Are doar 33 de ani şi este la primul mandat în Parlamentul European. Cu toate acestea, e singurul europarlamentar român care are deja două rapoarte implementate în plenul Parlamentului European. În plus, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru Bugete a PE, Siegfried Mureşan – invitatul „Dialogului” de azi – are şi responsabilitatea distribuirii eficiente a miliarde de euro.

„Absorbţia fondurilor e cea mai bună metodă de prevenire a dezangajării”

Fondurile aferente anului 2014 pentru mai multe politici europene nu au putut fi angajate, CE propunând ca toţi aceşti bani, 16,5 miliarde de euro, să fie transferaţi către bugetul anului 2015. Aţi afirmat, în urma acestei decizii, că există şi riscuri. Care sunt acestea?

Riscul nu decurge din transferarea fondurilor din anul 2014 în anul 2015, ci din faptul că nu vom putea cheltui într-un an de zile banii alocaţi pe doi ani. Ce se întâmplă? Avem un cadru financiar multianual pe şapte ani de zile, 2014 – 2020. Regula spune că, dacă programele operaţionale nu sunt adoptate la începutul anului în curs, atunci sumele de bani pentru anul acela vor fi automat reportate pentru anul următor. Pentru că, instituţional, o serie de programe nu au fost juridic implementate la începutul anului trecut, CE are obligaţia să ne dea permisiunea de a cheltui acei bani în anul bugetar următor. Ăsta e un lucru bun.

Dar dacă noi, până în 2018, nu cheltuim aceşti bani alocaţi pe 2015, îi vom pierde.

Partea bună este că riscul nu e la momentul acesta, ci e la momentul anului 2018 şi îl putem preveni printr-o bună absorbţie a fondurilor şi, la momentul respectiv, prin eventuale solicitări la CE de a acorda flexibilitate la momentul la care banii riscă să fie dezangajaţi. Prioritatea trebuie, însă, să fie absorbţia. Asta e cea mai bună metodă de prevenire a dezangajării.

„E nevoie de o distribuţie geografică la acordarea creditelor BEI"

Recent, aţi introdus 37 de amendamente în Comisia pentru Afaceri Economice şi Monetare, privind redistribuirea geografică a finanţărilor BEI. În linii mari, ce aţi solicitat? Sunt solicitări care vizează explicit România?

Macrofondul de investiţii al UE a fost de aproximativ 77 de miliarde de euro, în toate statele UE. Or, spre deosebire de bugetul UE, nu există o pondere în care creditele să fie acordate către statele membre. BEI finanţează cele mai bune proiecte care corespund misiunii UE şi duc la îndeplinirea priorităţilor acesteia. Nu există o anvelopă naţională, o garanţie, un procent de bani care trebuie să meargă în fiecare stat.

Şi atunci BEI, ca orice bancă de investiţii, vrea să limiteze riscul şi acordă creditele în principal în state cu risc redus şi în proiecte cu risc redus şi pentru a-şi păstra ratingul, esenţial pentru bancă, pentru a avea acces pe pieţele financiare la credite la dobândă mică. Deci, banca încearcă să-şi păstreze veniturile, iar pentru a nu-şi scădea ratingul, dă credite în principal în state sigure, în general, state care nu au nevoie de aceste credite – Germania, Olanda, care au acces la finanţări ieftine şi prin alte modalităţi.

De aceea am spus că e nevoie de o distribuţie geografică, la BEI – banca celor 28 de state – e nevoie de nişte reguli astfel încât să fie garantat accesul la credite şi spre state precum România, unde capacitatea administrativă e mai mică în principiu, neputând să absoarbă mare parte din cele 77 de miliarde de euro.

Aţi declarat că din acest volum de credite bugetul alocat României este în jur de 1%. Unde pierdem, de fapt, puncte?

Cred că reuşim să absorbim în jur de 500 de milioane de euro pe an. Unde suntem depunctaţi? Prin faptul că nu există o distribuţie geografică, în momentul de faţă. Sunt finanţate cele mai bune proiecte. Aşa cum am spus, BEI este reticentă în a merge în state cu grad mai mare de risc, dar nici noi nu depunem suficiente proiecte bune. Aici avem de lucru.

