Conform ultimei versiuni a Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean Timiş, a cărui formă actualizată urmează a fi aprobată de către consilierii judeţeni, zeci de localităţi din Timiş sunt ameninţate de alunecări de teren. De vină sunt atât unele lucrări de infrastructură făcute după ureche, cât şi defrişările masive.

Confirmări oficiale

Consiliul Judeţean Timiş a defini­tivat, zilele trecute, forma ac­tua­lizată a Planului de Ame­najare a Teritoriului Judeţean, care stabileşte strategiile şi direcţiile principale de evoluţie şi dezvol­tare la nivelul judeţului, în urmă­torii ani. Fiecare judeţ este obli­gat să deţină un aseme­nea plan şi să îl reactualizeze periodic, la cinci – zece ani, în funcţie de po­liticile şi de progra­mele de dez­voltare ale judeţului.

Cum s-a mai întâmplat şi în trecut, au existat obiecţii legate de unele concluzii ale acestui stu­diu complex, dar Consiliul Jude­ţean Timiş a precizat că “unele sesizări de omisiuni s-au dovedit a fi nefondate, fie datorită necu­noaşterii documentaţiei în inte­gralitatea ei, fie au solicitat abor­dări de detaliu”.

Până la urmă, s-a ajuns la o formă finală, cu o perioadă de va­labilitate de zece ani. Şi, în aceas­tă formă finală, studiul conţine un capitol numit “Zonele de risc tehnologic şi zonele expuse la riscuri naturale”, care analizează, printre altele, şi zonele de risc din judeţ expuse la alunecări de teren de amploare. Conform stu­diului, spre deosebire de inun­daţii, alunecările de teren sunt mai puţin previzibile şi mai greu de prevenit. De asemenea, sunt şi mai greu de localizat, pentru că, dacă inundaţiile se produc pe cursul apelor, astfel încât se pot lua măsuri localizate, apariţia alunecărilor de teren este greu previzibilă. Conform documen­tului, în Timiş, potenţialul de producere a alunecărilor de te­ren şi a proceselor de eroziune a solului este predominant scăzut şi mediu, dar există şi suprafeţe importante, în estul judeţului, care au potenţial ridicat. Zonele de risc sunt centrate în jurul Lu­go­jului şi al comunelor Bethau­sen, Brestovăţ, Curtea, Fârdea, Margina, Nădrag, Ohaba Lungă, Pietroasa, Recaş, Remetea Mare, Secaş şi Victor Vlad Delamarina.

În ceea ce priveşte suprafaţa afectată, în Timiş s-a stabilit că sunt 32.272 de hectare de tere­nuri moderat stabile, cu alunecări de teren vechi şi cu grad ridicat de risc în anii ploioşi, prin defri­şări sau încărcare cu construcţii grele, 6.222 de hectare de tere­nuri cu stabilite redusă, cu ero­ziune puternică, excesivă şi alu­necări de terenuri active şi alte 56.441 de hectare de terenuri sta­bile, dar cu fenomene locale de alune­care de teren.

Riscuri la toate formele de relief

Pentru că Timişul este un judeţ cu toate formele de relief – muntos, colinar şi de câmpie –, s-ar fi putut crede că sunt şi zone complet lipsite de riscuri, din punct de vedere al alunecărilor de teren. Studiul de risc realizat de C.J. Timiş infirmă această teorie.

Cu toate acestea, paradoxal, zona de munte e mai ferită de fenomenul alunecărilor de teren în formă gravă, dintr-un motiv foarte simplu: protecţia oferită de păduri. “Etajul montan, redus la o parte din Munţii Poiana Ruscăi, se înalţă cu puţin peste 1.300 de metri, fiind aproape total împă­durit, ceea ce face ca aici să aibă loc numai procese de eroziune liniară, pe firul văilor şi în rarele poieni. Eroziunea în suprafaţă este foarte redusă, nepunându-se probleme în ceea ce priveşte degradarea terenurilor”, se arată în studiul C.J. Timiş.

Problema se schimbă cu to­tul în cazul zonei de deal, care e aproape total despădurită şi com­pusă aproape exclusiv din marne, pietrişuri şi nisipuri, ceea ce dă posibilitatea unui ritm accentuat al mişcărilor de pământ. Astfel, arată Planul de amenajare a teri­toriului, culmile deluroase, cu pre­cădere din Podişul Lipovei, sunt afectate de o eroziune mai slabă, fiind împădurite, ceea ce nu se poate spune despre Dealurile Pogănişului, Dealul Dognecei şi Dealurile Lugojului. “Eroziunea moderată până la puternică, dar cu pericol de accentuare şi pe alocuri cu alunecări este specifică versanţilor de vale din dealurile şi părţile interfluviale din apro­pierea câmpiei. Măsurile de redu­cere şi prevenire a eroziunii sunt necesare pe suprafeţe extinse în toată unitatea deluroasă şi cu precădere se impun terasări pe versanţi, unele acumulări de apă pe văi şi, pe alocuri, chiar împă­duriri”, precizează documentul administraţiei judeţene.

