José Manuel Barroso, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara

Jose Manuel Barroso Foto theportugalnewsJosé Manuel Durão Barroso, fost președinte al Comisiei Europene, primeşte, din partea Universităţii de Vest Timişoara, titlul de Doctor Honoris Causa. La eveniment va fi prezent şi premierul Dacian Cioloș.

 

Universitatea de Vest din Timişoara anunţă că îi va acorda lui José Manuel Durão Barroso, fost președinte al Comisiei Europene pentru o perioadă de zece ani, distincția de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum.

Ceremonia de decernare a titlului, care va avea loc în 29 ianuarie, de la ora 10, în Aula Magna a UVT, va fi urmată de o conferinţă susţinută de José Manuel Durão Barroso. La eveniment va fi prezent şi prim-ministrul României, Dacian Cioloș.

Evenimentul are o importanță deosebită pentru întreaga comunitate timișoreană și națională, creând o nouă legătură între Timișoara și inima Europei”, transmit oficialii UVT.

José Manuel Durão Barroso a fost numit în funcția de președinte al Comisie Europene în 29 iunie 2004, fiind  ales în unanimitate de Guvernele celor 25 de state membre ale Uniunii Europene. Parlamentul European a susținut această decizie la 22 iulie 2004 cu 413 voturi din 711 eurodeputați care au participat la vot. José Manuel Durão Barroso a fost reales în funcție și pentru legislatura 2009 – 2014 a Parlamentului European, cu 382 de voturi pentru și 219 contra.

Print Friendly, PDF & Email