Rectorul Universităţii de Vest Timişoara: „Bacalaureatul este simptomul care indică o problemă în preuniversitar”

Marilen Pirtea Foto radio TimisoaraBacalaureatul este simptomul care indică o problemă în preuniversitar”, spune rectorul Universităţii de Vest Timişoara. Apreciind că introducerea examenului de admitere la liceu este o posibilă soluție la această problemă.

 

Când tragem linie, după Bacalaureat, iar o treime dintre candidați nu a promovat examenul, nu elevii sunt de învinuit și nici profesorii, ci incapacitatea sistemului de a-i îndruma pe tineri în funcție de abilitățile lor. Îngrijorător este și faptul că, deși avem aproximativ același procent de promovare ca în 2015, în valoare absolută sunt 86.292 de promovați, față de 106.000 câți aveam anul trecut, înainte de contestații, în scădere cu 20.000”, declară, într-un comunicat trimis redacţiei, rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Acesta mai spune că învățământul liceal, al cărui nivel este determinat de rezultatele de la Bacalaureat, este considerat, adesea, responsabil pentru dificultățile studenților de a se ridica la nivelul exigențelor universitare și pentru abandonul ridicat din anul întâi: „Acestea sunt doar simptome ale disfuncționalităților din sistem, iar cauza trebuie căutată în tranziția dintre gimnaziu și liceu.”

Rectorul UVT atrage atenția că evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a are marele neajuns că nu îi orientează pe elevi în vederea continuării studiilor, argumentând prin aceea că liceele n-au nicio putere de decizie în a-și selecta elevii şi au posibilități limitate în formarea unei oferte educaționale pe specificul regional și pe competențele resurselor umane de care dispun. „Liceele ajung să înmatriculeze mulți elevi care nu se regăsesc în profilul educațional al unității de învățământ, selecția fiind una centralizată, universală. Astfel, ajungem în situația în care elevii, familiile în întregul lor, investesc muncă, resurse, patru ani hotărâtori din viața lor, iar în final dau Bacalaureatul și trag concluzia că acea traiectorie profesională nu a fost potrivită pentru ei. Este normal ca în astfel de situații să-și piardă încrederea în sistemul public de educație și să nu se simtă motivați să-și continue studiile”, mai spune prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Rectorul UVT opinează că o abordare mai personalizată a tranziției de la gimnaziu la liceu ar ajuta și la reducerea ratei de abandon școlar atât în preuniversitar, cât și în universități, unde se ridică la 40%. „Este greu, ca instituție de învățământ superior, să rezolvi o problemă care se trage din preuniversitar. Dacă am reuși ca prin admiterea la liceu să direcționăm elevii către acele unități de învățământ care li se potrivesc ca profil și abordare, în câțiva ani am vedea studenți mai bine pregătiți, mai motivați și mulțumiți de deciziile lor. Chiar dacă este posibil ca numărul acestora să scadă în continuare printr-o astfel de măsură”, adaugă Marilen Pirtea.

În acest context, o temă de dezbatere ridicată de către Rectorul Universității de Vest din Timișoara este posibilitatea introducerii examenului de admitere la liceu: „Consider că este momentul să ne gândim la posibilitatea de a acorda mai multă libertate de decizie unităților de învățământ. Aș merge până la ideea introducerii examenului de admitere, iar liceele să aibă libertate în stabilirea cerințelor, conforme cu strategia lor educațională, proces care ar conduce la o selecție mai eficientă a elevilor. Accept faptul că problema este mult mai complexă și necesită multe alte modificări în abordarea învățământului preuniversitar, dar este nevoie să începem cât mai curând, pentru a oferi o șansă în plus generațiilor viitoare.

Citeşte şi: ​Patru licee din Timiş cu zero promovare la Bacalaureat

Pe plan naţional, rata de promovare la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2016, înainte de contestaţii, este de 66,7 la sută, transmit reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei. În Timiş, rata de promovare la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2016, înainte de contestaţii, este de 63,25 la sută.

Print Friendly, PDF & Email