Consiliul Județean Timiș anunţă că a reușit să obțină finanțare europeană pentru șoseaua de mare viteză pe care dorește să o construiască în zona Aeroportului Internaâional Timişoara, o legătură la patru benzi între Centura Timișoarei și nodul de la Remetea de pe A1.
Proiectul, transmit oficialii Consiliului Judeţean Timiș, a primit finanțare europeană în urma eforturilor echipei de lucru a CJ Timiş, coordonată de administratorul public Marian Constantin Vasile. Suma obținută este aferentă documentației, fiind vorba de peste 2,3 milioane lei.
„Suntem hotărâți să «tragem» autostrada mai aproape de Timișoara, pentru a repara greșelile trecutului, iar noua șosea de viteză este un pas ferm în această direcție. Pot spune că a fost o cursă contra cronometru pentru a întocmi, agrea și depune cererea de finanțare în termenul solicitat. Am reușit să coordonăm departamente multidisciplinare și să impunem un ritm de lucru alert. În categoria eforturilor, pot adăuga inclusiv vizite pe teren alături de reprezentanții ADR Vest, cât și o strânsă și bună comunicare cu factorii de decizie din cadrul organismului intermediar”, declară Marian Constantin Vasile.
Drumul, cu o lungime de aproximativ 8 km şi cu două benzi pe sens, se va construi la sud de Aeroportul Internaţional Timişoara, peste calea ferată secundară ce deservește aerogara, intersectând drumul comunal DC62 (Remetea Mare – Ianova). Va avea ca punct terminus intersecția cu drumul național DN6, nodul de descărcare A1. Dincolo de beneficiile evidente, noua șosea va reduce și poluarea din Ghiroda și Remetea Mare, acționând ca o centură de ocolire pentru cele două localități, mai spun reprezentanţii CJ Timiş.
Serviciile de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic se află deja în procedură de licitare publică, ofertele depuse fiind în analiză în cadrul aparatului de specialitate al CJ Timiș.
Ultimele comentarii