BEI ne poate ajuta cu asistenţă tehnică, atât în etapa de concepere, cât şi în etapa de implementare a proiectelor. Discutăm acum la nivelul CE de noul Pachet de investiţii, iniţiat de preşedintele CE, Jean Claude Juncker, de 15 miliarde de euro, care va fi implementat împreună cu BEI şi tocmai pentru ca România să poată avea acces la finanţări prin acest nou program, cred că este esenţial, în sensul întăririi capacităţii administrative, să avem puncte de lucru ale BEI în România, în Bucureşti, dar şi la nivelul regiunilor. Puncte de lucru, unde întreprinderile mari, dar şi IMM-urile să fie informate în privinţa conceptelor de finanţare prin BEI. Deci, avem nevoie de îmbunătăţirea capacităţii administrative, de proiecte mai bune şi de o mai bună informare a agenţilor economici din România. Prea mulţi nu ştiu ce trebuie să facă pentru a avea acces la aceste proiecte cu dobândă mică de la BEI.

În acelaşi context, al finanţărilor din partea BEI, aţi propus introducerea unei distribuţii geografice…

Da, exact ce spusesem mai devreme. BEI merge pe proiectele cele mai bune, cu bonitatea cea mai bună şi gradul de risc cel mai mic, şi acestea sunt ţările care, aşa cum am spus, au cea mai mică nevoie de credite.

De aceea vreau să existe o regulă ca măcar 2% sau 5% să meargă şi în alte state. Iar pentru acest lucru va trebui să introducem anumiţi indicatori economici şi sociali – de exemplu, regiuni în care şomajul este de peste 25%, regiuni care au un produs economic sub o anumită proporţie din media UE –, să nu mai lăsăm criterii atât de largi încât proiectele să meargă doar spre statele bune. Să introducem nişte criterii macroeconomice şi sociale care să garanteze şi finanţarea de proiecte din anumite zone defavorizate, mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic, cu şomaj ridicat, mai ales cu şomaj ridicat în rândul tinerilor.

„Dacă nu creştem absorbţia mai repede, riscăm să pierdem bani”

La finalul lui 2013, România se plasa la coada clasamentului privind absorbţia de fonduri structurale. Cum am stat în 2014?

Un pic mai bine, pentru că nu aveam cum să stăm mai rău… E un indicator care nu poate să coboare. E ca şi cu vârsta noastră. De exemplu, eu am acum 33 de ani şi, chiar dacă nu fac nimic tot anul, tot ajung la 34.

Vestea bună este că nu se poate să scădem, dar dacă nu creştem, este un semnal prost. Chiar dacă am stat mai bine la finalul anului 2014 decât la cel al anului 2013, întrebarea este: progresul e suficient?  În principiu, la majoritatea proiectelor, rata de absorbţie este în jur de 50%, deci e în creştere. L-am auzit pe ministrul Fondurilor Europene spunând că până la sfârşitul acestui an vom fi absorbit 80% din fondurile alocate României… Să vedem.

M-aţi întrebat despre riscul de dezangajare… Dacă nu creştem absorbţia mai repede, riscăm să pierdem bani.

Aţi mai afirmat, tot recent, că, dat fiind că, nici la începutul acestui an, România nu adoptase încă Programul Operaţional Capital Uman pentru perioada 2014 – 2020 – prin care, anul trecut, Guvernul ar fi putut atrage fonduri de peste 600 de milioane de euro –, există riscul să piardă banii europeni destinaţi înfiinţării de noi locuri de muncă.  S-a remediat, între timp, problema?

Da, programul a fost adoptat la finele lunii februarie. Instituţional, sunt create premisele pentru absorbţia banilor, dar banii nu sunt absorbiţi. Or, prioritatea e ca banii să ajungă la tinerii care au nevoie de ei.

