În ziua în care Timişoara va începe comemorarea a 29 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, lui Ion Caramitru îi va fi decernat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului.
Teatrul Naţional Timişoara şi Primăria Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, organizează luni, 17 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a TNT, o întâlnire de excepție cu spiritul celui care a pus istoria și memoria noastră în cuvinte, Mihai Eminescu, în rostirea inegalabilă a lui Ion Caramitru, preşedintele UNITER.
Spectacolul Dor de Eminescu este un dialog între cuvântul eminescian și sunetele clarinetului unui reputat muzician român, Aurelian Octav Popa. În cadrul acestui eveniment, lui Ion Caramitru îi va fi decernat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara.
Desemnarea lui Ion Caramitru pentru a fi Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara a fost făcută de consiliera PNL Daniela Mariş, proiectul fiind votat în luna iulie. Preşedintelui UNITER îi sunt recunoscute, printre altele, meritul de promovare a Capitalei Culturale Europene 2021 în lume, dar şi implicarea sa în organizarea, la Timişoara, a şedinţei Parlamentului Cultural European, în anul exercitării titlului, şi a unei noi ediţii a Galei UNITER.
Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara reprezintă cea mai înaltă distincţie acordată de către Consiliul Local Timişoara şi se decernează categoriilor de personalităţi care, prin realizările lor deosebite, au făcut cunoscut numele municipiului Timişoara în ţară şi străinătate.
Biletele pentru spectacol au fost puse în vânzare la Agențiile de bilete ale Teatrului Național, de pe str. Mărășești nr. 2 și din Parcul Civic, de marți până duminică, orele 11-19, sau online pe www.tntimisoara.com.
Ultimele comentarii