Primarul Timişoarei îi solicită premierului bani pentru construirea unui stadion

Nicolae Robu PNLPrimarul Timişoarei i-a solicitat, în scris, premierului Victor Ponta să aloce Timișoarei fonduri de la bugetul de stat în vederea realizării unui stadion, care  ar permite Timișoarei să organizeze competiții sportive și culturale de nivel național și internațional.

 

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a transmis, la jumătatea lunii mai, o scrisoare premierului Victor Ponta, prin care îi solicită sprijin în vederea includerii, pe lista obiectivelor din Planul Național de Investiții, a unui stadion cu o capacitate de 30.000 – 40.000 de locuri.

Edilul face referire la faptul căTimișoara este unul dintre cei mai mari contributori la bugetul consolidat de stat, context în care, aspirația sa de a obține fonduri care să susțină, alături de finanțarea asigurată de la bugetul local, realizarea unui astfel de obiectiv este legitimă.

Solicitarea noastră are în vedere și faptul că pentru alte orașe – cum ar fi Craiova și București – există astfel de proiecte asumate de Guvernul României, lucru pe care îl respectăm și salutăm”, precizează Nicolae Robu.

Care descrie succint situația actuală a Timișoarei, cu precizarea că orașul se află în plină schimbare în bine, rulând un număr important de proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă, dar și numeroase proiecte susținute din bugetul local. Și aceasta în condițiile în care, relevă edilul, Timișoara a fost nevoită, de-a lungul timpului, să se mobilizeze și să apeleze la resursele proprii pentru a susține realizarea unor proiecte de interes major. Întrucât, sub toate guvernările, a fost mereu neglijată în privința alocărilor de fonduri de la bugetul centralizat de stat pentru investiții.

Primarul precizează și că, în vederea realizării unui nou stadion cu o capacitate de 30.000 – 40.000 de locuri – obiectiv pe care îl apreciază ca fiind necesar Timișoarei, pentru că i-ar oferi posibilitatea de a organiza o serie de manifestări sportive sau cultural-artistice de nivel național și internațional – Municipalitatea este pregătită să își asume o contribuție proprie, de ordinul câtorva milioane de euro. Argumentând oportunitatea realizării unui astfel de obiectiv, Nicolae Robu face referire la pasiunea timișorenilor pentru sport și la interesul constant manifestat de autoritățile locale și județene pentru susținerea performanțelor sportive: „E de prisos să adaug, fiind, deja, un lucru cunoscut, că echipa de fotbal a Timișoarei – susținută de Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnica Timișoara, din postura de parteneri exclusivi în clubul de tip asociație non-profit – tocmai a promovat matematic în Liga 1 și va avea, pentru viitorii ani, obiectivul de a reprezenta România în cupele europene”.

În plus, mai relevă primarul, poziționarea geografică a Timișoarei, în mijlocul unei regiuni în care sunt situate numeroase capitale europene, este un alt argument care pledează pentru oportunitatea realizării aici a unei astfel de investiții: „Un stadion modern servește și pentru găzduirea unor spectacole cultural-artistice de mare anvergură, solicitate de timișoreni și care, cu certitudine, ar avea o largă audiență națională și internațională, mai ales dat fiind că Timișoara este amplasată în mijlocul unei regiuni cu o mulțime de capitale pe o rază de circa 600 de kilometri”.

Print Friendly, PDF & Email