Acest program prevede cheltuirea fondurilor europene alocate pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor. UE a înţeles că această problemă este o prioritate şi a acordat fonduri semnificative pentru anii 2014 – 2015. Programul s-a implementat întârziat, însă. Banii ar fi putut fi absorbiţi de la 1 ianuarie 2014, dar programul abia acum a fost aprobat.

„Mă ajută mai mult ca lumea să-mi spună ce pot face mai bine, să-mi dea idei noi”

Vă apropiaţi de primele 12 luni de mandat. Vă rog să menţionaţi ce proiecte aţi realizat şi ce proiecte v-aţi propus să realizaţi, dar încă nu aţi reuşit.

Să încep cu restanţele, pentru că nu cred, în general, că lăudatul mă ajută. E nevoie ca lumea să ştie ce fac, dar mă ajută mai mult ca lumea să mă critice, când e cazul, să-mi spună ce pot face mai bine, să-mi dea idei noi.

Într-una din primele intervenţii în plenul PE, în iulie 2014, atras atenţia că există discrepanţe foarte mari între nivelul şomajului în rândul tinerilor din diverse state ale UE. Germania, Austria, Olanda, Danemarca au şomaj foarte mic, sub 10%. Spania, Grecia, foarte mare, de peste 50%. Italia, peste 40%. Şi am spus că trebuie să ne uităm ce programe sunt adoptate în ţările în care şomajul este foarte mic, spre ce au în comun acestea – învăţământ dual, practică, faptul că în şcoală se învaţă lucruri de care tinerii au nevoie pentru a-şi găsi un loc de muncă, faptul că nu merg toţi la facultate şi, după aceea, fac, eventual, un job la care diploma nu le este de folos –, că e nevoie de schimburi de experienţă între statele membre, pentru a vedea ce măsuri pot fi implementate, poate nu unu la unu, dar adaptare la alţii. De aceea am cerut instituţionalizarea cooperării dintre Agenţiile Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi să facem un program prin care să ajutăm tinerii şomeri.

În România, de exemplu, dacă ai lucrat la Şantierul Naval Constanţa şi ţi-ai pierdut locul de muncă şi nu mai găseşti, în ţară, loc de muncă în acest domeniu, dar eşti dispus să cauţi în alt stat, la un şantier naval din Germania, din Finlanda, din Croaţia, de multe ori nu ştii cui să te adresezi pentru a solicita informaţii. Or, din această cooperare despre care spuneam, cred că ar trebui să se nască şi nişte măsuri care să prevadă ca agenţiile acestea să publice în mod transparent şi în multe limbi informaţii necesare şi să le pună la dispoziţia cetăţenilor, într-un mod accesibil.

Un alt proiect este legat de Republica Moldova. Tot vorbim de ancorarea acestui stat în UE şi de avantajele concrete pentru cetăţenii acestei ţări de pe urma apropierii de UE. Oamenii, acolo, trebuie să fie bine informaţi în legătură cu ceea ce înseamnă Europa, pentru că, prea des, aud, la Chişinău: „Da, dar Rusia ne ajută”. Or, nu e aşa. Diferenţa dintre UE şi Federaţia Rusă e clară: UE vrea dezvoltarea Republicii Moldova, vrea o Moldovă puternică, pe propriile picioare, iar Rusia vrea o Republică Modolva slabă, şantajabilă. La fel a fost cu Ucraina. La fel a fost în Cipru, unde Federaţia Rusă a dat un ajutor pe termen scurt, în nişte condiţii care permit Rusei oprirea ajutorului oricând, în momentul în care constată că ajutatul nu respectă condiţiile.

Pentru ca oamenii să nu mai fie victime ale dezinformării dinspre Federaţie Rusă, au nevoie să ştie concret care sunt beneficiile de pe urma aderării la UE, să le simtă. Şi de aceea, în noiembrie 2014, am iniţiat un program extins de stagii pentru funcţionari publici din Republica Moldova, în instituţii europene. Pentru ca aceştia să vină să lucreze pe perioade cuprinse între trei şi şase luni, să vadă cum funcţionează administraţia publică la nivel european, pentru a implementa, apoi, acelaşi lucru şi acasă. Am prezentat acest proiect în plenul PE, dar nu e încă realizat. La nivelul PE, însă, de multe ori, durează luni de zile până la implementarea unei idei.

