Înalta Curtea amână punerea în aplicare a unei decizii de executare silită a Primăriei Timişoara

Firma care a avut în chirie Ștrandul termal îi cere să-i plătească daune de 3,4 milioane de euro

Strand termal ZHHO decizie a Înaltei Curţi amână, până la judecarea pe fond a recursului, punerea în aplicare a sentinței executorii care viza achitarea, de către Primăria Timișoara, a 3,4 milioane de euro în contul societății care a închiriat în trecut Ștrandul termal.

 

Edilul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că Municipalitatea a câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu societatea GPG Company care cerea punerea în aplicare a unei sentințe mai vechi a Tribunalului Timiş, care viza executarea silită a Primăriei. Municipalităţii i se cerea achitarea de daune în valoare de 3,4 milioane de lei, în contul GPG Company, fostul chiriaș din perioada iulie 2004 – septembrie 2009 al Ștrandului termal. Soluția pronunțată recent de ÎCCJ prevede amânarea achitării acestei sume până la judecarea pe fond a recursului, în 13 mai.

Nicolae Robu s-a arătat încrezător în corectitudinea soluției care va fi pronunțată și a adăugat că apreciază ca fiind justă decizia de amânare a plății daunelor solicitate până la judecarea pe fond a recursului. Întrucât, a opinat acesta, chiar dacă decizia Tribunalului Timiș, care a dat câștig de cauză GPG Company, avea caracter executoriu, iar biroul de executori judecătorești la serviciile căruia a apelat compania era îndreptățit să solicite punerea ei în aplicare, ar fi fost nefirească executarea silită a Primăriei, până la pronunțarea unei soluții finale. „Este anormal ca, după ce firma GPG a beneficiat de toată investiţia pe care a făcut-o şi inclusiv a ajuns să obţină prelungirea contractului, să mai primească şi daune. Daune pentru ce? (…) Litigiul este din perioada precedentei administraţii.(…) Vorbim aici de interesele Timişoarei şi nici într-un caz nu ar fi corect ca Primăria să plătească daune de 3,4 milioane de euro către o firmă care a făcut o investiţie şi a putut să beneficieze de ea, chiar dacă la un moment dat administraţia de atunci nu a dorit să i se prelungească contractul”, a opinat primarul Nicolae Robu.

În perioada 1 iulie 2004 – 30 iunie 2009 societatea GPG Company a închiriat de la Primăria Timișoara ștrandul termal situat pe b-dul Vasile Pârvan nr. 9. În urma refuzului Municipalităţii de a prelungi contractul de închiriere după data de 30 septembrie 2009, GPG Company i-a solicitat daune.

Prevalându-se de faptul că, în intervalul în care s-a derulat contractul de închiriere,  a executat lucrări de investiții, GPG Company a acționat în instanță Primăria, solicitând daune aferente investițiilor efectuate în perioada de derulare a contractului de închiriere.

GPG Company era interesată de prelungirea contractului de închiriere, însă, în baza unei decizii a Consiliului Local al Primăriei Timișoara, la expirarea contractului de închiriere s-a convenit doar asupra unei prelungiri cu câteva luni a contractului, până la finalul lunii septembrie 2009. Ulterior, s-a propus să fie organizată o nouă licitație publică deschisă pentru închirierea Ștrandului termal.

La capătul a aproape cinci ani de procese, în primăvara 2014, Tribunalul Timiș a pronunțat o soluție favorabilă societății GPG Company, în baza căreia Primăria  trebuia să-i achite 3,4 milioane de euro daune.Sentința executorie a fost contestată, însă, de Primăria la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a decis amânarea aplicării acesteia până la judecarea pe fond a recursului.

Print Friendly, PDF & Email