Studiul definitivat şi ac­tua­lizat zilele trecute mai arată că, cu uşoare excepţii, cum e zona Ti­mişoarei, nici porţiunile de câm­pie din judeţ nu sunt ferite de de­gradarea solului. “Degradarea terenurilor în câmpia joasă este legată de excesul de umiditate – mulţimea canalelor de desecare a rezolvat în bună parte, dar nu complet, această problemă. La inundaţii foarte mari, apele de suprafaţă pot acoperi suprafeţe de sute sau chiar mii de kilo­me­tric pătraţi. Dacă nu ar exista ame­najările care s-au realizat pe râurile din Timiş – îndiguiri, de­se­cări, canalizări, ecluze – cea mai mare parte a Câmpiei de Vest ar intra aproape anual sub apă”, se arată în studiu.

Măsuri de prevenire costisitoare şi nu foarte eficiente

În zonele de risc, mă­surile care pot fi luate – în­depărtarea materialelor pe­riculoase din zona de pu­nere în mişcare a alune­cării, dre­naje pentru elimi­narea ex­cesului de umidi­tate din sol, amplasare de structuri de rezistenţă –, pe lângă faptul că implică nişte costuri destul de mari, nu garantează sta­bilizarea solului.

Nu doar trenurile sunt considerate factor agra­vant pentru alunecările de teren, ci şi lucrările de in­frastruc­tură făcute după ureche. Da­că, de exemplu, în statele vest-europene, realizarea unei autostrăzi presupune lucrări de con­solidare a tere­nurilor prin care trece tron­sonul, la noi, lucrurile stau exact pe dos. Exemplul cel mai recent este segmentul de auto­stradă Timişoara – Lu­goj, în cazul căruia, la câteva luni de la inaugurare, se atră­gea atenţia asupra fap­tului că în nodul rutier care leagă autostrada Timişoara – Arad de şoseaua rapidă Timişoara – Lugoj pământul nu a fost bine tasat, astfel încât în zonă au avut loc alunecări de teren.

Nu în ultimul rând, stu­diul C.J. Timiş propune refa­cerea rapidă a su­pra­feţelor despădurite abuziv, neau­torizat, din zonele cu risc de producere a alune­cărilor de teren. Marea problemă este însă că mul­te din aceste tere­nuri nu mai sunt ale Statului, fiind retrocedate proprie­ta­rilor privaţi, care au defrişat pădurea după bunul plac.

“Zonele de risc maxim din judeţ sunt Coşeviţa, Oha­ba şi dealurile Lipovei, unde găsim multe argile şi luturi în sol. Risc mai exis­tă şi în zona Dealurilor Buziaşului, dar ceva mai redus”, susţine prof. univ. dr. Petru Urdea (foto), director pe programe mas­terale al Departamentului de Geografie al Universi­tăţii de Vest Timişoara. Profesorul timişorean, spe­cializat pe geologie, pre­cizează că, într-adevăr, nu întotdeauna tera­sările şi împăduririle rezolvă pro­blema alunecărilor de te­ren: “Depinde foarte mult cum se fac terasările – în unele zone pot chiar agra­va eroziunea solului. Ace­laşi lucru se poate spune şi des­pre împăduriri – care pot creşte supra-sarcina exer­citată asupra versan­ţilor. În plus, dacă sunt co­paci bă­trâni, aceştia pot vibra atunci când sunt vân­turi puternice, şi vibraţia se transmite, prin rădăcini, în sol. Dacă mai e şi ume­zeală, sunt probabilităţi mari de producere a unor alunecări de teren”.

Asigurări pentru riscuri inexistente

În mod normal, intro­du­cerea sistemului de asi­gurări obligatorii pentru lo­cuinţe ar fi trebuit să liniş­tească pro­prietarii de locu­inţe din zo­nele cu po­tenţial ridicat de producere a alu­necărilor de teren. În reali­tate, însă, mul­te din imo­bilele din zonele de risc nu au încheiate asigurări toc­mai din acest motiv. La fel ca în cazul zonelor cu po­tenţial ridicat de inun­dare din judeţ, majoritatea asi­gu­ratorilor nu s-au în­ghe­suit deloc să facă asi­gurări în a­ceste zone, sau, dacă au exis­tat “temerari”, poliţele de asi­gurare erau foarte scumpe. În schimb, timişo­renii au fost asiguraţi aproa­pe în totalitate împo­triva riscului de alu­necare de teren care, după cum susţi­ne Federaţia Aso­ciaţiilor de Locatari Timi­şoara, în mu­ni­cipiu este ca şi inexistent.