Ness Digital Engineering a ajuns la o suprafaţă de 2.800 de mp în clădirea United Business Center 2 (UBC 2) a ansamblului Openville Timişoara, după ce a preluat, în luna martie, un nou etaj în imobilul de birouri.
Centrul de Inovaţie Tehnologică al companiei este deschis în ansamblul Openville Timişoara de aproximativ doi ani şi se află în plin proces de dezvoltare. Ness îşi propune să crească gradual şi organic, începând cu spaţiul de lucru, care poate găzdui până la 250 de angajaţi prin extinderea pe încă un nivel în clădirea UBC 2, precum şi prin proiectele de transformare digitală pe care le atrage.
„Ne-am concentrat, încă de la început, pe calitatea oamenilor, mult mai mult decât pe numărul acestora. Complexitatea proiectelor pe care lucrăm este unul din factorii pentru care am ales această strategie”, declară Mircea Velicescu, Associate Vice President Delivery, Ness Timişoara Technology Innovation Center.
Tot în luna martie, compania a sărbătorit trecerea pragului de 100 de angajaţi în centrul său din UBC 2 şi estimează o creştere de până la 200- 300 de ingineri, pe termen mediu spre lung.
„Inginerii din Ness Timişoara sunt implicaţi în proiecte de transformare digitală pentru o varietate de clienţi din diferite industrii, începând cu cea auto, până la entertainment. Diversitatea proiectelor pe care le acoperim ne conferă avantajul de a folosi experienţa acumulată într-un anume domeniu şi de a o aplica într-un domeniu diferit”, a completat Mircea Velicescu.
Clădirea de birouri UBC 2 din ansamblul Openville Timişoara are o suprafaţă închiriabilă de 18.000 mp şi a fost inaugurată în ianuarie 2017. Aceasta este închiriată integral de companii din domenii precum IT şi automotive şi este prima din totalul de şapte clădiri office clasa A pe care le va include proiectul mixt din proximitatea Iulius Mall Timişoara.
Ansamblul Openville Timişoara, cel mai mare proiect cu destinaţie mixtă din vestul României, va fi inaugurat în trimestrul patru al acestui an, odată cu finalizarea primei etape de dezvoltare. Aceasta va include: 100.000 mp de birouri clasa A, o suprafaţă suplimentară de 47.000 mp de retail, un parc de 55.000 mp, un pasaj subteran destinat traficului auto şi peste 1.500 de noi locuri de parcare.
Openville va fi polul de business din vestul ţării. Până în prezent, în ansamblu au fost finalizaţi 31.000 mp de spaţii office (în UBC 1 şi UBC 2). Alţi 19.000 mp de birouri se află în construcţie (în UBC 3), precum şi 47.000 mp de spaţii noi de retail. În perioada următoare vor fi demarate lucrările de construcţie la cel de-al patrulea imobil cu funcţiune office (50.000 mp), precum şi la parcarea subterană şi pasajul auto subteran.
Proiectul Openville este realizat de companiile Iulius şi Atterbury Europe, reprezentând o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.
Ultimele comentarii