Deşi se presupune că pregătirile pentru strategia aferentă proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană ar fi trebuit să intre în linie dreaptă, oraşul de pe Bega se confruntă cu reale probleme legate de infrastructura necesară. Încă nu există o sală cu adevărat potrivită pentru evenimente sportive şi culturale mari.
O investiţie ajunsă la cotitură
Şantierul pentru ridicarea unei săli polivalente de 3.000 de locuri stagnează de o bună bucată de vreme la Timişoara, unde un asemenea obiectiv de investiţii este mai mult decât necesar, ţinând cont de statutul de Capitală Culturală Europeană câştigat de municipiu.
Primul termen de finalizare pentru acest proiect, realizat de Primărie în parteneriat cu Universitatea Politehnică Timişoara, a fost 2014. După o perioadă de timp în care lucrările au fost sistate, fie din cauza nealocării de fonduri de la Guvern, fie de intrarea în insolvenţă a antreprenorului, lucrările la Sala Polivalentă a Universităţii Politehnica nu sunt nici acum într-un stadiu care să dea speranţe cu privire la o finalizare în viitorul apropiat.
Construcţia a început în anul 2010, şi acum încă există semne de întrebare cu privire la atribuirea acestei lucrări unui antreprenor care nu a mai făcut faţă proiectului.
Au fost date, pe rând, mai multe termene finale care nu au fost respectate, iar Consiliul de administraţie al Universităţii Politehnica a hotărât să nu mai prelungească termenul de execuţie. Astfel că în momentul de faţă lucrurile sunt în faza de predare-primire a amplasamentului. Lucrările se vor putea continua doar pe baza unei noi licitaţii, urmând să se atribuie noul contract unui alt antreprenor, de la care se speră mai multă seriozitate.
„Dacă se continuă tot aşa, nu ştiu când va fi gata. Poate în următorul cincinal… Se mai pun câteva cărămizi, se mai face o contestaţie, şi tot aşa. Cert este că şantierul este de luni bune cam în acelaşi stadiu. A fost o succesiune de evenimente, gen, s-a contractat, s-a reziliat, şi tot aşa, până în punctul în care aproape nimeni nu mai înţelege nimic. De altfel, subiectul nici nu se mai discută în Senatul Politehnicii, este unul tabu, şi dacă întreabă cineva, se răspunde evaziv”, spune consilierul local ALDE Ilare Bordeaşu, profesor la Universitatea Politehnică.
Un parteneriat detaliat după finalizare
Proiectul de realizare a Sălii Polivalente a Politehnicii, la care Primăria contribuie cu aproape zece milioane de lei, pentru a deveni ulterior co-proprietară nu a fost lipsit de controverse de-a lungul derulării sale. Asumat iniţial ca un proiect al Universităţii Politehnica şi care ar fi urmat să primească, pentru realizarea lui, fonduri de la Guvern, a fost sistat în momentul în care Guvernul a oprit alocarea de fonduri. Ulterior, după ce a fost adus în discuţie şi aprobat un contract de asociere între reprezentanţii Universităţii Politehnica şi Primăria Timişoara, consilierii locali au decis să susţină lucrările, de la bugetul local, cu până la zece milioane de lei, susţinere financiară în baza căreia Primăria Timişoara devine co-proprietară a sălii. Conducerea Primăriei Timişoara a dat asigurări că nu vor exista probleme în ceea ce priveşte partajarea sălii de către co-proprietari şi a informat că nu s-a luat încă în discuţie, dar se va stabili după finalizarea obiectivului, dacă reprezentanţii Universităţii Politehnica vor avea dreptul la variante de acces preferenţial.
Ultimele comentarii