Patrimoniul divizat de la Stadionul CFR invită la speculaţii imobiliare

Publicatjoi, 5 martie 2015 | Anchetă | nu sunt comentarii | Scris de Bogdan PITICARIU

De-a lungul ultimilor 20 de ani, una dintre zonele din Timişoara cele mai vânate de speculatorii imobiliari a fost cea a Stadionului CFR, în privinţa căruia au fost derulate mai multe încercări de acaparare, unele pe lângă lege, de către diverşi întreprinzători specializaţi pe afaceri cu Statul. Zona rămâne una vulnerabilă din punct de vedere al speculei atâta vreme cât patrimoniul obiectivului continuă să rămână împărţit între Primărie şi Regionala CFR Timişoara, şi ilegalităţile descoperite la încercările de preluare de către speculatori imobiliari au rămas nepedepsite.

Încurcături prelungite legate de patrimoniu

În ultimii zece ani, atât Regionala CFR, cât şi Primăria Timişoara au tot încercat, pe diferite căi, să-şi rezolve neînţelegerile legate de Stadionul CFR, de pe strada Nera.

În 2012, Primăria Timişoara a câştigat în instanţă dreptul de proprietate asupra terenului pe care este construită baza sportivă a CFR, aflată în spatele Gării de Nord, în urma unei sentinţe definitive şi irevocabile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform căreia Municipalitatea este proprietară pe teren, iar construcţiile sunt ale CFR. În acest context, Primăria anunţa că intenţionează realizarea aici a unei arene de 5.000 de locuri, pentru rugby, plan straniu în condiţiile în care patrimoniul construit rămăsese la CFR. Lucrurile, din punct de vedere al proprietăţii, nu sunt însă lămurite nici acum, o dovadă în acest sens fiind ultimul raport publicat de Curtea de Conturi în care se specifică faptul că Regionala CFR Timişoara „a declarat la organul fiscal şi a achitat obligaţii de natură fiscală (impozite şi taxe locale) pentru terenul cu destinaţia stadion fotbal CFR, construcţie specială care nu se mai regăseşte în evidenţele topo-cadastrale ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară ca fiind în proprietatea CFR, ca efect al necunoaşterii stării juridice a tuturor elementelor ce compun situaţia patrimonială din aria de competenţă.” Situaţia e cu atât mai bizară cu câte aceste declaraţii şi impozite plătite s-au făcut la Direcţia Fiscală a Primăriei Timişoara, deci ar fi trebuit să se ştie că terenul pentru care se plăteşte impozite nu este al CFR şi al Primăriei.

Peste aceste neînţelegeri vin şi cele legate de revendicările unor structuri sindicale, legate de acelaşi stadion. Câţiva reprezentanţi ai Clubului CFR Timişoara susţineau la începutul anului că doresc să revendice stadionul în numele Sindicatului Muncitorilor la Căi Ferate, menţionând că printr-o serie de prevederi legale mai vechi toate bazele sportive ale Ministerului Transporturilor ar fi fost transferate către sindicate, nu către Compania Naţională de Căi Ferate. În acest context se vorbea despre posibilitatea iniţierii unui proces cu Compania Naţională a Căilor Ferate pentru stadion, pentru că bazele sportive, susţineau sindicaliştii, trebuiau să fie ale sindicatelor.

În acest context, lucrurile se complică şi sunt favorizate diversele încercări de preluare, atâta vreme cât rămân complicaţii nelămurite cu privire la patrimoniul efectiv. Mai ales că, de-a lungul timpului, au fost nenumărate încercări ale unor întreprinzători să se preia integral sau parţial terenul stadionului, pentru construcţia în zonă a unui ansamblu rezidenţial, ţinând cont de poziţia bună, aproape de centru şi de Gara de Nord.

„Situaţia e şi acum complicată”

„Situaţia legată de Stadionul CFR e şi acum complicată. Terenul este al Primăriei, iar mijloacele fixe sunt intabulate pe Regionala CFR Timişoara. Ar trebui ca aceste două structuri să colaboreze pentru a se face ceva constructiv şi util cu el. De-a lungul timpului oameni cu nume din oraş au încercat să pună mâna pe el, pe diverse căi. E păcat că de ani de zile nu s-a mai făcut nimic la acel stadion, deşi e amplasat într-o zonă foarte bună, aproape de centrul Timişoarei”, spune preşedintele Alianţei Sindicatelor Mişcare Comercial din Regionala CFR Timişoara, Petrică Stoian.

Informaţia este confirmată de Constantin Petreanu, liderul Uniunii Sindicatelor “Drum de Fier” Timişoara: „Într-adevăr, Regionala apare cu mijloacele fixe în patrimoniu, în timp ce terenul e la Primărie. Din câte ştiu eu, poate şi din cauza acestor probleme, ultima renovare a stadionului s-a făcut în urmă cu mai mult de zece ani, pe când director la Regională era Alexandru Silvăşan”.

