“O istorie a literaturii române pe unde scurte. 1960 – 2000”, Monica Lovinescu (Ed. Humanitas)

Ca şi cum ar fi împlinit un testament nescris al tatălui său, Monica Lovinescu a creat în studiourile Europei Libere un adevărat cenaclu literar. Acolo se citeau scrieri care în România erau interzise, se organizau dezbateri cu autori români şi se comenta, cu pertinenţă, o creaţie literară născută în vremuri de represiune. Căci pe atunci, în ţară, cenzura nu doar mutila producţia scriitorului, ci şi distorsiona ideologic judecata criticului literar. 
Cronicile literare ale Monicăi Lovinescu recompun, panoramic, „istoria recentă“ a literaturii noastre. Iar dacă în salonul de altădată al cenaclului Sburătorul, patronat de criticul Eugen Lovinescu, încăpeau doar puţini, în salonul deschis „pe unde scurte“ a încăput, cum ştim, o întreagă ţară.

„Noi toţi am ascultat-o cu sfinţenie, vreme de treizeci de ani, de două ori pe săptămână, comentând cărţi şi evenimente culturale. Un cronicar literar devenit legendă vie. […] Cine dintre noi n-a simţit asta? Şi, apoi, cine n-a dorit să-şi confrunte opiniile cu ale ei, ori să fie omologat de ea?”, spune Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române.

“Gottland”, Mariusz Szczygieł (Ed. Art)

Gottland este o colecţie splendidă de reportaje literare despre Cehoslovacia secolului trecut, trecând dincolo de stereotipuri culturale şi surprinzând unicitatea spiritului ceh prin prisma unor personaje excepţionale: actriţa Lida Baarová, femeia care l-a făcut pe Goebbels să plângă, sculptorul Otokar Švec, autorul celei mai mari statui a lui Stalin din lume, care-a decis să-şi ia viaţa înainte să-şi termine creaţia, o nepoată a lui Franz Kafka, care a cultivat anonimatul, cântăreaţa Marta Kubišová, căreia regimul comunist i-a interzis să cânte timp de 20 de ani, ştergându-i toate înregistrările din arhivele radio, legendarul fabricant de pantofi Tomáš Bata, care-a întemeiat un oraş pe care l-a controlat în totalitate, scriitorul Eduard Kirchberger, care s-a reinventat şi a devenit Karel Fabián şi mulţi alţii. 

O carte pe care Adam Michnik o recomandă ca fiind „inteligentă şi pasionantă”.

“Dosar Stalin”, Vladimir Tismaneanu, Marius Stan (Ed. Curtea Veche)

Un volum despre care Ioan Stanomir spune că „se naşte din provocările unei istorii tragice şi din energia luminoasă a unui dialog intelectual. Pornind de la Stalin şi umbra sa, recuperând moştenirea traumatică a trecutului recent, Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan gândesc un discurs în egală măsură arheologic şi pedagogic. Peste Atlantic se ţese o punte de amintiri, de evocări şi de judecăţi articulate din unghiul libertăţii. Dosar Stalin. Genialissimul generalissim apare în anul în care Rusia lui Putin retrezeşte demonii sovietici. Analiza intelectuală îşi dovedeşte forţa anticipativă.”

O carte despre care Mircae Mihăieş afirmă că „îşi îndeplineşte, şi din acest punct de vedere, cu prisosinţă, menirea: aceea de a atrage atenţia asupra capcanelor istoriei. Când criminalul sociopat Lenin redevine un «far luminos» pentru mulţi adepţi ai utopiei egalitariste, autorii propun o revenire la raţiune, argument şi document. Ei demonstrează peremptoriu că n-a existat niciodată un umanism al comunismului, al fascismului ori nazismului. Discursul lor se revendică unei tradiţii strălucite a intelectualului angajat, o direcţie de maximă respectabilitate civică şi morală, ilustrată de mari nume precum Danilo Kiš, Václav Havel, Monica Lovinescu ori Hannah Arendt — adică acea pleiadă a oamenilor curajoşi de la care avem datoria să învăţăm ce înseamnă a trăi în adevăr.”

„Totalitarismul e încă un subiect de mare actualitate în România. O demonstrează paginile scrise de Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan, la şase decenii de la moartea lui Stalin. Nu, nu veţi citi un discurs funebru, ci o explicaţie a felului în care ideile politice au fabricat crime!”, spune, la rândul său Cristian Preda.