Tensiunile de la vârful Primăriei Timişoara, între primarul P.N.L. Nicolae Robu şi viceprimarul P.S.D. Traian Stoia, sunt tot mai acute. Dacă în vară se mai făceau eforturi de mascare a lor, acum, războiul se duce fără menajamente. Se trece cu lejeritate din registrul ironiilor în cel al acuzaţiilor şi al replicilor de maidan şi înapoi. Nu trebuie să faci parte din electoratul fidel al primarului Timişoarei, nici din categoria celor care nu au fost dispuşi să-i vadă greşelile, atunci când ele au fost evidente, pentru a observa că, la un moment dat, a căzut subit în dizgraţie. S-a început cu punerea sub semnul întrebării, de către Prefectură, a unor decizii ale Primăriei. Firesc, am fost înclinaţi să spunem, dacă au existat motive. Până atunci, însă, nu se mai înregistraseră puseuri de tensiune la vedere, deşi motive de supărare inter-instituţională au mai existat. Au început apoi, la adresa“primarului actual (temporar)”, cum îl numeau voci din P.S.D. Timiş, atacuri voalate din partea coechipierului său, Traian Stoia. Concomitent, asistasem la atacuri verbale din partea unui alt fost coechipier de-al primarului, tot social-democrat, ajuns deputat, Sorin Grindeanu. Au urmat decizii luate, în Primărie sau în instituţii subordonate, peste capul primarului. Apoi, declaraţii de-ale lui Nicolae Robu, rupte din context şi prezentate deformat.

În tot acest iureş al acuzelor, dl Robu reacţionează umoral – trădând o stare de panică generată de conştientizarea pierderii controlului asupra situaţiei – şi întreţine conflictul. În loc să-şi canalizeze atenţia strict spre rezolvarea problemelor administrative ale oraşului.  La fel de impulsiv a reacţionat şi în vară, când a înfierat ziariştii mercenari, însă fără să dea nume. Şi atrăgea atenţia că împotriva lui există o «dezlănţuire deşănţată a unor ziarişti şi a unor indivizi măcinaţi de înfrângerea electorală umilitoare pe care le-am administrat-o în urmă cu un an». Nu cred că ar putea contesta cineva existenţa ziariştilor mercenari. Dar, nedezvăluindu-le numele, dl Robu includea – pe nedrept –, în această ecuaţie mizerabil-penală toţi ziariştii care combat ceea ce spune sau ceea ce face, care nu scriu favorabil la adresa Puterii, în numele căreia dl Robu a câştigat alegerile în vara anului trecut. Şi îi ajută astfel pe cei vizaţi să pozeze în victime şi să continue în acelaşi stil. Un jurnalist dedat la şantaje de presă o face şi cu stânga, şi cu dreapta sau când cu stânga, când cu dreapta. Acel tip de individ şantajează acolo unde identifică o breşă sau are impresia că o identifică şi, în general, o identifică (sau e ajutat să o identifice) acolo unde se pot comite abuzuri, adică în zona Puterii. În plus, nu am înţeles de ce tolerează şantajul?

Totuşi, de ce s-a ajuns la scandal între cei doi? I se trage d-lui Robu de la greşelile comise la Primărie? Ori de la accesele de aroganţă faţă de unii jurnalişti? Ori de la gafele de comunicare pe care le-a făcut? E greu de crezut că vreuna din aceste stări de fapt a atârnit iritarea. Să fie de vină un posibil eşec al dlui Robu în procesul cu A.N.I., dosar judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Dacă dl Robu va fi găsit incompatibil, Timişoara, spun unii, se va pregăti de alegeri anticipate. În atare situaţie, nu este exclus ca cineva să fi trecut la faza de reproşuri. Nu pentru fapta în sine, care l-a dus pe Nicolae Robu în faţa instanţei, despre aceasta se ştia şi în 2011, anul în care începuse pregătirea de facto pentru intrarea în cursa electorală. Ci pentru faptul că acesta dă semne că nu a ştiut să câştige. Ceea ce echivalează cu o irosire a resurselor financiare cu care sponsori de partid au venit în campania electorală – iar dimensiunea campaniei pentru Primăria Timişoara trimite cu gândul spre sume foarte mari. Sau ruptura să se fi produs în momentul în care primarul a refuzat să semneze contracte dubioase, care ar fi trebuit să ofere cuiva posibilitatea construirii unor parcări subterane? „(…) eu nu pot să-mi permit să semnez contracte de parteneriat public-privat pe baza discuţiilor dintr-o comisie de negociere, doresc să se facă o licitaţie (…), nu vreau ca într-o bună zi să fiu pus să dau cu subsemnatul”. E o declaraţie a d-lui Robu care vorbeşte de la sine despre nişte compromisuri cerute.

Trăgând linie, persistă întrebarea: pe cine a supărat primarul Timişoarei – deşi începe să se întrevadă străveziu răspunsul. Şi se mai conturează una: dacă sentinţa din procesul cu A.N.I. nu-l va scoate din jocul edilitar pe dl Robu, ce se va întâmpla? Se va căuta pretextul de a-i trage pe linie moartă coechipierul liberal, Dan Diaconu, şi de a-l înlocui, în Consiliu Local, cu un om agreat?