12 zile de festival de teatru, la Timişoara

O nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești va începe duminică, 14 mai, la Timișoara. 

 

Ediția 2017 a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești FEST-FDR este plasată în contextul unui concept extrem de prezent în societatea contemporană: identitate.

La fel ca în anii precedenți, secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc – FDR – panoramează anul teatral anterior în viziunea teatrologului Oana Borș, selecționerul festivalului, în timp ce secțiunea FEST este dedicată artelor spectacolului și spectacolelor în aer liber, anunţă reprezentanţii Teatrului Naţional din Timişoara. Programul de spectacole al FEST-FDR 2017 va fi completat cu întâlniri, dezbateri, lansări de carte și alte evenimente.

Organizat de Teatrul Național din Timişoara și susținut de Primăria și Consiliul Local Timișoara, FEST-FDR este unicul festival din România care se concentrează în egală măsură pe spectacolul de teatru, pe text românesc și pe relevarea identității acestuia în fluxul dramaturgiei europene, evidențiind, totodată, teatralitatea tuturor formelor de artă a spectacolului, transmit organizatorii.

Gândit ca un pol important al dramaturgiei româneşti şi ca punct de convergenţă al artelor spectacolului, FEST-FDR a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale României.

Nu în ultimul rând, FEST-FDR își consolidează dimensiunea culturală,  civică  și socială care l-a impus în context european, fapt demonstrat de obținerea label-ului european EFFE (Europe for Festivals – Festivals for Europe).

Biletele pentru FEST-FDR 2017 se găsesc la Agențiile TNT, Mărășești, de pe str. Mărășești nr. 2, și Sala 2, în Parcul Civic, şi pot fi cumpărate zilnic, între orele 11 – 19. Locurile pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

Programul FEST-FDR2017:

Duminică, 14 mai, ora 18, Sala 2: Stolpersteine Staatstheter, textul și regia Hans-Werner Kroesinger, Badisches Staatstheater, Karlsruhe, Germania. Spectacol în limba germană cu supratitrare în limba română.

Luni, 15 mai, ora 19, Teatrul Maghiar: Fraţii de cruce, un spectacol de Liviu Lucaci, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara. Spectacol în limba maghiară, cu supratitrare în limba română.

Duminică, 14 mai, ora 21, Studio „Uțu Strugari”: M-am hotărât să devin prost, după Martin Page, regia Antonella Cornici.

Luni, 15 mai, ora 19, Fabrica de Bere: Boborul, după I.L. Caragiale, regia Sabin Popescu.

Luni, 15 mai, ora 21, Sala 2: Traks, coregrafia Brahim Bouchelaghem, Zahrbat Company, Franța.

Luni, 15 mai, ora 22, Piața Victoriei: Arca lui Lenin, scenariul și regia Mihai Mălaimare, Teatrul „Masca”, din București.

Marți, 16 mai, ora 19, Sala Mare: O mie de motive, după Duncan Macmillan, regia Horia Suru, o producție Point, Bucureșt.

Marţi, 16 mai, ora 21, Sala 2: Cealaltă ţară, adaptare după trei romane de Herta Müller, regia Alexandru Istudor, Teatrul Național Craiova.

Marţi, 16 mai, ora 22, Piața Victoriei: Arca lui Lenin, scenariul și regia Mihai Mălaimare, Teatrul „Masca”, din București.

Miercuri, 17 mai, ora 19, Studio „Uțu Strugari”: Aniversarea, de Jeroen van den Berg, regia Traian Șoimu.

Miercuri, 17 mai, ora 21, Sala 2: Fraţi, de Dave Williams, regia Florin Piersic jr.

Miercuri, 17 mai, ora 22, Piața Victoriei: The Blind, Teatr Kto, Polonia.

Joi, 18 mai, ora 18, Sala Mare: Iată femeia pe care o iubesc, de Camil Petrescu, regia Mihaela Lichiardopol.

Joi, 18 mai, ora 21, Sala 2: Toys: A Dark Fairy Tale, de Saviana Stănescu, regia Tompa Gabor, J.U.S.T. Toys Productions, SUA. Spectacol în limba engleză, cu supratitrare în limba română.

Joi, 18 mai, ora 22, Piața Victoriei: The blind, Teatr Kto, Polonia.

Vineri, 19 mai, ora 19, Studio „Uțu Strugari”: Pe jumătate cântec, textul și regia Crista Bilciu, Teatrul de Foc, București.

Vineri, 19 mai, ora 21, Sala 2: Open, de Ana Cucu Popescu, regia Leta Popescu, Asociația Reciproca în parteneriat cu Federația Fabrica de Pensule și Asociația GroundFloor Group, Cluj

Sâmbătă, 20 mai, ora 21, Sala 2: Marţi – Spectacol Choirtemporan, de Csepei Zsolt & Echipa, regia Sipos Krisztina. Váróterem Projekt, Cluj. Duminică, 21 mai, ora 17, Studio „Uțu Strugari”: Nina, de Matei Vișniec, regia Alexandru Maftei, Teatrul de Comedie București.

Sâmbătă, 20 mai. ora 18, Sala Mare: O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, regia Ada Lupu Hausvater.

Duminică, 21 mai, ora 19, Sala 2: Obsesii, de Claudiu Sfirschi-Lăudat, după texte de Margarita Karapanou, regia Yannis Paraskevopoulos, Arcub. Duminică, 21 mai, ora 21,30, Parcul Civic-Sala 2:         Concert Subcarpaţi.

Luni, 22 mai, ora 19, Studio „Uțu Strugari”: Oxigen, de Ivan Vîrîpaev, regia Alexandru Mihăescu.

Luni, 22 mai, ora 21, Sala 2: Artists talk, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Arcub și Asociația Piese Refractare, București.

Marți, 23 mai, ora 18, Sala Mare: Bucureşti 41 – Tur Retur, scenariu de Andreea Chindriș, Alexa Băcanu și Alexandru Berceanu, regia Alexandru Berceanu, Teatrul Evreiesc de Stat, București.

Marţi, 23 mai, ora 21, Sala 2: Însemnările unui nebun, de N.V. Gogol, regia Viktor Bodó, Teatrul Katona József Budapesta / Casa de Producție Orlai / Füge / Asociația Maszk, Ungaria. Spectacol în limba maghiară, cu supratitrare în limba română.

Marţi, 23 mai, ora 22, Piața Victoriei: Groupe Urbain D’Intervention Dansee –  Extraist du Repertoire D’Agelin Prejlocaj, Compania Ballet Preljocaj, Franța.

Miercuri, 24 mai, ora 18, Sala Mare: Efecte colaterale, de A.V. Popa, regia Vlad Zamfirescu, Teatrul Nottara, București .

Miercuri, 24 mai, ora 21, Sala 2: Aglaja, dramatizare de Alina Petrică după Aglaja Veteranyi, conceptul și coregrafia Ștefan Lupu, Compania Reactor .

Miercuri, 24 mai, ora 22, Piața Victoriei: Groupe Urbain D’Intervention Dansee –  Extraist du Repertoire D’Agelin Prejlocaj, Compania Ballet Preljocaj, Franța.

Joi, 25 mai, ora 18, Sala Mare: Hamlet, după Shakespeare, regia Ada Lupu Hausvater .

Joi, 25 mai, ora 21, Sala 2: închiderea Festivalului, cu spectacolul (D)efectul Placebo, creație colectivă, conceptul și coregrafia Ștefan Lupu, Teatrul Național București.

Print Friendly, PDF & Email