Guvernul român investește în pregătirea profesorilor mai puţin de 1.300 de lei, față de cei peste 6.000 de dolari, în SUA. Adică, mai puțin de 6% din această sumă, spune Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş şi reector al Universităţii de Vest din Timişoara.

Guvernanților le place să se laude cu reușitele tinerilor români la concursurile internaționale, însă aportul lor la aceste performanțe este chestionabil, acuză deputat PNL Marilen Pirtea, care este şi rectorul Universității de Vest din Timişoara.

Rezultatele acestor tineri deosebiți, atrage el atenţia, sunt excepții, regula fiind rezultatele testelor internaționale, precum clasamentul PISA: „Aici, elevii români coboară în clasament, în 2015 concurența noastră fiind Republica Moldova. Una dintre cauzele acestei situații este pregătirea cadrelor didactice, mai exact lipsa investițiilor guvernamentale în acest domeniu.”

Cifrele, mai spune Marilen Pirtea, sunt grăitoare: „Ministerul investește aproximativ 360 de lei/an pentru pregătirea psihopedagogică a unui student care dorește să devină profesor. Iar pregătirea continuă a cadrelor didactice (prin gradele didactice) este o activitate susținută de minister cu aproximativ 898 de lei/an/cadru didactic. Dacă la toate acestea adăugăm și faptul că programele de formare a viitorilor profesori n-au mai fost revizuite substanțial din 2008 și că, spre exemplu, includ foarte puține ore de practică pedagogică, avem o imagine suficient de clară a preocupării pe care ministerul o are față de propria resursă strategică, profesorul.”

Spre comparație, rectorul UVT oferă exemplul SUA unde, începând cu anii 2000, investiția în formarea profesională a cadrelor didactice se ridică la aproximativ 6000 de dolari pe profesor/an. „Importanța pregătirii profesorilor poate fi evidențiată de bugetul alocat: în unele districte chiar și 7,6% din fondurile totale ale districtului erau/sunt alocate dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, potrivit altor cercetări. În România, în schimb, salariul pentru debutul în cariera didactică este aproximativ 1650 de lei/lună, cu 200 de lei/lună mai are decât salariul minim pe economie”, afirmă Marilen Pirtea.

Acesta mai spune că, de-a lungul timpului, studiile în domeniul educației au argumentat că unul dintre cei mai importanți factori cu influență asupra rezultatelor școlare ale elevilor este profesorul. „Se pare că impactul la nivelul rezultatelor elevilor realizat de un cadru didactic care are el însuși rezultate ridicate la testele de pregătire psihopedagogică și de specialitate este de peste trei ori mai mare decât cel reușit de un cadru didactic cu rezultate personale slabe. Desigur, acest fapt nu apare nici pe departe surprinzător, ci ne confirmă așteptările. De aceea, te-ai aștepta ca profesorii să fie tratați corespunzător, iar Statul să investească în pregătirea lor”, declară Marilen Pirtea.

Dacă vrem progres educațional, dacă vrem un sistem de învățământ performant, nu putem neglija profesorul, nu putem neglija dezvoltarea sa profesională și personală, atrage atenţia rectorul UVT.

Acesta este de părere că se impune, de urgență, gândirea unei strategii de dezvoltare a profesorilor: „O strategie pe termen mediu și lung, elaborată de către specialiști, care are ca referințe rezultatele actuale ale studiilor din domeniul educației, pentru a furniza României o viziune ce poate contribui cu adevărat la creșterea calității învățământului. O strategie care mai presus de toate să fie înțeleasă și acceptată ca o prioritate națională, a cărei implementare să nu depindă de culoarea politică de la guvernare. Avem noi oare această maturitate? Ne mai putem permite oare mult timp să ignorăm această realitate?”

Marilen Pirtea atrage atenţia că, deşi în România învățământul este reformat de 27 de ani, rezultatele se lasă încă așteptate: „Deși facem reformă de la Revoluție încoace, rezultatele noastre la testele internaționale sunt tot aceleași sau chiar mai slabe. De exemplu, rezultatele la testele PISA din 2015 sunt mai slabe decât cele din 2012.” Una dintre explicații, spune el, ar fi faptul că reforma s-a axat pe aspecte birocratice, nu pe cele care au legătură cu munca de la clasă: „De exemplu, grilele de evaluare ale cadrelor didactice din preuniversitar sunt foarte puțin legate de ce rezultate au efectiv elevii, ci mai mult de ce documente, hârtii și diplome pot colecta cadrele didactice. Astfel, dacă tu evaluezi hârtii, primești hârtii, numai că testele internaționale fac trimitere la rezultatele copiilor, nu la capacitatea cadrelor didactice de a genera birocrație.”