Arestarea, la sfârşitul lunii ianuarie, a unui fost ministru de Interne, acuzat de luare de mită, încasată chiar în sediul ministerului pe care îl conducea, este unul dintre cazurile care a readus în atenţie rolul pe care ar trebui să-l aibă în prevenirea unor fapte de genul acesta structura de informaţii şi protecţie internă a MAI. Şi, totodată, modul în care este verificată activitatea acestei structuri. 

Tăcere pe linie în marile scandaluri de corupţie

Dat fiind că arestarea fostului ministru de Interne, Cristian David, este un scandal ieşit la iveală la aproape şapte ani de la comiterea faptei – o luare de mită de 500.000 de euro, solicitată în 2007 şi încasată în 2008, chiar în biroul său de la MAI, pentru a-l determina pe prefectul de Buzău, aflat în subordinea sa, să asigurea emiterea ilicită în favoarea altcuiva a unui titlu de proprietate pentru 15 hectare de teren – întrebarea este ce a făcut pentru a preveni acest scandal de corupţie serviciul secret al MAI în timpul în care ministrul de Interne, care era şi membru al CSAT, pe de o parte îşi negocia şpaga, iar pe de alta, punea la cale, cu prefectul, eludarea legii? Ce a făcut în perioada în care s-a consolidat această cârdăşie, care nu se leagă peste noapte şi nici de la sine? A ştiut, la vremea respectivă, serviciul secret al MAI despre această afacere a ministrului de Interne? Dacă nu a ştiut, e grav. Dacă a ştiut şi a tăcut, e şi mai grav. Dacă a ştiut, a vorbit, informaţia a rămas blocată, iar cei din DIPI nu au tras semnalul de alarmă, e cât se poate de grav. Cert este că DNA anunţa că instrumentează acest dosar după ce a primit sprijinul SRI, nu al DIPI.

Nici în cazul scandalului de corupţie în care este implicat Cristian David, la fel ca în alte cazuri de genul acesta – „Cazul Şoric”, „Cazul Mironescu”, „Cazul Pitcovici”, „Mita de 2.000.000 de euro la Interne” etc. – nimeni, niciodată, nu a adus public în discuţie rolul şi culpa unor oameni din această structură, după niciun scandal de corupţie care a zguduit MAI-ul sau vreo structură a Inter­nelor.

Chiar dacă în MAI s-au ţesut, în timp, solide încrengături mafiote chiar sub nasul ofiţerilor de la Protecţie Internă, al căror rol oficial este să le prevină sau să le contracareze cât sunt la un nivel cât mai scăzut. Au fost cazuri care au implicat un nu­măr mare de oameni ai legii, de infracţiuni şi un mod de operare ce dădea impresia unui grup infracţional bine în­chegat, constituit nu doar cu câteva zile înainte de a fi destruc­tu­rat.

De jure, e control. De facto, nu.

La scurt timp după arestarea fostului ministru de Interne, Cristian David, am solicitat Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă al Ministerului Afacerilor Interne câteva informaţii privind activitatea acestei structuri. Răspunsurile, primite acum câteva zile, nu aduc nicio clarificare a situaţiei, demonstrând că societatea civilă nu are de fapt nicio pârghie de control asupra acestui serviciu. O are doar de jure, la fel ca în cazul SRI şi al SIE.

De exemplu, am întrebat dacă această structură de informaţii şi protecţie internă mai realizează muncă de prevenire sau merge doar pe combaterea faptelor? Întrebare adresată în contextul în care DIPI are, potrivit atribuţiunilor de serviciu, obligaţia să prevină actele de corupţie, de crimă organizată în care angajaţi ai ministerului ar putea fi atraşi ori pe care aceştia le-ar putea proteja şi dezvolta şi date fiind frecventele scandaluri de corupţie din instituţii ale MAI. În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus, solicitam să ni se explice cum se face că MAI a fost, nu o dată, în centrul unor scandaluri de corupţie – fapte care, dacă ar fi fost prevenite, nu ar mai fi târât instituţia în situaţii care îi afectează grav imaginea şi credibilitatea?

Răspunsul primit de la MAI, via Direcţia de Informare şi Relaţii Publice, s-a bazat pe citarea dintr-un text de lege: “În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din OUG nr. 30/2007, privind organizarea şi funcţionarea MAI, cu modificările şi completările ulterioare, DIPI este structura specializată a ministerului care desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale privind misiunile, personalul, patrimoniul şi informaţiile clasificate din cadrul MAI.” Şi, continuă oficialii MAI răspunsul, “în virtutea atribuţiilor legale ce îi revin privind latura preventivă a activităţilor specifice desfăşurate la nivelul structurilor ministerului, DIPI pune la dispoziţia factorilor de conducere din unităţile MAI, precum şi unităţilor de aplicare a legii (inclusiv Direcţia Generală Anticorupţie şi Parchet), date şi informaţii referitoare la personalul angajat, pretabil sau implicat în fapte de natură să afecteze buna funcţionate a MAI, cu posibile repercusiuni asupra întregii societăţi.” Deci, teoretic, anunţă conducerea MAI, a IGPR, a câte unui Inspectorat de Poliţie sau altă instituţie subordonată despre încrengături cu iz de corupţie, de crimă organizată care se formează între oameni ai legii. O face, însă, şi practic? Iar dacă o face, cum de nu pot fi înăbuşite unele dintre acestea decât după ce s-au dezvoltat ani şi ani?

