USR a depus în Parlament un proiect de Lege vizând prevenirea, combaterea și distrugerea ambroziei, iniţiat de senatorul Nicu Fălcoi. Proiectul are în vedere construirea unui nou cadru de intervenție.
Proiectul, care îl care ca inițiator pe senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi și ai cărui co-inițiatori sunt parlamentarii USR Allen Coliban, George Marussi și Cornel Zainea, își propune să înlocuiască actualul cadru legislativ care, spun ei, s-a dovedit a fi ineficient.
Acest proiect legislativ depus ieri în Parlament oferă soluții concrete pentru o problemă reală și gravă care, spun iniţiatorii – potrivit studiilor consultate pe parcursul elaborării proiectului – afectează peste şase milioane de români, dintre care mai mult de 500 000 suferă deja de alergii severe.
“Ceea ce am constatat a fost că acele Comisii mixte înființate în baza actualei legi și-au dovedit incapacitatea, lucru care se reflectă inclusiv în numărul și cuantumul foarte mic al amenzilor aplicate la nivel național. Propunerile pentru creșterea cuantumului amenzilor nu ar avea niciun efect în contextul în care responsabilitatea aplicării lor revine unei comisii cu număr limitat de membri de la nivel județean, iar amenzile nu sunt însoțite de măsuri concrete de intervenție a autorităților publice pentru distrugerea buruienii. Noi asta propunem, printre altele, să facem: să transferăm responsabilitățile de control de la nivel județean la nivel local”, explică senatorul Nicu Fălcoi.
Propunerea legislativă depusă de USR are în vedere construirea unui nou cadru de intervenție, din care vor face parte: elaborarea unui plan pentru combaterea ambroziei, crearea de organisme instituționale dedicate implementării acestuia, atât la nivel central, cât și la nivel local, precum și asigurarea unor instrumente care să faciliteze comunicarea interinstituțională.
“Va fi creat un cadru de sancțiuni care să fie aplicate tuturor persoanelor și instituțiilor cu obligații prevăzute de lege. Și vor fi create niște organisme descentralizate, în locul Comisiilor mixte subdimensionate de la nivel județean. Intervențiile la nivel local vor fi cruciale. Va fi nevoie să se intervină cu măsuri concrete și eficiente, nu doar să se mimeze intervențiile. Și va trebui intervenit cu mijloace și metode multiple de combatere și eradicare, nu așa cum am văzut că se intervine în prezent, numai cu motocoasa și numai pe anumite terenuri pe care se poate intra”, explică senatorul Nicu Fălcoi.
Acesta mai spune că viitoarele comisii locale vor identifica terenurile și le vor verifica periodic, somând proprietarii, iar Primăriile vor aplica sancțiunile prevăzute de lege și vor interveni pe terenuri, inclusiv pe cele aflate în proprietate privată, acolo unde va fi nevoie, pentru distrugerea ambroziei.
Proiectul mai prevede și crearea unei hărți interactive GIS, unde vor fi înregistrate toate terenurile infestate şi, de asemenea, sancţionarea cu o treime din venitul net lunar a şefilor de instituții care au responsabilități în combaterea și eradicarea ambroziei şi care nu le respectă. „Amenzile vor fi date și achitate în nume propriu și nu vor fi plătite din bugetele locale, adică de către noi toți”, precizează senatorul Nicu Fălcoi.
Ultimele comentarii