Timişoara la 100 de ani, văzută la Festivalul Artelor Timişorene

Pregătirile pentru Festivalul Artelor Timişorene  au intrat în linie dreaptă, anunţă Primăria Timişoara. La ediţia din acest an, momentele coregrafice se vor desfăşura cu preponderenţă în Piaţa Unirii, teatrul în Piaţa Sfântul Gheorghe, artele vizuale în Piaţa Libertăţii, iar instituţiile muzicale se vor prezenta publicului larg în Piaţa Victoriei, care va găzdui şi Concursul de interpretare şi creaţie „Bega Music Festival”.

 

Ediţia din acest an a Festivalului Artelor Timişorene se circumscrie tematicii Timişoara la 100 de ani, astfel că peste 20 de şcoli şi trupe coregrafice vor derula un amplu proiect intitulat 100 de ani în paşi de dans, ce va debuta în 3 iunie.

În ziua deschiderii festivalului, în 3 iunie, vor fi premiaţi câştigătorii Concursului de Artă Fotografică şi Producţie Video, Timişoara la 100 de ani – obiective turistice.

Tot în cadrul festivalului va fi lansat un concurs de caricatură, sub îndrumarea  maestrului Ştefan Popa Popas care, pe întreaga durata a festivalului, va realiza caricaturi şi portrete în mod gratuit, proiectul fiind finanţat de Primăria Timişoara, iar Asociaţia „Romul Ladea” va realiza o pictură colectivă de mari dimensiuni.

O altă premieră pentru Festivalul Artelor este Seara chitarelor, eveniment care se va derula joi, 6 iunie, în Piaţa Sfântul Gheorghe, amfitrioni fiind Ilie Stepan şi Horia Crişovan.

La Bega Music Festival se anunţă o participare masivă: 41 de piese înscrise la secţiunea de creaţie şi 34 de concurenţi, la interpretare. Marţi, 28 mai, Primăria va comunica numele finaliştilor, pe adresa de facebook  Evenimente Primăria Timişoara şi pe pagina oficială a Primăriei Timişoara. Concursul va avea loc în 7 iunie, iar gala, în 9 iunie, în recital fiind invitate Bella Santiago, câştigătoare la X Factor, şi Maria Hojda, participantă la Vocea României, care va cânta alături de Tm Groove. Pe lista invitaţilor festivalului din acest an regăsim artişti precum DjProject, Costel Busuioc, Ricardo Caria.

Programul detaliat al festivalului, mai transmit reprezentanţii Primăriei Timişoara, va fi comunicat în zilele următoare.

Print Friendly, PDF & Email