Cu toate dezbaterile pe seama ei, Legea amnistierii şi graţierii unor pedepse de până la şapte ani nu a fost retrasă sau respinsă la Camera Deputaţilor, continuând să rămână pe ordinea de zi, cu şanse de adoptare. De prevederile acesteia, în perspectiva adoptării, ar putea beneficia peste 500 de deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara. Angajaţi din sistemul penitenciar susţin însă că o asemenea prevedere legislativă nu este de bun augur şi invocă precedentele amnistieri sau graţieri, a căror urmare a fost reîntregirea în scurt timp a efectivelor de deţinuţi.

Apeluri pentru respingerea legii

După mai multe luări de poziţie pe această temă, şi preşedintele Traian Băsescu a declarat zilele trecute că ar vrea să se pună punct Legii amnis­tierii şi graţierii: “Aş vrea să punem punct Legii amnistierii şi graţierii, să o uităm în sertarele Parlamentului sau să fie votată şi res­pinsă. Să nu se pună pe ordinea de zi, dar dacă se pune, să se pună pentru a fi respinsă”. Totodată, avertizează această lege, care ar decredibiliza eforturile de luptă anticorupţie şi justiţia.

Deocamdată, însă, Camera Depu­ta­ţilor a admis, prin vot, cu unani­mi­ta­te, 23 de amendamente la Legea amnis­tierii şi graţierii unor pedepse de până la şapte ani, prezente în Raportul Comi­siei juridice, în condiţiile în care acest raport nu figurează nici pe site-ul Comi­siei, nici pe cel al Camerei Deputaţilor.

În urma amendamentelor, proiec­tul prevede amnistierea infracţiunilor pedepsite cu închisoare de până la şa­se ani şi graţierea pedepselor cu închi­soarea de până la şapte ani. Termene­le iniţiale erau de până la patru ani pen­tru amnistie şi de şapte ani pentru graţiere. Proiectul de lege iniţiat de către deputaţii Mădălin Voicu şi Ni­colae Păun a fost respins în mai 2013 de Senat. Conform propunerii legisla­tive, amnistirea nu se aplică la infrac­ţiuni precum luare şi dare de mită, deturnare de fonduri, omor, vătămare corporală gravă, tortură, evadare, pro­xenetism, iar graţierea unor pedepse de până la şase ani nu se aplică şi mi­norilor internaţi în centre de reedu­care. “Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită, în toate formele ei de participaţie pe­nală, autor, coautor, instigator, compli­ce şi participaţie improprie. Dacă in­tervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării.  Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asu­pra drepturilor persoanei vătămate”, se arată în proiect, care mai specifică faptul că nu beneficiază de prevede­rile actului normativ persoanele cu statut de recidivist.

500 de potenţiali beneficiari, la Timişoara

“Nu aşa se rezolvă criza de personal din sistemul penitenciar. Există precedente – celebrele graţieri de dinainte de 1989, precum şi graţierile de după Revoluţie, ultima având loc în 2001. În toate cazurile în maximum două – trei luni peste trei sferturi din deţinuţii eliberaţi cu ocazia graţierii erau înapoi în penitenciar. Graţierea nu este o soluţie, şi e lesne de imaginat că va aduce o creştere rapidă a infracţionalităţii”.

Ştefan Teoroc, preşedinte al Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare

Având în vedere că Penitenciarul Timişoara are un efectiv mediu de 1.170 de persoane private de libertate şi că, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, peste 50% dintre deţinuţi ispăşesc pedepse cuprinse între unu şi cinci ani, eventuala adop­tare a Legii amnistierii ar putea duce la eliberarea a peste 500 de deţinuţi de la unitatea de detenţie timişoreană.

Culmea este că, deşi se aduce argumentul lipsei de spaţii de detenţie şi de personal pentru a se justifica această măsură, nici angajaţi din sis­temul penitenciar nu consideră că ar fi o idee foarte bună. “Nu aşa se rezol­vă criza de personal din sistemul pe­nitenciar. Există precedente – cele­bre­le graţieri de dinainte de 1989, pre­cum şi graţierile de după Revoluţie, ultima având loc în 2001. În toate cazurile în maximum două – trei luni peste trei sferturi din deţinuţii eliberaţi cu oca­zia graţierii erau înapoi în penitenciar. Graţierea nu este o soluţie, şi e lesne de imaginat că va aduce o creştere rapidă a infracţionalităţii”, declară Ştefan Teoroc, preşedintele Sindica­tului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare.