O altă întrebare adresată a fost: În urma unor astfel de scandaluri, cine verifică modul în care s-a implicat DIPI în prevenirea lor? Ni se răspunde că activitatea DIPI este supusă atât controlului conducerii MAI, “ca organ ierarhic superior”, cât şi controlului parlamentar, “potrivit dipoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 51/1991, privind securitatea naţională a României, având calitatea de autoritate informativă departamentală, parte componentă a Comunităţii Naţionale de Informaţii a României.”

O ultimă întrebare a vizat pârghiile legale pe care le are societatea civilă să verifice activitatea acestui departament. Ni s-a răspuns că, “ţinând cont de prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţia României, conform cărora «Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român», considerăm că acestea sunt reprezentate de către controlul parlamentar, prin aplicarea prevederilor legale amintite în alineatul precedent”.

Deci, doar citate din texte de lege. Cunoscute.

Oficial, DIPI refuză să spună cât a ştiut din “afacerea Duicu”

O altă dovadă că, de fapt, presa, societatea civilă nu are nicio pârghie de control real asupra activităţii acestei instituţii a reieşit dintr-un alt răspuns al MAI, formulat, în vara anului trecut, în urma unui solicitări de informaţii adresate de către TIMPOLIS.

Deşi în dosarul de corupţie “Duicu” apar numele şefului Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, al unui chestor de la vârful Ministerului Afacerilor Interne, Doru Dumitrescu, şi al unui şef de Poliţie judeţeană, cu pretenţii de urcare în ierarhie, comisarul-şef Petru Ponea, nu am văzut, pe acest subiect, vreo luare de poziţie oficială la adresa DIPI, nici din partea MAI, nici a premierului Victor Ponta. Şi deşi DIPI este o structură care are obligaţia să asigure protecţia cadrelor MAI, să prevină actele de corupţie şi de crimă organizată în care angajaţi ai ministerului ar putea fi atraşi ori pe care aceştia le-ar putea proteja şi dezvolta. Potrivit atribuţiunilor de serviciu, DIPI este structura care “desfăşoară ac­ti­vităţi de informaţii şi protecţie internă, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa siguran­ţei naţionale privind misiunile, personalul şi informaţiile clasificate în cadrul ministerului”. Deci, ar fi trebuit să ştie. Şi să acţioneze pentru a preveni. Din acest motiv, am trimis pe adresa ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, o adresă, în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii publice, prin intermediu căreia adresam câteva întrebări:

1. A ştiut DIPI despre întâlnirile şi discuţiile – derulate pe parcursul a cel puţin trei luni, după cum rezultă din rechizitoriul DNA – dintre Adrian Duicu şi cadre de la vârful MAI, respectiv al IGPR sau cadre care aspirau la poziţii înalte în MAI?

2. Dat fiind că DIPI este o structură care, potrivit atribuţiunilor de serviciu, are obligaţia să prevină actele de corupţie, de crimă organizată în care angajaţi ai ministerului ar putea fi atraşi ori pe care aceştia le-ar putea proteja şi dezvolta, ce măsuri a luat pentru a nu se ajunge aici, în “scandalul Duicu”?

3. Ce măsuri trebuia să fi luat şi nu a luat?

4. A fost înştiinţată conducerea MAI despre aceste fapte care apar în rechizitoriul DNA.?

5. Dacă răspunsul este afirmativ, ce măsuri aţi luat?

6.  Dacă răspunsul este negativ, ce măsuri aţi luat faţă de conducerea DIPI sau faţă de ofiţeri ai acestui departament, imediat după izbucnirea acesstui scandal?

Ce comunica, însă, MAI în urma întrebărilor TIMPOLIS? Nimic concret. În treisferturi din răspunsul pe care ni l-a trimis vorbea de spre atribuţiile ce-i revin, de jure, acestui departament – informaţii afişate pe site-ul oficial al instituţiei şi pe care, de altfel, nu le-am solicitat. Mai puţin, însă, despre ce s-a făcut de facto în baza lor. “Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă este structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi specifice, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii riscurilor şi ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale privind misiunile, personalul, patrimoniul şi informaţiile clasificate în cadrul Ministerului.  Activitatea DIPI se desfăşoară pe baza principiilor legalităţii, echidistanţei şi responsabilităţii, potrivit competenţelor, fiind transmise beneficiarilor legali note de informare, cu respectarea cadrului legal şi a principiului nevoii de a cunoaşte, în scopul fundamentării unor decizii şi măsuri legale”, ne comunică responsabilul de informarea publică din MAI, Gabriel Mitroiu. Care continuă: “În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, conform dispoziţiilor legale în vigoare, ori de câte ori personalul instituţiei ia cunoştinţă despre fapte care vizează încălcarea normelor legale, are obligaţia să transmită, în cel mai scurt timp, datele şi informaţiile structurilor abilitate de aplicare a legii, în vederea dispunerii măsurilor legale necesare”.

La finalul adresei ni se transmitea că informaţiile solicitate de noi nu sunt, de fapt, publice: “Precizăm că detalii cu privire la note de informaţii furnizate nu pot fi furnizate, aceste date fiind exceptate de la liberul acces al cetăţenilor, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările şi completările ulterioare”.

Asta, deşi aruncarea într-un scandal de corupţie de anvergură a MAI şi a Poliţiei Române – institu­ţii ce fac parte din sistemul de securitate na­ţională – le decredibilizează şi, astfel, le vulnerabilizează. Şi deşi cineva ar trebui să-şi asume respon­sabili­ta­­tea pentru riscurile pe care le implică vulnerabilizarea unor instituţii de o asemenea importanţă. Iar “cazul Duicu” e doar unul dintre scandalurile de corupţie care au zguduit, în ultimii ani, MAI…