Trei întrebări pentru SRI, în „scandalul Bica”

Melania-CInceaTrei întrebări legitime, după izbucnirea scandalului de corupţie în care e implicat procurorul-şef al DIICOT, Alina Bica. Nu a ştiut SRI despre acest episod din cariera Alinei Bica, înainte de nominalizarea ei pentru această funcţie? A ştiut şi a tăcut? A ştiut şi a atenţionat?

 

În scandalul provocat de arestarea procurorului-şef al DIICOT, Alina Bica, într-un dosar de mare corupţie, despre rolul SRI se vorbeşte doar în contextul sprijinului pe care l-a acordat DNA. Ca parte a unui rol incontestabil de altfel pe care această instituţie îl joacă, de câţiva ani, pe frontul luptei împotriva marii corupţii.

Nu se vorbeşte, însă, despre modul în care SRI putea opri ajungerea în funcţia de procuror-şef al DIICOT a unui om asupra căruia planau suspiciuni de implicare într-un dosar de mare corupţie. Pentru că faptele pentru care, acum, Alina Bica este arestată într-un dosar al DNA – suspectare de implicare într-un act de retrocedare ilegală de teren, cu un prejudiciu adus statului, estimat la peste 62 de milioane de euro – au fost comise în martie 2011, în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Justiţiei. Cu doi ani înainte de numirea ei în funcţia de procuror-şef al DIICOT, adică, în mai 2014. Unde a ajuns în baza propunerii făcute de ministrul Justiţiei – poziţie ocupată interimar, atunci, de premierul Victor Ponta –, cu avizul consultativ al CSM, numirea în funcţie fiind făcută de preşedintele Traian Băsescu. Acesta este momentul în care intervin mari semne de întrebare. Pentru că este vorba despre un om căruia îi fusese conferit un rol major în sistemul de siguranţă naţională. Şi pentru că, în mod normal, nominalizarea pentru o astfel de funcţie trebuie precedată de o verificare minuţioasă.

1. Nu a ştiut SRI despre acest episod din cariera Alinei Bica? Greu de crezut, totuşi, fiind vorba despre un secretar de stat în Ministerul Justiţiei, la vremea respectivă. În plus, SRI a oferit DNA sprijin informativ în această anchetă.

2. A ştiut şi a tăcut SRI? De ce a făcut-o?

3. A ştiut şi a atenţionat SRI? Cui a comunicat faptul că Alina Bica era suspectată a fi parte a unei reţele de corupţie, cu tentacule întinse în lumea politică şi a oamenilor de afaceri? Chiar dacă împotriva Alinei Bica nu existau probe concludente, la vremea respectivă, prezenţa unui singur indiciu care să ducă spre zona penalului ar fi trebuit să împiedice ajungerea ei într-o astfel de funcţie. Această a treia întrebare generează două ipoteze. Fie cel căruia i-a fost comunicată informaţia a ignorat-o. Fie cel căruia i-a fost comunicată a trecut-o sub tăcere – din proprie iniţiativă sau sfătuit –, sperând ca izbucnirea scandalului să-i aducă, prin ricoşeu, un plus de imagine. Dacă ar fi reale, ambele situaţii ar fi extreme de grave, arătând un SRI intrat în jocuri politice.

Oricum, este foarte important să aflăm un răspuns. Pentru că nu vorbim doar despre un om, ci despre imaginea unei structuri de importanţă majoră în sistemul de securitate – şi naţional, şi regional. Deci, despre siguranţă naţională, o problemă ce ne priveşte, indirect, pe toţi. Firesc ar fi ca, în câteva zile, să primim un răspuns din partea Comisie comune permanente pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Privind retrospectiv, însă, nu neapărat şi plauzibil.

O situaţie asemănătoare a fost la MAI, în primăvara lui 2009. Când Cornel Şerban, proaspăt numitul şef al structurii de informaţii şi protecţie internă a ministerului, DGIPI, fusese reţinut de DNA, într-un dosar de corupţie, la nicio lună de la numire. Ministrul de atunci, Dan Nica, declara că nu fusese informat înainte despre astfel de „detalii” de către structura care trebuia să i le fi adus la cunoştinţă, DGIPI. Doi ani mai târziu, în primăvara lui 2011, Internele treceau printr-un episod similar. Recent numitul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, era ridicat de DNA pentru fapte de corupţie, comise înainte de numirea la MAI. Nu a avut DGIPI informaţii? Le-a avut, dar a tăcut? A ştiut, a anun­ţat, dar nu s-a întâmplat nimic? Nu a fost în regulă, oricum. Cu toate acestea, nu am auzit miniştrii de Interne cerând şi făcând apoi public un punct de vedere al DGIPI – ai cărui şefi nu au fost niciodată admonestaţi public, nici când personaje controversate au ajuns în înalte funcţii din Interne, nici când, sub nasul şi urechile ofiţerilor de informaţii, se formaseră încrengături cu iz mafiot. 

Rămâne, deci, de văzut dacă Parlamentul va solicita SRI clarificări. Pentru a a afla dacă a fost vorba despre su­perficialitate sau despre un joc dublu. Cum spuneam, însă, speranţele că vom afla adevărul sunt slabe. Pentru că până acum Parlamentul nu a reuşit sau nu a vrut să se impună în faţa serviciilor de informaţii, dând impresia că, de fapt, nu are niciun control asupra lor. O putere mult prea mare a acestora – indiferent de gradul lor de profesionalism – şi un control, de facto, inexistent din partea societăţii civile reprezintă, însă, o stare de fapt ce ameninţă cu derapaje democratice grave.

 

Articol publicat şi în Revista 22.

Print Friendly, PDF & Email