Să vorbim, însă, şi despre proiectele bifate.  Îi interesează, cu siguranţă, pe cei care v-au dat votul.

În momentul de faţă, sunt singurul membru român al PE care are două rapoarte implementate în plen. Unii colegi au câte unul, iar majoritatea nu au niciunul.

Primul raport adoptat a vizat alocarea a 3,5 milioane de euro fonduri europene pentru ajutorarea a o mie de muncitori disponibilizaţi de la Mechel, Combinatul de sârmă de la Câmpia Turzii. Perioada de implementare a proiectului s-a încheiat la 1 martie. Proiectul a prevăzut măsuri de reconversie profesională, stagii de practică şi aşa mai departe. Trebuiau să fie ajutaţi 750 de oameni. Dintre aceştia, 500 şi-au găsit loc de muncă. E un lucru bun, dar se putea face mai mult. De ce nu s-a făcut? Programul a prevăzut şi înfiinţarea unei întreprinderi sociale care să angajeze 250 de oameni. A fost găsit un om de afaceri dispus să investească în înfiinţarea unui întreprinderi care să producă echipamente sportive de iarnă. Dar pentru că Guvernul nu a prefinanţat proiectul, acesta a fost pierdut. Ca să înţelegeţi: autorităţile române aplică pentru finanţare din partea UE, UE acordă finanţare şi, de multe ori, banii vin după, e ca un decont, nu ca o prefinanţare. Pentru că se ştia din mai 2014, când CE a dat undă verde acestui proiect, că banii vor veni, Guvernul ar fi trebuit să prefinanţeze acest proiect. Nu a făcut-o. În toamnă, când banii au fost viraţi, a fost prea târziu pentru a mai lansa întreprinderea, proiectul fiind încheiat. Am încercat să vedem dacă putem prelungi durata de implementare a proiectului, însă acest lucru nu s-a putut.

Cel de al doilea proiect al meu în plenul PE vizează fondul de solidaritate al UE din care, în caz de catastrofă naturală, se acordă ajutoare de 500 de milioane de euro. Raportul meu din PE prevede ca, în caz de catastrofă naturală, până la 10% din aceşti bani să poată fi disponibilizaţi imediat, în avans, fără un efort birocratic mare.

„Văd riscul unei radicalizări a Social-Democraţilor Europeni, ca urmare a succesului avut de stânga extremă în Grecia”

Campania pentru europarlamentare a alianţei PSD-UNPR-PC, care a venit cu mesaje pur naţionaliste – „Mândri că suntem români!” şi „România puternică în Europa!” – a fost  girată de însuşi preşedintele Socialiştilor Europeni şi actual preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, prezent în România la lansarea acesteia. Cum a fost perceput în PPE acest gest: ca pe un gest electoral oarecare, ca pe o intenţie de transmitere a unui mesaj anume către cineva, ca parte a unei strategii pen termen lung, care nu ajută neapărat UE?

Noi nu avem, în momentul de faţă, în România, un partid eurosceptic, iar acesta e un lucru bun. Însă avem accente de euroscepticism în partidele mari şi, în principal, în PSD. S-a văzut anul trecut atât în campania pentru europarlamentare, dar şi după aceea, pentru că Ponta a rămas cu mândria de a fi român.

S-au văzut aceste accente încă din 2012. Şi nu numai la PSD, ci şi la oameni din PNL.