O falsă soluţie pentru criza de personal

Organizaţia sindicală care repre­zintă angajaţii din sistemul peniten­ciar susţine că graţierea este o falsă soluţie la problema deficitului de per­sonal, accentuată de creşterea numă­rului de deţinuţi, în condiţiile în care, şi fără această creştere a numărului persoanelor aflate în detenţie, sche­ma de personal era insuficientă.

În prezent sunt peste 33.000 de deţinuţi în sistemul penitenciar, mai mult de jumătate fiind condamnaţi pentru furt sau înşelăciune, fiind, deci, be­neficiari ai Legii graţierii, odată adop­tată. Pe de altă parte, în sistemul peni­tenciar sunt 15.000 de posturi, dintre acestea doar 12.500 fiind ocupate.

“Nu s-a rezolvat problema anga­jărilor în sistemul penitenciar, unde am avut surpriza să constatăm că Gu­vernul Ponta a desfiinţat posturile va­cante. După care s-a aprobat ocupa­rea locurilor vacante, dar, evident, nu mai era ce să se ocupe. Acum s-a spus că angajări se pot face doar prin me­morandum aprobat de Ministerul Fi­nanţelor şi Guvern. Am făcut un me­morandum pentru angajarea a 800 de persoane în sistemul penitenciar şi s-au aprobat 25. Deci, e o bătaie de joc. Mai sunt şi 150.000 de ore supli­men­tare care nu se pot compensa decât prin timp liber, deci nu vor mai fi recu­perate vreodată. Aceste probleme nu se rezolvă prin graţierea a 5.000 – 10.000 de deţinuţi, care într-o lună se vor întoarce în penitenciare”, esti­mează Ştefan Teoroc.

Conform Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare, în cazul Penitenciarului Timişoara ar mai fi nevoie de încadrarea a cel puţin 70 de angajaţi pe sectorul operativ – pază, pentru ca lucrurile să se apropie de normalitate.

Peste 2.300 de lei cheltuiţi lunar de către Stat cu fiecare deţinut

Pe de altă parte, susţinătorii Legii amnistierii invocă economia bugetară care s-ar face prin această măsură. Bu­getul A.N.P. pe 2013 a fost de 912,5 mi­lioane de lei, din care alocaţiile buge­tare au reprezentat aproximativ 832 de milioane de lei, iar aproximativ 80,5 milioane au fost venituri proprii. Costul lunar al unui deţinut într-un peniten­ciar românesc este de 2.397 de lei. În ulti­mii ani, pentru nerespectarea condiţii­lor de detenţie, Statul român a fost obli­gat, prin intermediul a 69 de hotărâri C.E.D.O., la plata unor despă­gubiri în cuantum de 680.605 euro şi 10.000 de franci elveţieni. De asemenea, instan­ţele din România au emis hotărâri cu acelaşi obiect. Ministerul Justiţiei spu­ne că C.E.D.O. a constatat că supra­aglo­merarea din penitenciare şi caracterul inadecvat al îngrijirii tratamentului medical constituie un tratament inu­man şi degradant.

Avocatul Poporului este cel care trebuie să gestioneze plângerile formu­late de către deţinuţi. Anul trecut, de exemplu, a fost sesizat de un grup de deţinuţi din Penitenciarul Timişoara ca­re, se consemnează în ra­portul insti­tuţiei, şi-au exprimat nemul­ţumirea cu privire la condiţiile de de­tenţie, modul în care sunt transportaţi la instanţele judecătoreşti, compor­ta­mentul perso­nalului de supraveghere faţă de ei şi nerespectarea dreptului de­ţinuţilor la vizite. La solicitarea Avoca­tului Poporu­lui, Administraţia Naţio­na­lă a Peniten­ciarelor a verificat cazul, a­nunţând că aspectele semnalate nu s-au confirmat.

