Timişoara, pregătită de sărbătoarea cărţilor

La Salonul de Carte Bookfest şi-au anunţat prezenţa Gabriel Liiceanu şi Dan C. Mihăilescu

BookfestSalonul de Carte Bookfest se pregăteşte să-şi deschidă porţile, la Timişoara. Unul dintre momentele cele mai aşteptate este prezenţa la târgul de carte a lui Gabriel Liiceanu şi Dan C. Mihăilescu.

 

Salonul de Carte Bookfest revine la Timişoara, între 26 și 29 martie, în încercarea sa anuală de a fi cât mai aproape de cititorii din toată țara, după cum spune organizatorul evenimentului, Asociaţia Editorilor din România. Târgul de carte va avea loc la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, de pe bd-ul Eroilor de la Tisa, nr. 22.

De-a lungul a patru zile de sărbătoare culturală, nu doar că standurile expozanților vor fi ticsite cu tot ce au mai atrăgător astăzi editurile românești, dar câteva dintre volume vor beneficia de lansări și dezbateri cu adevărat excepționale”, anunţă Mihai Mitrică, director executiv al AER.

Vineri, 27 martie, de la ora 17, va fi lansată cartea-document Asaltul cetății. Dosarul de securitate al lui G. Călinescu, întocmit de Ionel Oprişan, volum apărut la Editura Saeculum

. În prezența autorului, profesorii universitari Cornel Ungureanu și Alexandru Ruja vor face un desant în lumea sulfuroasă a anilor '50, timp în care „divinul” critic literar George Călinescu a trebuit să fie contemporan cu începuturile comunismului românesc.

Afis HumanitasSâmbătă, 28 martie, de la ora 14.30, Gabriel Liiceanu și Dan C. Mihăilescu, doi dintre cei mai îndrăgiți autori Humanitas, își vor prezenta noile cărți. Gabriel Liiceanu vine dinaintea publicului timișorean cu o nouă ediție a bine-cunoscutului volum memorialistic Declarație de iubire.Îmbinare de eseu și confesiune, cartea reunește portretele pe care scriitorul le-a făcut, cu diferite ocazii, câtorva dintre personajele «astrale» ale vieții sale. Cititorii se vor bucura să găsească astfel în volum amănunte inedite, nu arareori amuzante, despre figuri ilustre ale culturii române, precum Constantin Noica, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, Horia Bernea, Petru Creția”, mai spune Mihai Mitrică.

La rândul său, Dan C. Mihăilescu va prezenta publicului volumul Castelul, biblioteca, pușcăria, o carte de eseuri în care sunt portretizate câteva dintre femeile excepționale ce au punctat istoria României. „În stilul său impetuos, Mihăilescu scrie texte-reverență, perfect consonante cu luna în care ne aflăm, despre personalități ca Regina Maria, Cella Delavrancea, Jeni Acterian, Alice Voinescu, Pia Pillat, Annie Bentoiu, Anița Nandriș”, detaliazi reprezentantul AER.

Regina Maria va fi mai pregnant în atenția celor doi amfitrioni ai evenimentului întrucât Editura Humanitas tocmai a publicat al doilea volum al Jurnalului de război al Reginei Maria, iar Gabriel Liiceanu și Dan C. Mihăilescu vor avea un interesant dialog despre cele două volume de memorialistică ale uneia dintre cele mai fascinante personaje feminine ale istoriei noastre.

La Salonul de Carte Bookfest, cititorii timișoreni vor avea și ocazia să-i reîntâlnească pe cei mai iubiți dintre scriitorii și artiștii urbei, mai transmit reprezentanţii AER. Astfel, Daniel Vighi și Viorel Marineasa vor vorbi, sâmbătă, 28 martie, de la ora 19, la lansarea Dicționarului de termeni arghezieni, lucrare semnată de Simona Constantinovici. Cei doi autori își vor lansa de asemenea propriile volume: Graffiti cu Țuțe. Eseu despre nesemnificativ, de Daniel Vighi și Lecturi parțiale. Librăria de nișă, de Viorel Marineasa. La eveniment vor vorbi Tudor Crețu și cunoscuta jurnalistă și realizatoarea TV Brândușa Armanca.

La rândul său, erudita eseistă Adriana Babeţi se numără, alături de Vasile Docea și Nicoleta Muşat, printre invitații evenimentului prilejuit, duminică, 29 martie, ora 11, de lansarea volumului Memorie și diversitate culturală la Timișoara. Meserii și meseriași, de Smaranda Vultur. Ambele titluri fac parte din portofoliul Editurii Universității de Vest Timișoara.

O personalitate internațională, profund legată de Timișoara va fi și pretextul dezbaterii de sâmbătă, 28 martie, de la ora 16, Ioan Holender. De la Viena la Timișoara, studiu publicat la Editura Brumar, de Cornel Ungureanu și Vasile Bogdan, mai anunţă Mihai Mitrică. La dialogul despre Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei din Viena, vor lua parte nu doar autorii lucrării, ci și poetul Eugen Bunaru. Acesta va vorbi publicului, cu ocazia evenimentului, și despre Antologia de poezie a Cenaclului Pavel Dan, culegere pe care a alcătuit-o tot pentru Editura Brumar. Amfitrionul dublului eveniment va fi jurnalistul cultural și editorul Robert Șerban.

Intrarea în cadrul salonului, cât și la evenimentele ce vor avea loc în perioada acestuia, va fi gratuită. Programul de vizitare este zinic, între orele 10 şi 20, anunţă AER.

Bookfest Timișoara 2015, la care cumpărătorii vor putea găsi, la prețuri de editură, circa 20.000 de volume, este un salon organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, și este co-finanțat de Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara.

Partenerii acestei ediții sunt: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Universitatea de Vest din Timișoara

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, menţionează reprezentanţii AER.

La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut, care a avut loc la București, în perioada 28 mai – 1 iunie, au luat parte circa 100.000 de vizitatori, având loc peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, ateliere, evenimente pentru copii, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive). Invitat de onoare al ediției 2014 a fost Polonia, fiind prezente nume precum Danuta Wałęsa, Małgorzata Rejmer, Paweł Huelle, Dorota Masłowska, în atenția publicului fiind și cei patru laureaţi polonezi ai premiului Nobel pentru literatură – Henryk Sienkiewicz (1905), Władysław Reymont (1924), Czesław Miłosz (1980) şi Wisława Szymborska (1996). În 2015 invitatul de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest va fi Republica Cehă.

Print Friendly, PDF & Email