În ultimii  aproximativ 15 ani, s-a investit mult în creşterea forţei şi a performanţei serviciilor de informaţii, ceea ce e bine. Un stat puternic are servicii de informaţii puternice şi eficiente. Ce nu e bine este că avem un control civil al lor mult prea slab, aproape inexistent. 

Pachetul de legi privind siguranţa naţională este o temă intens dezbătută în ultimele zile, readusă în atenţia publică după ce premierul Nicolae Ciucă a anunţat că va fi analizat în Guvern şi trimis la Parlament. În jurul subiectului s-a creat o isterie – într-o măsură, asemănătoare cu cea iscată de Liviu Dragnea şi fosta lui camarilă politică şi mediatică în privinţa statului paralel – care dă senzaţia că România este pe punctul de a deveni o dictatură militară ori de a se întoarce la metehnele Securităţii din anii totalitarismului ceauşist.  “Militarizarea statului”, “UM România”, “Guvernul securist”, “Republica Militară România”, “republica securiştilor”,  “Securistan”, “îngroparea finală a democrației românești” şi alte variaţiuni pe aceeaşi temă sunt sintagme pe care le-am citit însoţind articolele sau opiniile referitoare la pachetul de legi ale siguranţei naţionale. Principalele motive de îngrijorare – ni se atrage atenţia –, ar fi cauzate de faptul că actualul pachet de legi conferă puteri sporite îndeosebi SRI şi SIE, că le transformă în organe de cercetare penală, că le oferă imunitate ofiţerilor, că obligă populaţia să colaboreze cu SRI. Mare parte din articole, din opinii, chiar comunicatele emise de unele ONG-uri, care trag semnale de alarmă, avertizând că democraţia este în pericol, s-au bazat nu pe un text de lege oficial, ci pe informaţii dintr-un articol de presă, documentele fără antet, fără număr de înregistrare, deci neasumate oficial de nicio instituţie a statului, apărând în media câteva zile mai târziu. Aceste proiecte de lege pot fi, într-adevăr, varianta în care au ajuns la Guvern şi în care vor fi pregătite să plece spre Parlament, dar pot fi şi variante de lucru, propuse de instituţiile vizate de fiecare lege sau de un grup de oameni de acolo ori pot fi, aşa cum s-a spus, un test pentru a vedea reacţia societăţii civile faţă de astfel de legi. La o lectură atentă a acestor drafturi, realizezi cu unele dintre afirmaţiile făcute în media, unele temeri exprimate nu sunt justificate.

S-a spus, de exemplu, că SRI va face acte de cercetare penală. Nu va face. Aspectul este clar stipulat în actul care apare în media ca fiind proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea SRI: “Cadrele Serviciului nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest”. Ceea ce poate face SRI, iar asta “în cazul constatării unei infracţiuni flagrante contra securităţii naţionale, a infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de stat, a unui act terorist ori a unor tentative sau acte preparatori la asemenea infracţiuni”, este să-l reţină pe cel vizat, predându-l instituţiilor judiciare care au drept de anchetă. Nici SIE nu face şi nu va face acte de cercetare penală.

S-a vorbit şi despre numirea şi înlocuirea din funcţie a directorului SRI care s-ar realiza discreţionar de către şeful statului. Conform proiectului, se vor face – ca şi până acum, şi în cazul SRI, şi al SIE –, de către cele două Camere reunite ale Parlamentului, la propunerea preşedintelui ţării. Diferenţa prevăzută de noua lege, în cazul directorului SRI, este că înlocuirea lui din funcţie se poate face nu doar la propunerea şefului statului, ci şi la propunerea a cel puţin o treime din numărul total al deputaţilor ori al senatorilor. Cred că este bine ca propunerea de numire să fie făcută de preşedinte. Pe de o parte, pentru că acesta este şi şeful CSAT, structura care asigură coordonarea SRI şi autoritatea investită de Constituţie să organizeze şi să coordoneze unitar activităţile ce privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. Pe de altă parte, pentru că, altfel, ar putea fi la mâna unui lider de partid, al unui grup din jurul lui care controlează majoritatea parlamentară. Ca exerciţiu de imaginaţie: ce s-ar fi întâmplat, de exemplu, în vara lui 2012, dacă numirea şefilor celor două servicii de informaţii ar fi fost făcută de Parlament, de toxica USL, coaliţia care, cu Victor Ponta ca actor principal, încercase o lovitură de stat? Sau în anii 2017 – 2018, când şi Guvernul, şi Parlamentul erau conduse de facto de Liviu Dragnea căruia îi mai rămăseseră nesubordonate serviciile secrete şi când PSD a pregătit modificarea, în regim de urgență, a tuturor legilor din domeniul siguranței naționale? A fost înfiinţată atunci şi o comisie specială pentru modificarea acestor legi, încredințată unui apropiat al liderului PSD, Claudiu Manda, numit și șef al Comisiei de Control al SRI, care nu avea  o minimă pregătire pentru a se aventura în legiferarea domeniului securității naționale.

