Președinte PLR Timiș: “Partidele nu au preocupare pentru actul de guvernare”

Petru Ehegartner bust PLRPreședintele PLR Timiș, senatorul Petru Ehegartner, este de părere că în România este nevoie de o schimbare de paradigmă politică. Acesta apreciază că politicienilor români le lipsește pragmatismul și curajul de a se verifica în fața electoratului după exercitarea actului de guvernare. Acesta ar fi motivul pentru care majoritățile politice se renegociază din mers, politicienii fiind preocupați în mod covârșitor de preluarea puterii, fără a ști, ulterior, cum să o exercite după ce au dobândit-o.

 

“Este normal ca orice partid respectabil să îşi propună să candideze singur în alegeri”

Preşedintele PLR Timiş și purtătorul de cuvânt al PLR la nivel național, senatorul Petru Ehegartner, a precizat, cu referire la colaborarea actuală din Parlament dintre reprezentanții PLR şi cei ai PC, că, în acest moment, nu este stabilită o agendă politică comună a celor două partide. Acesta a admis, însă, că au existat discuţii referitoare la posibila încheiere a unui protocol de colaborare. “Nu există o agendă politică comună. Există acum o colaborare în Parlament şi un grup parlamentar comun cu PC-ul”, a declarat senatorul Petru Ehegartner.

Acesta a apreciat, cu referire la poziția formulată de președintele PC Timiș Maria Grapini, referitoare la intenția ca PC să se prezinte singur la alegerile locale din 2016, că este legitimă dorința oricărui partid de a se prezenta pe cont propriu în fața electoratului. “Este normal ca orice partid respectabil să îşi propună să candideze singur în alegeri”, a opinat președintele PLR Timiș, precizând că o evaluare realistă a impactului electoral al oricărui partid poate fi făcută eficient în perioadele pre-electorale.

 

“Facem din alegeri o modalitate de a face politică”

În ceea ce priveşte actualul context politic din România și demersurile din acest moment ale reprezentanților PNL de a configura o nouă majoritate parlamentară, care să le îngăduie înlăturarea actualului guvern, prin moțiune de cenzură, Petru Ehegartner a apreciat că situația politică este extrem de fluidă. Și a precizat că, personal, este adeptul unei abordări politice pragmatice și a unei guvernări a cărei ciclicitate să fie de patru ani. În acest moment, însă, a mai opinat preşedintele PLR Timiş, partidele politice din România par interesate mai mult să obţină puterea, fără a şti, ulterior, ce anume trebuie să facă cu ea.

Partidele nu au preocupare pentru actul de guvernare”, opinează senatorul Petru Ehegartner, situaţie despre care acesta apreciază că relevă fie faptul că partidele nu au soluţii, fie că acestea câştigă alegerile pe promisiuni electorale lipsite de acoperire. De aceea, ar fi necesară o formă raţională de evaluare, care ar putea consta, potrivit aprecierii senatorului PLR de Timiș, în a fi lăsate partidele să guverneze şi să evolueze timp de patru ani, adică pe durata unui ciclu complet de guvernare, pentru a-și putea verifica apoi, în percepția electoratului, efectele deciziilor politice asumate prin programul de guvernare.

La noi se trece dintr-o alegere în alta, pentru că partidelor le este frică de această judecată (de judecata electoratului – n.r.)”, apreciază senatorul PLR. Care adaugă că astfel s-a ajuns la situația în care "facem din alegeri o modalitate de a face politică". Acesta mai opinează și că modificarea majorităţii parlamentare bulversează complet electoratul. Despre un astfel de mod de a face politică, preşedintele PLR Timiş apreciază că este unul lipsit de pragmatism şi că relevă o mentalitate distructivă, concretizată printr-o permanentă nevoie de a distruge, chiar şi lucrurile pozitive care au fost realizate în trecut.

Print Friendly, PDF & Email