Punând cap la cap bucăți dintr-un puzzle al ultimilor zece ani, se pare scandalul Mircea Băsescu – Bercea Mondialu a fost gândit şi folosit ca armă împotriva lui Traian Băsescu. Calcule dovedite a fi eronate.
Una dintre informațiile care au ținut capul de afiș la finalul săptămânii trecute a fost condamnarea, în primă instanță, a lui Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență. Acuzat că, în perioada 2011 – 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel, membru al clanului Mondialu, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații desemnați să soluționeze cauze penale care îl vizau pe tatăl său, Sandu Anghel, pentru a obține pentru acesta fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Chiar dacă numele fostului președinte nu a fost vehiculat în dosar în nicio fază a anchetei, pe unele canale media se încearcă, din nou, la fel ca în momentul izbucnirii scandalului, legarea numelui său de acest caz. Care, punând cap la cap bucăți dintr-un puzzle al ultimilor zece ani, se pare că a fost gândit pentru a-l înlătura de la vârful politicii pe Traian Băsescu.
2005 – 2009. De la începutul primului mandat, Traian Băsescu şi-a asumat bătălii grele –printre ele, desecretizarea arhivelor Securităţii, condamnarea simbolică a crimelor comunismului, militarea pentru o Justiţie independentă şi pentru lupta împotriva marii corupții – deşi era conştient că vor stârni, din partea unei largi părţi a clasei politice, un val imens de ură şi, implicit, de răzbunare. Unele războaie împotriva lui au fost duse pe față, o dovadă fiind conspiraţia unei majorităţi politice care, simţindu-şi interesele şi chiar libertatea ameninţate, a încercat, de două ori, să-l debarce forţat de la Cotroceni. Altele au fost purtate subteran. Aici pare să se încadreze și scandalul Mircea Băsescu – Bercea Mondial.
Septembrie 2009. La Festivalul Romilor, de la Costești – unde preşedintele Traian Băsescu anunţase că a mers pentru a scoate minoritatea romă din izolare –, în preajma familiei Băsescu ajungea (sau a fost împins) Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu. Care i-a dăruit, atunci, Mariei Băsescu un bănuț de aur – predat, după aceea patrimoniului statului. Interesant, episodul a avut loc cam în aceeaşi perioadă, de precampanie electorală, când Marean Vanghelie anunța că vor ieşi la iveală dosare făcute de serviciul secret al Ministerului de Interne, unor persoane din familia prezidenţială şi dădea asigurări, public, că arhiva acestuia „este pe mâini bune”. Serviciu secret căruia, după un timp, colonelul magistrat (r) Gheorghe Oancea i-a atribuit plănuirea și punerea în aplicare a scandalului Mircea Băsescu – Bercea Mondialu.
2011 – 2012. Mircea Băsescu, identificat ca punct vulnerabil al lui Traian Băsescu, este atras în cursă, în perioada februarie 2011 – februarie 2012. Aceeași perioadă în care în laboratoarele USL era gândită venirea la putere a acestei alianţe politice anti-Băsescu și lovitura de stat, plănuită pentru vara lui 2012, din al cărei scenariu a făcut parte şi încercarea de demitere a preşedintelui Băsescu, printr-un referendum fraudat .
Vara 2014. Arestarea lui Mircea Băsescu, în vara anului electoral 2014, venea mănușă unor cercuri ale Puterii, care se pregăteau de intrarea în Cotroceni. Scandalul a fost legat, cum era de aşteptat, de numele președintelui Traian Băsescu și s-a încercat forțarea plecării sale din funcție. Înainte de a fi cunoscute detalii din dosar și în lipsa oricărei probe care să-i dovedească o implicare în acest caz, prezidențiabilul Victor Ponta, premier în funcție și fost procuror, punea anatema și-i cerea șefului statului demisia. (Același Victor Ponta care, un an mai târziu, confruntat cu o problemă similară, la reținerea cumnatului său, Iulian Herțanu, într-un dosar de corupție, nu a avut vreo intenţie de a demisiona de la vârful Guvernului). Şi, înainte de a-i fi fost dovedită președintelui cel puţin o încălcare a Constituţiei, tot dl Ponta, doctor în drept, vorbea despre suspendarea lui, aşezând, într-un vădit derapaj juridic şi democratic, efectul înaintea cauzei. Înlăturarea incomodului Traian Băsescu din funcţia de şef al statului înainte de încheierea mandatului, marotă a unor cercuri politice și de interese, i-ar fi făcut mai ușor drumul spre Cotroceni. Şi, poate, i-ar fi asugurat şi victoria.
Lucrurile nu au decurs, însă, potrivit aşteptărilor, scenariului. Traian Băsescu nu a fost cercetat, nu a fost pus sub acuzare şi, în plus, şi-a încheiat mandatul la termen. “Justiție băsistă”, altă marotă USL, nu a stat nici ea în picioare, dovadă fiind inculparea şi arestarea lui Mircea Băsescu, apoi, condamnarea sa, în primă instanţă.
Şi, totuşi, numele fostului preşedinte este legat, din nou, de acest scandal. În an electoral. Doar un semn că Traian Băsescu este perceput în continuare, de unii dintre rivalii săi politici, ca serioasă amenințare viitoare…
Articol publicat şi în Puterea a Cincea şi în Revista 22.
Vreo adresa pe net unde puteti fi cititi? E prima oara ca va intalnesc, a fost o surpriza placuta
http://www.timpolis.ro