Tocmai pentru a nu se prelungi starea de degradare a activelor fixe ale stadionului, Regionala CFR a încercat pe parcusul ultimelor şase luni să închirieze Stadionul CFR. Astfel, pe ofertă era prezentată locaţia de pe strada Nera, nr. 2, mai precis: stadion CFR – teren fotbal + pistă de atletism. Este vorba despre un teren de 10.500 de metri pătraţi, plus diferite spaţii în suprafaţă de 2.415 metri pătraţi. Se dorea închirierea spaţiilor de la stadion, compuse din vestiar gazde, vestiar arbitru, magazii, vestiar oaspeţi, cabinet medical, atelier cizmărie, centrală termică, tribune(A+B), 2 WC-uri publice, patru cabine intrare şi o cabină clădire îngrijitor. Nimeni nu s-a arătat, însă, interesat, chiar dacă preţul era de numai de 1,02 lei pe metrul pătrat.

Taxele şi impozitele pentru el se ridică, în schimb, la 12.000 de lei anual, în condiţiile în care nu a mai fost folosit de ani buni şi nici nu poate fi folosit. Gazonul şi tabela de marcaj trebuie înlocuite, tribunele reconstruite, iar vestiarele şi celelalte construcţii au nevoie şi ele urgentă de modernizare.

Încercări de preluare nelegale, rămase nepedepsite

Conform unor surse din Regionala CFR, stadionul a făcut de-a lungul timpului obiectul unor procese maraton, întinse pe mai mult de 15 ani, tocmai din cauza numărului mare de încercări de preluare, unele total pe lângă lege. Aceleaşi surse recunoşteau că din cauza situaţiei incerte a stadionului s-au pierdut foarte mulţi investitori la Clubul CFR Timisoara, lucru care a afectat şi echipa CFR.

Istoria încercărilor de preluare a început chiar după un an de la revoluţie, atunci când au apărut primele tentative de revendicare în numele unor cluburi sportive antedecembriste. În 1998 s-a ajuns la o vânzare de teren considerată ilegală şi nestatutară, Adunarea Generala care a votat vânzarea având, conform unor avocaţi care au reprezentat Regionala CFR doar patru membri din cei 68. În 2002 s-a constatat că vânzarea a fost ilegală, s-a anulat şi terenul s-a întors în disputa dintre Primărie şi CFR. Pedepse nu s-au dat, considerându-se că faptele s-au prescris. În 2002 a apărut, nu se ştie cum, o altă înscriere a unui întreprinzător privat în cartea funciară, care a generat bun alt val de procese, soluţionate până la urmă cu rămânerea terenului la Primărie.

În 2012, Serviciul Juridic al Primăriei Timişoara anunţa că a reuşit să obţină în instanţă declararea nulităţii absolute a unor contracte de vânzare cumpărare încheiate cu investitori privaţi pentru porţiuni de teren de sub stadion, lucru care demonstra destul de clar că acele vânzări au fost făcute pe lângă lege. Tribunalul Timiş a admis cererea Primăriei Timişoara de a anula contractele de vânzare cumpărare, a acordat Primăriei dreptul de a revendica cheltuieli de judecată de peste 600.000 de lei, iar “terenul de sub stadionul CFR a fost trecut în proprietatea municipiului Timişoara, fiind anulate contracte de vânzare cumpărare asupra acestuia.”

Nu s-a specificat, însă, nimic cu privire la eventuale plângeri făcute pe această temă sau solicitări de deschideri de anchete. Iar faptul că pentru toate aceste încercări de preluare nelegitime nu a plătit nimeni de-a lungul anului este de natură să-i încurajeze şi pe alţi întreprinzători să preia, pe viitor, total sau parţial, acest obiectiv, lucru care ar însemna o altă pierdere pentru sportul timişorean.

Teoretic vânzarea unei baze sportive de stat este interzisă prin lege, excepţiile fiind aprobate doar de Ministerul Tineretului şi Sportului. La fel, tot teoretic legea interzice distrugerea unei baze sportive fără ca în locul ei să se construiască alta.

Legea nr. 69/2000, Legea educaţiei fizice şi sportului specifică destul de clar faptul că autorităţile administraţiei publice şi societăţile comerciale care au dobândit sau deţin baze sau instalaţii sportive sunt obligate să păstreze destinaţia acestora şi să le menţină în stare de funcţionare”. Aceeaşi lege menţionează că “schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unei baze sportive aparţinând domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se va putea face numai cu aprobarea Guvernului şi cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desfiinţate”. Distanţa dintre baza veche şi cea nou construită nu trebuie sa fie mai mare de 500 de metri şi demolarea unei baze nu se poate face decât în momentul în care Guvernul dă o hotărâre în acest sens, iar acea hotărâre trebuie analizată şi aprobată inclusiv de Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Strict în litera acestei legi, nici nu ar fi trebuit să se vorbească despre un ansamblu rezidenţial în locul actualului stadion, cel puţin atâta vreme cât nu se propunea un teren echivalent pe care să se construiască altă bază sportivă. Cu toate acestea, prin 2009 se discuta intens despre posibilitatea construirii aici a unui ansamblu de locuinţe, şi tot atunci se avansa şi o valoare estimativă a terenului stadionului – 30 de milioane de euro.