Sprijin educaţional pentru câţiva zeci de copii din Kuncz

Surs foto: Primăria Timişoara

40 de copii din Kunz vor fi ajutați la teme și vor fi implicați în activități sportive și creative la Centrul Cultural și Educațional construit de Primărie pentru copiii și familiile vulnerabile din acest cartier.

 

Centrul Cultural și Educațional din Kuncz – care are săli pentru cursuri, sală de sport și cantină – își începe programul de sprijin educaţional pentru efectuarea temelor odată cu noul an școlar, sub coordonarea Direcției de Asistență Socială a Municipiului. Beneficiari sunt copii de la clasa pregătitoare până la liceu, care vor fi sprijiniți să-și continue educația.

“Este pentru prima oară când copiii din familii vulnerabile din zona Kuncz au un loc al lor în cartier unde pot merge după școală să își facă temele, să mănânce o masă caldă, să facă sport, desen, să citească sau să învețe să folosească calculatorul. E un program care aduce normalitate în viața acestor copii și le dă șanse reale de reușită în viață. Educația de calitate pentru toți copiii este prioritatea noastră strategică”, declară primarul Dominic Fritz.

La Centrul de zi din Kuncz, copiii își pot pregăti temele cu ajutorul educatorilor din cadrul Direcției de Asistență Socială. Programul de sprijin educaţional mai include activități sportive și recreative, precum vizionări de filme, vizite la instituțiile culturale, excursii sau tabere de creație. De asemenea, copiii beneficiază zilnic de o masă caldă. Activitățile se vor desfășura, în noul an școlar, de luni până vineri, între orele 12 și 16, cu program prelungit până la 18 în zilele de miercuri și joi. Programul este derulat împreună cu Palatul Copiilor, voluntari de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, studenți de la Universitatea de Vest și membri ai organizației APSES.

Primăria Timișoara și Direcția de Asistență Socială au deschis Centrul Cultural și Educațional Kuncz la finalul anului trecut, iar de serviciile sociale și educative beneficiază direct 100 de persoane aflate la risc de sărăcie și/sau excluziune socială din zonă. Centrul are săli pentru cursuri, cabinete de consiliere, sală de mese, sală de sport, cabinet medical, loc de joacă și locuri de parcare.

Print Friendly, PDF & Email