Exact. Şi asta e important, pentru că ei când spun „Mândri că suntem români!” sau „Vom trimite în PE oameni care vor apăra interesele românilor”, vor să spună de fapt că vor apăra interesele românilor împotriva intereselor europene, a instituţiilor europene „rele”, care prin monitorizarea Justiţiei, prin legea statului de drept, prin măsurile pe care le solicită pentru buna funcţionarea Justiţiei, nu ne lasă să facem în continuare ceea ce am făcut în trecut, adică să controlăm politic Justiţia, să furăm în voie…

De aceea, pentru ei, pentru politicieni corupţi, UE este un adversar. UE este acolo pentru oameni, de partea oamenilor, pentru a asigura buna funcţionare a instituţiilor statului, să se asigure, prin noul Tratat Fiscal, că banul public nu mai poate fi cheltuit fără cumpătare de Guverne de orice culoare politică. Or, ei nu sunt de fapt de partea oamenilor şi de aceea au nevoie să trimită la Bruxelles reprezentanţi care luptă împotriva instituţiilor europene. De fapt, luptă împotriva intereselor românilor şi aveţi dreptate când spuneţi 2012. Atunci, au dovedit că pentru ei UE este un adversar. Atunci, printr-o tentativă de lovitură de stat, au încercat să încalece instituţiile statului. Tot atunci, partenerii noştri euro-atlantici au intervenit şi nu i-au lăsat. De aceea pentru ei UE este un adversar. Politicienii corupţi au acţionat întotdeauna împotriva oamenilor, nu e ceva nou.

Problema este că acea campanie a fost, repet, girată de însuşi preşedintele Socialiştilor Europeni, care e şi preşedinte al Parlamentului European. Mai mult, o campanie într-un stat, în care Puterea dăduse semnale că e tentată să schimbe macazul dinspre Vest spre Est.

Preşedintele PE a fost, în 2014, şi candidatul Socialiştilor Europeni la funcţia de preşedinte al CE. Noi, PPE, am câştigat alegerile, ei le-au pierdut. El, atunci, a acţionat mai mult ca şi candidat la funcţia de preşedinte al CE şi prea puţin  ca preşedinte al PE, pe care l-a implicat într-o bătălie electorală, într-un mod inacceptabil. Funcţia de preşedinte al PE a fost întotdeauna o funcţie deasupra partidelor politice, o funcţie reprezentativă, or Martin Schulz a instrumentalizat-o, a uzat de ea, chiar a abuzat de ea pentru propriul interes electoral.

În 2014, în campanie, Martin Schulz a girat tot ce a avut tradafiri, tot ce a fost roşu, tot ce a candidat sub umbrelă socialistă, social-democrată şi s-ar fi aliat grupului Socialiştilor din PE. Pentru că, dacă ei ar fi fost cel mai puternic grup din PE, ar fi devenit preşedintele CE. Deci, el a girat atunci, fără niciun filtru, orice partid social-democrat, orice partid socialist şi nu le-a impus o minimă rigoare în ceea ce priveşte parcursul european, valorile europene, o economie solidă, reformată, ori cheltuirea cumpătată a banului public. S-a comportat ca un candidat, nu demn de funcţia de preşedinte al PE.

CV Siegfried Mureşan

 

Studii

Academia de Studii Economice din Bucureşti  şi Humboldt-Universität
din Berlin

Funcţii

Vicepreşedinte al Comisiei pentru Bugete a PE.

Membru al Delegaţiei la Comisia Parlamentară de Cooperare UE – Moldova şi al Delegaţiei la Adunarea Parlamentară Euronest.

Membru supleant în Comisia pentru Afaceri Economice şi Monetare
şi în Delegaţia pentru Relaţiile cu India.

Raportor al Grupului PPE privind rectificarea bugetului UE.

 Consilier pe afaceri economice, consilier politic principal şi purtător de cuvânt al Partidului Popular European.

Consilier al preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Europene al Parlamentului Germaniei.

Stagiar în Bundestag (Parlamentul Germaniei).

