După 25 de ani, istoria se mută în literatură

“1989”, de Adrian Buz, în dezbatere la Timişoara

Dezbatere_1989_Adrian_BuzLa Librăria Cartea de Nisip, din Timişoara, va avea loc, în seara aceasta, de la ora 19, o dezbatere pe tema romanului "1989"semnat de Adrian Buz şi apărut în colecţia "Ego.Proză" a Editurii Polirom.  

 

Invitaţi, alături de autor, sunt Brânduşa Armanca, Adriana Babeţi, Cristina Chevereşan, Mircea Mihăieş şi Daniel Vighi, moderatorul acestui eveniment fiind Radu Pavel Gheo. 

În România anului 1989, viaţa de zi cu zi însemna mai ales frică, lipsuri, uniformizare, compromisuri, umilinţe. Răul şi urâtul erau dominantele “Epocii de aur”, dar, totuşi, nu totul era rău şi urât. Chiar şi în Armata regimului, loc al absurdului şi abrutizării, pentru că existau tineri, existau şi visuri, dorinţa de a trăi altfel. Revoluţia a însemnat o revărsare a acestui şuvoi al vieţii ascunse, cu toate bunele şi relele pe care le antrenează. Pe fundalul acestei perioade de frământări, protagonistul romanului se întoarce cu gândul la anii tinereţii răzvrătite, rememorând pentru a înţelege…

Chiar şi după 25 de ani, e greu să bagi mâna în foc, fără mănuşa literaturii, ca să scormoneşti în miezul unei vârste biologice şi al uneia istorice – ambele mocnindu-şi încă umbrele şi strălucirile în memorie. 1989 –18 ani, acestea sunt coordonatele care-i garantează protagonistului acestui «roman aut obiografic» o maturizare aventuroasă, nu lipsită de pericole, unele venind din frivolitate şi nesăbuinţă, altele, din jocuri ale hazardului sau din mişcarea profundă a timpului. Poate că, până la urmă, literatura cu minciunile ei adevărate şi măcar un pic necesare, ne ajută să ne despărţim zâmbind de trecut. Eu, autorul, am convingerea că asta ar trebui să facă”, spune Adrian Buz. 

O carte pe care Vladimir Tismăneanu o numea “un roman de o incandescentă onestitate, o pledoarie întru totul convingătoare pentru dreptul la memorie”.

Adrian Buz, un craiovean în vârstă de 43 de ani, absolvent al Facultăţii de Litere din Craiova, este autorul mai multor volume: Ultimul capitol (proze), Editura Maşina de scris, 2001 (care a obţinut premiul revistei România literară pentru debut) şi Zidul moale (proze), Editura Polirom, 2005. În plus, Adrian Buz este traducător de literatură americană – William Burroughs, John Dos Passos, Hunter Thompson, Bret Easton Ellis, Hubert Selby, Dave Eggers, Augusten Burroughs. În presa culturală inprint sau online (Ramuri, România literară, Noua literatură, Liternet, Respiro) este prezent cu proze, eseuri, studii sau traduceri.

Print Friendly, PDF & Email