare, de ce a fost forţată tragerea pe linie moartă a lui Florian Coldea? Şi de ce doar a lui Florian Coldea?
Nu este exclus ca în spatele acestor dezvăluiri „GhiţăLeaks” să fie lupte de putere subterane între facţiuni din SRI, care folosesc puterea instituţiei pentru a-şi face jocurile, iar pe Sebastian Ghiţă, pe post de tac. Pentru că pare că Sebastian Ghiţă a acţionat după o regie făcută de alţii, şi nu de ieri de azi – dovadă stând probele strânse, facturi, înregistrări video pe care le-a scos la momentul considerat – nu e clar de către cine şi de ce – oportun. Altfel spus, l-a lucrat pe şeful operativ al SRI. De altfel, după înlăturarea lui Florian Coldea de la vârful SRI, „casa de producţie Ghiţă” şi-a încetat activitatea.
Ceea ce pare cert este că o parte mare a culpei pentru situaţia în care s-a ajuns au cei care l-au propulsat pe Sebastian Ghiţă în politica mare şi în posturi influente de membru al Comisiei parlamentare de Control al SRI, de patron sau dirijor din umbră al unor afaceri de milioane de euro din contracte cu statul, afaceri cu SRI. Cei care l-au propulsat în această postură din care, acum, îi ţine în şah – de peste 100 de zile este dat dispărut –, au făcut din el un fel de Frankenstein al sistemului, scăpat acum de sub controlul „părinţilor” săi, prin puterea pe care aceştia i-au dat-o în mod iresponsabil.
Poate vom afla într-o zi şi cine l-a folosit pe Sebastian Ghiţă pentru a-l “lucra” pe şeful operativ al SRI. O “lucrătură” despre care conducerea şi structurile de protecţie internă ale acestui serviciu de informaţii ar fi trebuit să aibă informaţii… Situaţie care, consider, ar mai impune unele demisii sau treceri în rezervă. Şi explicaţii publice, cerute oficial de SRI, din partea fostului şef al SRI, dl George Maior.
Sigur, astfel de aspecte – ca şi cele din 2015, la care am făcut referire – nu se vor regăsi în vreun raport de activitate destinat publicului. Dar faptul că au fost lăsate în coadă de peşte, dând posibilitatea fiecăruia să înţeleagă ce vrea sau ce poate, decredibilizează instituţia şi slăbesc încrederea în ea. Acelaşi efect îl poate avea opacitatea instituţiei. Iar un serviciu de informaţii decredibilizat este vulnerabilizat.
Articol apărut şi în Puterea a Cincea.
Ultimele comentarii