S-a mai spus că ofiţerilor SRI li se oferă imunitate. În noua lege, la fel ca în cea actuală, este prevăzut controlul civil (că el nu se desfăşoară cum trebuie, nu este vina legii, ci a celui care îl realizează). Ceea ce ridică semne de întrebare în proiectul de lege este o prevedere referitoare la cercetarea penală a ofiţerilor SRI, care le-ar putea conferi impunitate; aceasta ar urma să fie făcută doar de către anumiţi procurori, “anume desemnaţi, cu informarea prealabilă a directorului general al Serviciului şi în prezenţa unui reprezentant al structurii juridice a Serviciului”. Dacă se va regăsi în proiectul de lege şi ar fi votată, această prevedere ar fi un grav derapaj, putând deschide calea unor abuzuri.

Un alt semn de întrebare, justificat, legat de acest pachet de legi, îl ridică prerogativa care conferă personalului SRI dreptul de a solicita „oricărei persoane sprijin pentru realizarea atribuţiilor şi competenţelor legale”, aspect în privinţa căruia „persoana solicitată este obligată să păstreze secretul asupra aspcetelor care au făcut obiectul cererii”. E o exprimare echivocă, laxă care poate degenera în abuzuri.

Comparaţia cu situaţia emiterii, în 2017, de către Guvernul Grindeanu, a OUG 13 – care s-a făcut – este însă, mult forţată. În cazul acestui pachet de legi nu vorbim despre o redactare  pe furiş, intrarea acestor legi la Guvern a fost anunţată public şi, în plus, vor ajunge în Parlament, unde vor putea fi dezbătute şi, dacă se va impune, vor avea şi un control de constituţionalitate.

Pachetul de legi privind siguranţa naţională, de o importanţă majoră pentru apărarea ţării, va avea impact, pe termen lung, şi asupra întregii arhitecturi de securitate a statului, cu implicații inclusiv în raport cu partenerii strategici ai țării, şi asupra societăţii. Sunt, aşadar, esenţiale o analiză şi o dezbatere profesioniste pe textul lor şi, de asemenea, corijarea, înainte de vot, a unor prevederi ce pot degenera în excese anti-democratice. Iar în paralel, trebuie să ne preocupe, ca societate, nu slăbirea serviciilor de informaţii, ci întărirea controlului civil. Puterea serviciilor de informaţii, derapajele şi abuzurile la care oameni din aceste structuri pot fi tentaţi trebuie şi pot fi contrabalansate de un control civil profesionist şi eficient. Se poate ajunge aici dacă acest control este făcut de oameni bine pregătiţi profesional, care cunosc în amănunt legislaţia în domeniu şi înţeleg atât rolul major pe care aceste structuri îl au într-un stat democratic – mai ales într-un context geopolitic foarte nesigur, cu un război convenţional în apropierea ţării şi un război informatic pe care Rusia îl duce de ani de zile –, cât şi pericolele pe care le implică folosirea abuzivă a puterii de către unii oameni care au acces practic nelimitat la informaţii. Şi este la fel de important ca oamenii care fac acest control democratic să nu fie obedienţi serviciilor de informaţii, să nu fie vulnerabili fie din cauza unor complicităţi generate de afaceri, fie de diplome primite de facto nejustificat ori de doctorate plagiate obţinute în şcolile de siguranţă şi ordine publică, de apărare şi de securitate ale României.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.