Vestea bună este că, până acum, Socialiştii în ansamblu, au fost pro-europeni. După alegerile din 2014, în PE, noi, PPE, am rămas cel mai puternic grup,urmaţi de Socialişti, diferenţa dintre noi fiind, însă, mai mică decât în legislatura precedentă. De aceea, pentru a păstra Europa pe acest parcurs european, cooperarea dintre noi şi Socialişti este esenţială. Dar, repet, majoritatea sunt pro-europeni, această majoritate funcţionează, şi comisarii europeni sociali-democraţi, în frunte cu prim-vicepreşedintele CE, sunt pe un curs clar pro-european. Avem lucruri în comun şi putem duce Europa înainte. Evident, avem şi opinii diferite. Văd această tentaţie – nu la toţi socialiştii, dar la unii, da – de a se radicaliza, de a se îndrepta spre populism. La Ponta, de exemplu, văd,  la Social-Democraţii germani, mai puţin, la nordici, la olandezi, mai puţin, ei rămânând pe un curs ferm pro-euopean. Întrebarea e cine va fi mai puternic în cadrul grupului Socialiştilor? Dar asta este, însă, treaba lor.

Legat de euroscepticismul Socialiştilor… Iată ce s-a întâmplat în Grecia, unde un partid de extremă stângă a câştigat alegerile pe un mesaj economic utopic. Partidul vechi, tradiţional socialist, Social-Democrat, a scăzut în preferinţele electoratului grec  de la 40%, în anul 2008 – 2009, la 4% acum. Fiind scos practic din scenă de un partid radical, de extremă stângă. Eu cred că, acum, Socialiştii Europeni se uită cu îngrijorare la situaţia aceasta şi, pentru a preveni ca aşa ceva să se întâmple şi altor partide socialiste din alte state europene, vom asista la o radicalizare a Socialiştilor, la o mutare a lor spre stânga, spre un populism economic. Şi cred că Victor Ponta este unul dintre principalii clienţi. De multe ori, în ultimele săptămâni, când l-am auzit pe ministrul de Finanţe grec minţind lumea în direct, a trebuit să mă gândesc la Victor Ponta. Deci, văd riscul unei radicalizări a Social-Democraţilor Europeni, ca urmare a succesului avut de stânga extremă în Grecia.

Aminteaţi de sabotarea constructului european, din interior – şi aţi spus un lucru important, aici. În Europa, avem o regulă care nu permite realizarea, la nivelul unui stat membru, a unui deficit mai mare de 3% din PIB, aspect prevăzut de Pactul de creştere şi stabilitate. Această regulă pe care noi vrem să o vedem respectată cu rigurozitate în UE, Socialiştii se chinuie de 15 ani să o elimine sau măcar să o dilueze, prin introducerea a diferite amendamente. Care, dacă ar fi aplicate, ar duce Europa într-o stare de incertitudine, de risc. Vedem că în toate statele unde regulile de deficit bugetar nu sunt respecate, unde se cheltuieşte prea mult, au devenit vulnerabile la şocuri externe şi au intrat în criză financiară şi, după aceea, economică. Deci, poţi şubrezi Europa chiar dacă nu eşti eurosceptic, prin faptul de a cere aplicarea laxă a acestor reguli. PPE este foarte ferm în respectarea tuturor regulilor, pentru că nu ştii niciodată cum un risc aparent mic pentru UE poate deveni unul sistemic pentru UE.

Faptul că am acceptat un stat mediu, nepregătit, în zona euro, Grecia, a devenit un risc pentru toată zona euro. Corupţia din unele state UE reprezintă o altă problemă. Avem o monitorizare pe Justiţie pentru România şi Bulgaria. Acum, corupţia nu e percepută ca un risc sistemic, dar, într-o anumită constelaţie, în situaţia în care Federaţia Rusă caută un stat vulnerabil, în care instituţiile nu sunt puternice, nu-şi îndeplinesc misiunea, faptul că un stat e corupt şi are instituţii slabe poate deveni un risc sistemic pentru UE. Cred, prin urmare, că pentru Justiţie avem nevoie de un mecanism ferm de monitorizare pentru toate cele 28 de state europene. Nu ştii niciodată cum dintr-o mică imperfecţiune se poate naşte un defect sistemic.