Primarul liberal al Timişoarei acuză PSD că orchestează o campanie de intoxicare a populaţiei, “făcută cu bani mulţi”

PSD Timiş parează. Făcând apel şi la minciuni.

Nicolae Robu PNLSchimb acid de replici între primarul liberal al Timişoarei şi PSD Timiş. Edilul acuză PSD Timiş că, pentru a-şi masca lipsa de realizări, au scornit o campanie de intoxicare a populaţiei, făcută cu bani mulţi, foarte mulţi chiar, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. PSD Timiş parează. Dar face apel şi la minciuni.

 

Primar liberal: „Timişoara e prezentată de maşina de propagandă psd-istă ca fiind pe marginea prăpastiei”

Primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu, scria azi, cu puţin timp în urmă, pe o pagină de socializare că, de ceva vreme, PSD Timiş a devenit extrem de agitat. “În fond, e de înţeles. Vin alegerile şi timişorenii vor, de la fiecare partid şi fiecare candidat, realizări, realizări concrete, nu vorbe goale! Iar la capitolul realizări, la PSD e dezastru: nimic, nimic nimic! Şi-atunci, ce-au scornit psd-iştii? O campanie de intoxicare a populaţiei, făcută cu bani mulţi, foarte mulţi chiar, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional”, afirmă edilul liberal al Timişoarei. Dând exemple concrete.

Unul dintre aceste exemple este dat de faptul că, “timp de doi ani şi-o lună, cât au durat lucrările la proiectul «Michelangelo», PSD a lansat non-stop zvonuri că totul este o prostie, că acolo nu va fi subpasaj niciodată, că zona va rămâne spartă zece ani, etc. etc. Ce s-a întâmplat în realitate? Am realizat subpasajul în termen şi întreaga zonă Michelangelo arată acum superb şi este extrem de funcţională! Ce mai spune PSD în faţa realizării? Nimic.”

Un al doilea exemplu indicat de Nicolae Robu este faptul că, de luni bune, PSD lansează zvonuri că proiectul “Centrul istoric” nu va fi terminat la timp şi că se vor pierde fondurile europene. “În realitate, proiectul este în grafic – termenul fiind sfârşitul anului 2015 – şi va fi finalizat la timp, aşa cum s-a întâmplat şi cu «Michelangelo». Ce-o să spună PSD la sfârşit? Nimic, ca şi la «Michelangelo»”, mai spune primarul Timişoarei.

Un al treilea exemplu, numit “ultima găselniţă” este acuzaţia că Timişoara ar putea pierde toate fondurile europene şi că intra în faliment.  “Asta întrece toate limitele neruşinării! În loc ca Timişoara să fie lăudată că stă excelent la absorbţia de fonduri europene, ocupând, dacă nu primul loc pe ţară, atunci în mod sigur unul prin preajmă, implementând, din 2012 încoace – deci, cu Robu ca primar! –, cu succes, 35 de proiecte – unele, nu mai puţin de 13, finalizate, deja, cu succes, altele în faze foarte avansate–, Timişoara e prezentată de maşina de propagandă psd-istă, în frunte cu Antena 3, ca fiind pe marginea prăpastiei!”, scrie Nicolae Robu pe pagian sa de socializare. Încheind cu întrebarea: “Puteţi, dv, stimaţi timişoreni, ierta asta PSD-ului?! Asta, alături de toate celelalte mârşăvii?!

Edilul Timişoarei îşi încheie postarea reamintindu-le timişorenilor ce bani a dat, până azi, după aproape trei ani de mandat, Guvernul Ponta, Timişoarei: “Centura Sud – zero lei. Centura Vest – zero lei. Stadion – zero lei. Sala Polivalentă – zero lei. Bazin de Înot Olimpic – zero lei. Racordul la autostradă de la bifurcaţia Sânandrei-Arad – zero lei. Institutul Oncologic – zero lei. Opera – zero lei. Sinagoga de pe Mărăşeşti – zero lei. Spitalul de Copii – cinci milioane de lei, la o investiţie totală asumată de Primărie de 100 de milioane lei. Acestea sunt realităţile”.

PSD Timiş îl acuză de mârşăvie

Sebastian Raducanu presedinte PSD Timisoara (o) Foto Costi DumaLa aproximativ o oră după această postare, PSD Timiş. „Atacul furibund al primarului Nicolae Robu la adresa PSD nu are, ca de cele mai multe ori, corespondent în realitate”, parează PSD Timiş, într-un comunicat de presă semnat Sebastian Răducanu, ppreşedinte al PSD Timişoara. Adăugând că edilul Timişoarei încearcă, printr-un joc de imagine, să arunce vina pentru nereuşitele sale în curtea social-democraţilor: „Specialist în comunicare publică, primarul foloseşte psihologia inversă şi îşi maschează eşecurile sub paravanul unor aşa-zise reuşite”.

Social-democraţii timişeni transmit că nu PSD Timiş a adus în discuţie posibilitatea pierderii celor 112 milioane de lei, fonduri europene, ci ADR 5 Vest: „Noi nu am făcut decât să atragem atenţia că acest lucru s-ar putea întâmpla şi am adresat un apel la conştientizarea pericolului”, scriu social-democraţii timişeni, în comunicatul de azi.

Lucrurile nu stau, însă, aşa. Dovadă e un comunicat de presă transmis tot de PSD Timiş, în 8 august, atunci, în numele consilierului local Alfred Simonis, în care se menţiona că ADR Vest confirma ceea ce spuseseră social-democraţii: „Grupul consilierilor PSD din cadrul Consiliului Municipal Timișoara a atras atenţia în nenumărate rânduri că Timișoara riscă să piardă fondurile europene alocate pentru lucrările care se desfășoară în oraș, însă am fost trataţi cu superioritate de Nicolae Robu. Acum, după zeci de interpelări și luări de poziţii pe această temă, ni se dă dreptate din partea unui for mai mult decât avizat: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest.”

PSD continuă, însă, şi îl acuză pe primarul PNL că ultimul clasament întocmit de el, unde Timişoara s-ar afla „în preajma locului 1” la capitolul absorbţie a fondurilor europene, „este de-a dreptul amuzant. Poate la fel de amuzant ca şi cele 4.000 de locuri de parcare prezentate de Nicolae Robu în bilanţul celor trei ani de mandat. Ceea ce omite edilul Timişoarei este chiar adevărul, iar asta se numeşte, exact cum spune dânsul, mârşăvie”.

Şi îi solicită public primarului Nicolae Robu să răspundă la trei întrebări: 1. Care sunt măsurile luate de la avertismentul ADR 5 Vest? 2. Ce se va întâmpla dacă acest avertisment se adevereşte? 3. Care este planul concret al Primăriei Timişoara pentru proiectul „Timişoara Capitală Culturală Europeană?”

Print Friendly, PDF & Email