Infocentrul turistic, deschis în weekend-ul de Deschidere Timișoara 2023

Pentru a veni în întâmpinarea turiștilor care vor dori să descopere Timişoara şi având în vedere evenimentele de anvergură internațională ce se vor desfășura în weekend-ul 17-19 februarie, programul cu publicul la Infocentrul turistic va fi prelungit, anunţă Primăria Timişoara.

 

Infocentrul turistic Timișoara va fi deschis pentru vizitatori inclusiv în zilele de 17, 18 și 19 februarie, între orele 9 – 17, în spațiul de pe strada Alba Iulia, nr. 2.

Cei interesați vor avea acces la detalii privind programul evenimentului de deschidere Timișoara 2023 – Capitală  Europeană a Culturii, precum și la materiale și informații utile cu privire la obiective turistice, puncte de atracție din oraș, modalitatea de acces la acestea.

Sute de mii de turiști vor avea ocazia să descopere Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, care își propune să pună în mișcare energia comunității cu ajutorul culturii pentru o  cetățenie europeană mai conștientă și mai activă și să împărtășească valorile, experiențele și aspirațiile sale cu restul Europei”, transmit reprezentanţii Municipalităţii.

 

Print Friendly, PDF & Email