“În 2013 am avut aproximativ 15 petiţii ale unor deţinuţi, majoritatea vizând nemulţumiri legate de condiţiile de detenţie. Majoritatea nu s-au confir­mat”, declară Roxana Marcu, expert coordonator al Echipei Biroului Terito­rial Timişoara al Avocatului Poporului.

Criza de spaţii de cazare, alt motiv invocat în favoarea amnistierii

Un alt argument adus în favoarea amnistierii vizează criza de spaţii de ca­zare în unităţile de detenţie. Într-un răs­puns recent la o interpelare parlamen­tară, Ministerul Justiţiei recunoaşte că are o mare problemă din acest punct de vedere: “Sistemul penitenciar are înre­gistrate peste 33.000 de persoane pri­vate de libertate şi o capacitate de caza­re de 27.433 de locuri (indice de ocupa­re de 118,39%). În situaţia ocupării unei suprafeţe de patru metri pătraţi pe deţi­nut, standard impus de C.E.D.O., deficitul ajunge la 14.225 de locuri de cazare”.

Până acum, însă, în Timiş nu s-au găsit decât soluţiile de transformare a unor sedii de instanţă neutilizate în pe­nitenciare urbane, mai precis secţii ex­ternalizate ale Penitenciarului Timişoa­ra. “Reprezentanţii A.N.P. au văzut şi analizat mai multe imobile şi ansam­bluri de clădiri din Timiş, Caraş-Severin, Con­stanţa, Maramureş, Dolj, Giurgiu, Vas­lui şi Prahova, în care au funcţionat Ju­decătorii sau care au fost construite în acest scop şi, până în momentul de faţă, nu au funcţionat ca atare. Dintre a­ces­tea, interes a prezentat sediul fos­tei Judecă­torii Jimbolia şi al Parchetului aferent care ar putea fi transformat în secţie exterioară a Penitenciarului Ti­mişoa­ra”, se arată în punctul de vede­re ofi­cial al Ministerului Justiţiei.

Tot oficialii Ministerului Justiţiei mai spun că, în­trucât sediile respec­ti­ve se află în ad­ministrarea Ministe­rului Public, A.N.P. a adresat un memo­randum pro­curoru­lui general, pentru a sprijini de­mersul de preluare în admi­nistrare a imobilu­lui din Jimbolia. Con­form unor surse din A.N.P., pentru ca respectivul imobil să devină unitate de detenţie ar fi nevo­ie de investiţii consis­tente, pen­tru secu­rizarea şi adaptarea clădirii, investiţii estimate la cel puţin 300.000 de euro.

Marea problemă este că nu se ştie finalitatea clară a acestei investiţii. Şi a­ceasta deoarece recomandările şi prac­ticile vest-europene cer scoaterea unită­­ţilor de detenţie nu doar din zonele cen­trale ale oraşelor, ci, în general, din pe­rimetrele urbane. Or, la Jimbolia, imobi­lul vizat este chiar în centrul localită­ţii. Astfel, Ministerul Justiţiei s-ar putea trezi în situaţia ca, după ce investeşte în acest imobil, pentru adaptarea sa la destinaţia de penitenciar, să nu-l poată folosi, în urma unor directive europene care interzic funcţionarea unităţilor de detenţie în zona centrală a oraşelor.

Una dintre dorinţele actualei con­du­ceri a Primăriei Timişoara este şi aceea de a muta Penitenciarul Timi­şoa­ra în afara oraşului. Intenţia nu s-a putut concretiza în acest an, din cauza lipsei fondurilor pentru documentaţiile preli­minare aferente şi a demersurilor auto­rităţilor centrale responsabile. Totuşi, după cum declară primarul Nicolae Ro­bu, Municipalitatea nu renunţă la aceas­tă idee: “Este o decizie care tre­buie luată la nivel central, pe de o par­te, de construire a unui nou peniten­ciar în afara oraşului, şi, pe de altă parte, de a transfera către Timişoara terenurile respective. La începutul anului trecut, am avut o întâlnire cu parlamentarii, cărora le-am transmis o listă cu solici­tările noastre pentru Timişoara şi unul dintre puncte era şi mutarea peniten­ciarului afară din oraş. Din păcate, nu s-a rezolvat nimic deocamdată, dar eu nu voi renunţa la această idee”.